Vlahii, cunoscuți și sub denumirea de aromâni, morlaci sau valahi, sunt un grup etnic din sud-estul Europei, vorbitor de limbi romanice orientale derivate din latina vulgară. Răspândiți în țări precum România, Grecia, Albania, Macedonia de Nord și Bulgaria, vlahii au o istorie complexă, marcată de migrații și asimilare culturală. În Dalmația, o regiune istorică de pe coasta Adriaticii, vlahii, adesea numiți morlaci, au fost o comunitate pastorală care a lăsat o amprentă semnificativă, dar puțin recunoscută, fiind considerați „romanii uitați” datorită moștenirii lor lingvistice latine.
Cine sunt vlahii?
Vlahii sunt descendenți ai populațiilor romanizate din Balcani, care au continuat să vorbească limbi derivate din latina vulgară după retragerea administrației romane în secolul al III-lea d.Hr. Principalele limbi vorbite de vlahi sunt aromâna și meglenoromâna, ambele strâns înrudite cu româna, făcând parte din grupul limbilor romanice orientale. Vlahii sunt cunoscuți pentru stilul lor de viață pastoral, practicând transhumanța, adică migrarea sezonieră între pășunile montane de vară și cele de iarnă din zonele joase.
În Evul Mediu, termenul „vlah” era folosit ca exonym pentru vorbitorii de limbi romanice din Balcani, dar și pentru păstori sau populații rurale, indiferent de etnie. De exemplu, surse bizantine, precum cele ale lui Kekaumenos din secolul al XI-lea, menționează vlahii ca trăind în sudul Dunării, în regiuni precum Tesalia și Macedonia. În Dalmația, vlahii erau cunoscuți ca morlaci, un termen care inițial desemna o comunitate pastorală bilingvă, dar care ulterior a fost aplicat și populațiilor slave din hinterlandul dalmatin.
Vlahii sunt răspândiți în mai multe țări balcanice, cu comunități semnificative în Grecia (Pindus), Albania (Muzachia), Macedonia de Nord și Bulgaria. În Dalmația, prezența lor a fost documentată din secolul al XIV-lea, în special în zonele muntoase din hinterland, unde practicau transhumanța.
Legătura cu dacii
Una dintre teoriile principale privind originea vlahilor este continuitatea daco-romană, care susține că vlahii, împreună cu românii, sunt descendenți ai dacilor romanizați. Dacii, un popor tracic care a locuit în teritoriul actual al României, au fost cuceriți de împăratul Traian în anul 106 d.Hr., iar regiunea a devenit provincia romană Dacia. În cei aproximativ 165 de ani de dominație romană, populația locală a adoptat limba latină, formând o sinteză daco-romană care, conform acestei teorii, a supraviețuit migrațiilor barbare și a dat naștere poporului român și vlahilor.
Această teorie este susținută în special în istoriografia românească, care consideră că limbile romanice orientale, precum româna și aromâna, sunt dovezi ale supraviețuirii populației romanizate în bazinul Dunării de Jos în timpul perioadei migrațiilor. De exemplu, prima atestare a limbii române, implicit a vlahilor/românilor, apare în „Istoriile” lui Theophylactus Simocatta, scrise în jurul anului 630, care descrie un episod din campaniile balcanice ale împăratului Mauriciu.
Cu toate acestea, există teorii alternative care sugerează că vlahii, în special cei din Balcani, au originea în sudul peninsulei, în regiuni precum Tesalia sau Macedonia, de unde au migrat spre nord și vest, inclusiv în Dalmația, începând cu secolul al XII-lea. Aceste teorii se bazează pe distribuția geografică a limbilor romanice orientale și pe surse bizantine care plasează vlahii în sudul Balcanilor. Pentru vlahii din Dalmația, această origine sudică este considerată mai probabilă, deși teoria daco-romană rămâne influentă în contextul românesc.
Vlahii în Dalmația
Dalmația, o regiune istorică situată pe coasta Adriaticii, a fost parte a Imperiului Roman, sub numele de provincia Dalmatia, și ulterior a fost controlată de Imperiul Bizantin, Republica Venețiană și Imperiul Austro-Ungar. Vlahii au început să se stabilească în Dalmația în secolul al XIV-lea, venind din zonele muntoase ale Balcanilor de sud, probabil ca urmare a migrațiilor provocate de invaziile otomane sau de căutarea unor pășuni mai bune.
În Dalmația, vlahii erau cunoscuți sub numele de morlaci, un termen derivat din grecescul „Maurovlachoi” („vlahi negri”), folosit de venețieni pentru a-i distinge de „latinii albi” din orașele de coastă. Inițial, morlacii erau o comunitate pastorală bilingvă, vorbind atât o limbă romanică, cât și limbi slave. Documente din secolele XIV–XV, precum cele din Lika (1433), Cetina (1436) și Zrmanja (1486–1487), menționează vlahii ca având nume și prenume slave sudice, dar distincte de cele creștine ale croaților.
În timpul dominației otomane, în secolele XVI–XVII, Dalmația a fost scena unor migrații masive, iar termenul „vlah” a început să fie folosit și pentru emigranții slavi, atât ortodocși, cât și catolici, care s-au stabilit în hinterlandul dalmatin sub control venețian. Acești „vlahi” sau „morlaci” s-au asimilat treptat cu populația slavă, pierzând limba romanică. Cu toate acestea, unele comunități, precum istro-românii din Istria, o regiune vecină Dalmației, au păstrat limba romanică până în prezent.
Un studiu academic publicat în Balcanica Posnaniensia (2021) notează că vlahii din Dalmația, în special morlacii, și-au păstrat structura socială tradițională, bazată pe katunuri (comunități pastorale), și au continuat să practice transhumanța chiar și în secolul al XIX-lea, spre deosebire de populațiile din Croația militară, care au adoptat agricultura.
„Romanii uitați”
Denumirea de „romani uitați” se referă la vlahii din Dalmația ca descendenți lingvistici ai romanilor, datorită limbii lor romanice, care este o moștenire directă a latinei vorbite în Imperiul Roman. Într-o regiune predominant slavă, această moștenire lingvistică i-a făcut unici, dar asimilarea lor treptată în cultura slavă a dus la pierderea identității lor distincte. În timp ce orașele de coastă dalmatine, precum Zadar sau Split, au păstrat o cultură latină urbană, vlahii din hinterland, trăind în zone rurale și muntoase, au fost mai puțin documentați, contribuind la statutul lor de „uitați”.
Termenul „morlaci” a devenit, de asemenea, peiorativ în timp, fiind folosit de populația urbană de coastă pentru a descrie „țăranii” din hinterland, indiferent de etnie, ceea ce a contribuit la estomparea identității romanice a vlahilor. În ciuda acestui fapt, prezența lor în Dalmația a lăsat urme în toponimie și în tradițiile pastorale, care sunt încă studiate de istorici și antropologi.
Controverse și teorii
Originea vlahilor este un subiect controversat, cu două teorii principale:
- Continuitatea daco-romană: Această teorie, populară în România, susține că vlahii și românii sunt descendenți ai dacilor romanizați din provincia Dacia. Dovezile lingvistice, precum asemănările dintre română, aromână și meglenoromână, susțin această ipoteză. Totuși, lipsa atestărilor scrise ale limbilor romanice în Balcani între secolele VI și XVI creează incertitudini.
- Originea sud-balcanică: Mulți istorici consideră că vlahii, în special cei din Dalmația, au originea în sudul Balcanilor, migrând spre nord și vest în Evul Mediu. Surse bizantine, precum cele ale lui Kekaumenos, plasează vlahii în Tesalia și Macedonia în secolul al XI-lea, sugerând o origine sudică.
O altă controversă este legată de asimilarea vlahilor din Dalmația. Unii cercetători susțin că vlahii au fost complet slavizați, pierzând orice urmă de identitate romanică, în timp ce alții, precum cei care studiază istro-românii, indică faptul că anumite comunități au păstrat limba romanică. În plus, utilizarea termenului „vlah” pentru a descrie atât vorbitorii de limbi romanice, cât și populațiile slave din hinterlandul dalmatin a creat confuzie în sursele istorice.
Tabel: Evoluția vlahilor în Dalmația
| Perioada | Evenimente cheie | Influențe |
|---|---|---|
| Sec. XIV | Migrația vlahilor în Dalmația; apariția morlacilor ca păstori transhumanți | Bizantină, venețiană |
| Sec. XV–XVI | Asimilarea treptată cu slavii; adoptarea limbii slave | Slavă, otomană |
| Sec. XVI–XVII | Migrații masive datorate invaziilor otomane; termenul „vlah” devine socio-cultural | Otomană, venețiană, habsburgică |
| Sec. XIX | Morlacii sunt considerați croați sau sârbi; pierderea limbii romanice | Croată, sârbă |
Concluzie
Vlahii din Dalmația, cunoscuți ca morlaci, reprezintă o parte fascinantă, dar adesea neglijată, a istoriei regiunii. Deși teoria continuității daco-romane le atribuie o origine dacică, dovezile istorice sugerează că au migrat din sudul Balcanilor, stabilindu-se în Dalmația în secolul al XIV-lea. Limba lor romanică, o moștenire a Imperiului Roman, i-a făcut unici într-o regiune predominant slavă, dar asimilarea treptată a dus la pierderea acestei identități, câștigându-le titlul de „romani uitați”. Studierea istoriei vlahilor din Dalmația ne ajută să înțelegem complexitatea migrațiilor și interacțiunilor culturale din Balcani, subliniind diversitatea etnică a regiunii.
