Livia Drusilla, prima împărăteasă a Romei şi controversele din jurul său. De ce era considerată o femeie diabolică

Livia Drusilla (58 î.Hr. – 29 d.Hr.), soția lui Augustus și prima împărăteasă a Romei, este una dintre cele mai enigmatice și controversate figuri din istoria antică. Mamă a împăratului Tiberius și bunică a lui Caligula, ea a fost o femeie de o influență excepțională, care a navigat cu abilitate prin intrigile politice ale Romei imperiale. Totuși, imaginea sa a fost pătată de acuzații grave, care au transformat-o într-un simbol al cruzimii și al manipulării. De ce era Livia considerată o „femeie diabolică“? Răspunsul se află în amestecul de realitate, propagandă și stereotipuri despre femeile puternice din Antichitate.

Ascensiunea Liviei: De la nobilă la împărăteasă

Născută pe 30 ianuarie 58 î.Hr. într-o familie aristocrată romană, Livia Drusilla era fiica lui Marcus Livius Drusus Claudianus. La 15 ani s-a căsătorit cu Tiberius Claudius Nero, un politician roman respectat, cu care a avut doi fii: Tiberius (viitor împărat) și Drusus. În 39 î.Hr., viața ei a luat o turnură spectaculoasă: Augustus, pe atunci Octavian, proaspăt victorios în războiul civil împotriva lui Marc Antoniu, a divorțat de soția sa Scribonia și a cerut mâna Liviei, deși ea era însărcinată cu al doilea copil al primului ei soț. Această căsătorie, scandaloasă pentru moravurile romane, a propulsat-o pe Livia în centrul puterii.

Ca soție a lui Augustus, Livia a devenit un partener politic esențial. Ea l-a consiliat pe împărat în decizii importante, a gestionat relațiile cu elita romană și a contribuit la consolidarea dinastiei iulio-claudiene. Statutul ei a fost oficializat prin titluri precum „Augusta“, acordat în 14 d.Hr., după moartea lui Augustus, ceea ce i-a conferit o autoritate fără precedent pentru o femeie în Roma.

Controversele: Acuzațiile de crimă și manipulare

Reputația „diabolică“ a Liviei provine în mare parte din relatările istoricilor romani, precum Tacit, Suetoniu și Dio Cassius, care au scris la decenii sau chiar un secol după moartea ei. Aceștia o acuză că ar fi orchestrat o serie de morți suspecte pentru a asigura succesiunea fiului ei, Tiberius, la tron:

– Moartea nepoților lui Augustus: Gaius și Lucius Caesar, fiii adoptivi ai lui Augustus din relația cu Scribonia, erau văzuți ca moștenitori probabili ai imperiului. Amândoi au murit tineri – Gaius în 4 d.Hr., iar Lucius în 2 d.Hr. – în circumstanțe misterioase (rănirea lui Gaius în luptă și o boală subită a lui Lucius). Tacit sugerează subtil că Livia ar fi fost implicată, posibil prin otrăvire, pentru a elimina rivalii lui Tiberius.
– Marcellus și alți potențiali succesori: Marcellus, nepotul lui Augustus și primul său moștenitor aparent, a murit în 23 î.Hr. la doar 19 ani, oficial de febră. Zvonurile despre implicarea Liviei au circulat și aici, deși dovezile lipsesc.
– Influența asupra lui Augustus: Livia este portretizată ca o manipulatoare care îl controla pe Augustus, influențând deciziile sale politice și testamentul. Tacit o descrie ca o „mamă vitregă nefastă“ pentru poporul roman, sugerând că ambiția ei dinastică a prevalat asupra binelui public.

Aceste acuzații au dus la crearea imaginii unei femei machiavelice, dispusă să sacrifice pe oricine pentru putere.

De ce era considerată „diabolică“?

1. Stereotipul femeii puternice: Într-o societate patriarhală precum Roma, o femeie cu influență politică era privită cu suspiciune. Livia, care depășea rolul tradițional de soție supusă, a fost ținta prejudecăților despre femei ca fiind perfide și intrigante. Istoricii romani, influențați de misoginism, au exagerat trăsăturile ei negative pentru a explica succesul său.
2. Propaganda anti-Tiberius: Reputația Liviei a suferit și din cauza nepopularității fiului ei, Tiberius, care a fost un împărat retras și detestat de senat. Asocierea ei cu domnia lui sumbră a amplificat acuzațiile, făcând-o țap ispășitor pentru eșecurile dinastiei.
3. Lipsa dovezilor și amplificarea zvonurilor: Niciun izvor nu oferă dovezi concrete ale crimelor atribuite Liviei. Otrăvirea era o acuzație frecventă în Roma antică, dar greu de verificat. Tacit și Suetoniu, scriind cu o agendă politică, au preferat să speculeze decât să investigheze.

Adevărul despre Livia: O femeie pragmatică, nu un monstru

Istoricii moderni tind să fie mai nuanțați. Livia nu era probabil o criminală în serie, ci o figură pragmatică, dedicată supraviețuirii familiei și imperiului. Căsătoria ei cu Augustus pare să fi fost una de afecțiune reală, iar influența sa politică a fost recunoscută chiar de soțul ei, care i-a lăsat o treime din averea sa prin testament – un gest rar pentru o femeie romană. Moartea tinerilor moștenitori poate fi atribuită mai degrabă bolilor comune ale epocii (malarie, dizenterie) decât intervenției sale.

Viața ei privată sugerează o personalitate complexă. Livia era admirată pentru inteligența și modestia ei publică – purta haine simple și se ocupa de torsul lânii, conform idealului roman al matroanei. Totodată, era o patroană a artelor și arhitecturii, finanțând temple și porticuri care îi poartă numele, precum Porticul Liviei din Roma.

Moștenirea și controversa eternă

Livia a murit în 29 d.Hr., la 86 de ani, respectată de popor, dar detestată de Tiberius, care i-a refuzat divinificarea cerută de senat. Abia sub nepotul ei, Caligula, a fost onorată ca „Diva Augusta“. Imaginea ei contradictorie – sfântă pentru unii, demon pentru alții – a fost perpetuată în cultura populară, inclusiv în romanul „Eu, Claudius“ al lui Robert Graves și serialul omonim, unde este portretizată ca o intrigantă nemiloasă.

De ce era Livia considerată o femeie diabolică? Nu neapărat pentru faptele ei, ci pentru că a îndrăznit să fie influentă într-o lume care nu tolera puterea feminină. Controversele din jurul său sunt mai mult un produs al prejudecăților și al speculațiilor decât al adevărului istoric. Livia Drusilla rămâne o enigmă: o împărăteasă care a modelat Roma, dar a plătit prețul etern al reputației sale.