Tomiris, regina care a dat numele cetății Tomisului: A rămas în istorie după ce l-a învins pe împăratul persan Cirus cel Mare

În istoria antică, puține figuri sunt la fel de fascinante ca Regina Tomiris a masageților, o conducătoare legendară care, conform istoricului grec Herodot, a învins armata persană condusă de Cirus cel Mare în anul 530 î.Hr. Povestea sa, plină de dramatism și simbolism, a captivat imaginația de-a lungul secolelor, transformând-o într-un simbol al rezistenței și puterii feminine.

Contextul istoric: Masageții și societatea lor

Masageții erau un popor nomad din Asia Centrală, situat la est de Marea Caspică, în regiunile actuale ale Turkmenistanului, Uzbekistanului și Kazahstanului. Făcând parte din cultura scitică mai largă, masageții erau renumiți pentru abilitățile lor de călăreți și arcași. Herodot descrie masageții ca un popor belicos, în care atât bărbații, cât și femeile participau la lupte, folosind arcuri, lănci și topoare de luptă.

Tomiris a devenit regină după moartea soțului său, preluând conducerea tribului. Domnia sa este asociată în principal cu confruntarea cu Cirus cel Mare, fondatorul Imperiului Ahemenid, care căuta să extindă granițele imperiului său în teritoriile masageților.

Relatarea lui Herodot: O poveste de trădare și răzbunare

Herodot, în „Istorii” (Cartea I, Capitolele 205-214), oferă cea mai detaliată descriere a conflictului dintre Tomiris și Cirus. Conform acestuia, Cirus a încercat inițial să cucerească teritoriul masageților prin propunerea unei căsătorii cu Tomiris, pe care aceasta a refuzat-o, înțelegând că era o stratagemă pentru a-i anexa regatul. Respins, Cirus a decis să invadeze, construind un pod peste râul Araxes (identificat astăzi cu Syr Darya).

Tomiris i-a trimis un mesaj lui Cirus, sfătuindu-l să renunțe la planurile sale și să se mulțumească cu propriul regat. Ea i-a oferit posibilitatea de a alege locul bătăliei, fie pe teritoriul ei, fie pe al lui. Cirus, sfătuit de consilierii săi, a ales să o lase pe Tomiris să treacă râul în teritoriul său.

Cirus a pus la cale o capcană ingenioasă: a organizat un banchet fastuos în tabăra sa, cu cantități mari de vin, știind că masageții, obișnuiți cu lapte de iapă fermentat și canabis, nu consumau vin. Fiul lui Tomiris, Spargapises, care conducea armata masageților, a căzut în capcană. Îmbătați, masageții au fost atacați de perși, care i-au învins și l-au capturat pe Spargapises. Rușinat de înfrângere, Spargapises s-a sinucis.

Furioasă din cauza morții fiului său, Tomiris a adunat toate forțele masageților și a angajat perșii într-o bătălie crâncenă. Herodot descrie această luptă ca fiind una dintre cele mai violente dintre națiunile străine. Masageții au ieșit victorioși, iar Cirus a fost ucis. Ca act de răzbunare, Tomiris a ordonat aducerea capului lui Cirus, pe care l-a scufundat într-un sac plin cu sânge uman, declarând: „Îți dau să te saturi de sânge, așa cum ai dorit”.

Controverse istorice și alte relatări

Relatarea lui Herodot este singura sursă detaliată despre Tomiris și victoria sa asupra lui Cirus, ceea ce ridică întrebări despre veridicitatea sa. Alte surse antice oferă versiuni diferite ale morții lui Cirus. Ctesias, un medic grec care a servit la curtea persană, afirmă că Cirus a murit din cauza unei răni suferite în luptă împotriva Derbices, un trib din estul Iranului. Xenofon, în „Cyropaedia”, descrie o moarte pașnică a lui Cirus, în patul său, după o domnie lungă și glorioasă .

Lipsa menționării lui Tomiris în alte surse contemporane, precum Ctesias, a dus la speculații că povestea ar putea fi o creație literară a lui Herodot, menită să ilustreze teme morale, precum aroganța (hybris) și consecințele expansiunii excesive. Herodot însuși recunoaște că existau mai multe versiuni ale morții lui Cirus și că a ales-o pe cea pe care o considera cea mai credibilă.

Un alt element de controversă este absența dovezilor arheologice directe care să confirme bătălia dintre masageți și perși. Inscripția de la Behistun, creată de Darius I, menționează cucerirea regiunilor estice, inclusiv Scythia, de către Cirus, ceea ce ar putea include masageții, dar nu oferă detalii despre moartea sa. Aceasta susține mai degrabă relatarea lui Ctesias, plasând moartea lui Cirus în estul Iranului.

Dovezi arheologice: Femeile războinice scitice

Deși nu există dovezi arheologice directe ale bătăliei dintre Tomiris și Cirus, descoperirile din stepele eurasiatice susțin existența femeilor războinice în societățile scitice, ceea ce face plauzibilă ideea unei regine războinice precum Tomiris. Mormintele scitice, cunoscute ca kurgane, au dezvăluit schelete feminine însoțite de arme, echipamente de călărie și uneori răni de luptă.

De exemplu, în 2019, arheologii ruși au descoperit un mormânt în satul Devitsa, conținând patru femei scite de diferite vârste, toate înmormântate cu arme și echipamente de călărie. Una dintre femei purta o podoabă de aur, sugerând un statut înalt. Alte descoperiri, precum mormintele din regiunea Mării Negre, includ femei înarmate cu obiecte asociate zeiței supreme scitice, indicând un rol combinat de războinic și lider spiritual.

Aceste dovezi sugerează că femeile scitice, inclusiv cele din triburile înrudite precum masageții, aveau un rol activ în război și, posibil, în conducere, ceea ce face credibilă existența unei figuri precum Tomiris.

Semnificația culturală și moștenirea lui Tomiris

Dincolo de existența sa istorică, Tomiris a devenit un simbol al puterii feminine și al rezistenței împotriva opresiunii. Povestea sa a fost imortalizată în artă și literatură de-a lungul secolelor. În perioada Renașterii, artiști precum Rubens, Mattia Preti și Gustave Moreau au ilustrat scena dramatică în care Tomiris primește capul lui Cirus. În literatură, poetul francez Eustache Deschamps a inclus-o în secolul al XIV-lea printre „Cele nouă femei vrednice”, un echivalent feminin al „Celor nouă vrednici” masculini.

Tomiris a fost menționată și de William Shakespeare în „Henric al VI-lea”, unde este numită „Regina sciților”, reflectând influența sa culturală. În 1707, o operă intitulată „Thomyris, Regina Sciției” a fost pusă în scenă la Londra, consolidând locul său în artele vremii.

În timpurile moderne, Tomiris continuă să inspire, fiind un simbol al curajului și al independenței. În 2019, un film kazah intitulat „Tomiris” a fost lansat, regizat de Akan Satayev, subliniind interesul contemporan pentru această figură istorică.

Concluzie

Regina Tomiris rămâne o figură enigmatică, situată la granița dintre istorie și legendă. Relatarea lui Herodot, deși dramatică și captivantă, este supusă dezbaterilor datorită lipsei altor surse contemporane și a elementelor de folclor din poveste. Cu toate acestea, dovezile arheologice ale femeilor războinice scitice susțin plauzibilitatea existenței unei regine precum Tomiris, capabilă să conducă și să învingă un adversar formidabil precum Cirus cel Mare.

Indiferent dacă este o figură istorică sau o eroină mitică, Tomiris întruchipează spiritul de rezistență și capacitatea femeilor de a conduce în vremuri de război. Moștenirea sa, păstrată în artă, literatură și cultura populară, continuă să inspire generații, amintindu-ne de puterea și curajul unei regine care a sfidat unul dintre cele mai mari imperii ale antichității.

Tabel: Compararea relatărilor despre moartea lui Cirus cel Mare