Ideea că geto-dacii, poporul antic care a locuit teritoriul actual al României înainte și în timpul cuceririi romane, ar fi ajuns în Anglia stârnește curiozitate și dezbateri aprinse. Este aceasta o speculație romantică, născută din dorința de a lega istoria Daciei de alte colțuri ale lumii, sau există un sâmbure de adevăr istoric? Pentru a răspunde, trebuie să explorăm contextul istoric al epocii romane, posibilitățile de migrație și dovezile arheologice sau genetice care ar putea susține o astfel de ipoteză. Geto-dacii în Anglia – mit sau realitate?
Contextul istoric: Dacia și Imperiul Roman
Geto-dacii, un grup tracic bine organizat, au intrat în sfera romană odată cu cucerirea Daciei de către împăratul Traian în 106 d.Hr. După războaiele daco-romane (101-102 și 105-106), o parte a regatului lui Decebal a fost transformată în provincia romană Dacia Felix, cu capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Romanizarea a adus coloniști din diverse colțuri ale imperiului, dar a implicat și deplasarea dacilor – fie ca prizonieri, soldați sau sclavi – în alte regiuni sub control roman.
Imperiul Roman era o vastă rețea de comunicații și mobilitate, cu drumuri, legiuni și comerț care conectau provinciile de la Dunăre la Tamisa. Romanii au cucerit Britannia (Anglia modernă) în 43 d.Hr., sub împăratul Claudius, stabilind o prezență militară și administrativă care a durat până în secolul al V-lea. În acest context, ideea că geto-daci ar fi putut ajunge în Britannia nu este complet fantezistă – dar cum și în ce calitate?
Teoria migrației: Daci în legiunile romane
Una dintre cele mai plauzibile explicații pentru prezența geto-dacilor în Anglia este recrutarea lor în armata romană. După cucerirea Daciei, romanii au înrolat localnici în unități auxiliare – trupe formate din soldați din provincii, care completau legiunile romane formate din cetățeni. Aceste unități, cunoscute sub numele de *auxilia*, erau adesea trimise în alte părți ale imperiului, inclusiv în Britannia.
Dovezi epigrafice sugerează această posibilitate. De exemplu, o inscripție descoperită la Birdoswald, lângă Zidul lui Hadrian, menționează o „Cohors I Aelia Dacorum“ – o cohortă de daci formată în timpul împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.). Această unitate, compusă din aproximativ 500-1.000 de soldați, era staționată în nordul Britanniei pentru a apăra frontiera romană împotriva triburilor pictilor și scoților. Alte inscripții, precum cele de la Chester și Housesteads, confirmă prezența acestei cohorte, indicând că daci – probabil foști prizonieri sau voluntari romanizați – au fost aduși în Anglia ca parte a sistemului militar roman.
Prizonieri și sclavi: O altă cale spre Britannia
Un alt scenariu implică prizonierii de război daci capturați după înfrângerea lui Decebal. Scenele de pe Columna lui Traian arată mii de daci luați în captivitate, inclusiv femei și copii. Mulți dintre aceștia au fost vânduți ca sclavi sau trimiși în diverse provincii pentru muncă forțată. Britannia, cu minele sale de plumb și staniu din Cornwall și cu nevoia de forță de muncă în construcții (cum ar fi Zidul lui Hadrian), ar fi fost o destinație plauzibilă.
Deși nu există dovezi directe ale sclavilor daci în Anglia, comerțul cu sclavi era o practică obișnuită în imperiu, iar daci capturați ar fi putut ajunge acolo prin rețelele de trafic uman ale vremii. Totuși, aceștia nu ar fi lăsat urme culturale distincte, fiind rapid asimilați în masa populației servile.
Dovezi arheologice și genetice: Ce spun ele?
Arheologia oferă indicii limitate. Obiectele asociate cu daci – precum falxul (arma curbată) sau brățările de aur – nu au fost găsite în siturile romane din Britannia, ceea ce sugerează că prezența lor nu a fost una culturală semnificativă. Totuși, descoperirea unor monede dacice „koson“ în afara Daciei (deși rare în Anglia) arată că artefactele lor circulau în imperiu, posibil prin soldați sau comercianți.
Studiile genetice moderne nu au identificat o amprentă clară a dacilor în populația actuală a Marii Britanii. ADN-ul antic din siturile britanice romane indică o diversitate mare – contribuții celtice, romane, germanice –, dar nu există markeri specifici care să poată fi legați direct de geto-daci. Acest lucru nu exclude prezența lor, ci subliniază că impactul genetic ar fi fost diluat de-a lungul secolelor.
Mitul: O exagerare romantică
Ideea că geto-dacii ar fi avut o influență majoră în Anglia este, în mare parte, un mit alimentat de naționalismul românesc și de speculații pseudo-istorice. Unele teorii fanteziste sugerează că daci liberi ar fi migrat masiv în Britannia după cucerirea romană, fondând comunități sau chiar influențând cultura locală. Aceste narațiuni, lipsite de suport arheologic sau documentar, sunt mai degrabă expresia dorinței de a extinde moștenirea dacică dincolo de Carpați.
Realitatea istorică: O prezență minoră, dar posibilă
Realitatea este mai puțin spectaculoasă, dar nu lipsită de temei. Geto-dacii nu au „ajuns“ în Anglia ca un popor organizat, ci ca indivizi – soldați auxiliari, prizonieri sau sclavi – integrați în mașinăria Imperiului Roman. Cohorta I Aelia Dacorum este dovada cea mai clară că daci au pășit pe pământul britanic, dar numărul lor a fost mic (câteva mii, cel mult), iar influența lor culturală neglijabilă. Ei s-au topit în diversitatea romană, fără a lăsa o amprentă distinctă.
Concluzie: Mit cu un sâmbure de adevăr
Cum au ajuns geto-dacii în Anglia? Nu printr-o migrație epică, ci prin forța circumstanțelor romane – război, sclavie și serviciu militar. Prezența lor în Britannia este o realitate istorică limitată, confirmată de inscripții, dar amplificată de mituri care le exagerează rolul. Geto-dacii nu au schimbat istoria Angliei, dar au fost parte din mozaicul uman al imperiului care a legat Dunărea de Tamisa. Astfel, povestea lor în Anglia este un amestec de adevăr și legendă – un fir subțire, dar real, țesut în marea tapiserie a Antichității.
