Aurului dacic, legendarul tezaur al regelui Decebal, i s-a atribuit un blestem care a fascinat generații de căutători de comori, istorici și pasionați de mistere. Ascunsă, se spune, în apele tumultuoase ale Sargeției sau în peșterile din Munții Orăștiei, comoara lui Decebal – o avere fabuloasă de aur și argint – ar fi fost pierdută pentru eternitate, protejată de o forță supranaturală care îi pedepsește pe cei ce încearcă să o găsească. Este acest blestem doar o legendă născută din disperarea romanilor și din imaginația populară, sau ascunde un sâmbure de adevăr despre soarta uneia dintre cele mai mari comori ale antichității?
Contextul istoric: Decebal și cucerirea romană
Decebal (87-106 d.Hr.), ultimul rege al Daciei, a condus un regat bogat, renumit pentru resursele sale de aur din Munții Apuseni și Munții Orăștiei. Minele dacice produceau cantități impresionante de metal prețios, care susțineau economia și armata regatului. Când împăratul Traian a invadat Dacia în 101-102 și apoi în 105-106 d.Hr., unul dintre scopurile principale ale Romei era să pună mâna pe aceste bogății.
După înfrângerea finală din 106 d.Hr. și căderea capitalei Sarmizegetusa Regia, Decebal s-a sinucis pentru a nu fi capturat. Istoricii romani, precum Dio Cassius, relatează că, înainte de sfârșit, regele ar fi ascuns o parte din tezaurul său pentru a nu ajunge în mâinile inamicilor. Legenda spune că aurul și argintul – monede, bijuterii, vase – au fost aruncate în râul Sargeția (identificat astăzi cu Streiul sau un afluent al său), sub supravegherea sclavilor, care apoi ar fi fost uciși pentru a păstra secretul.
Nașterea legendei: Blestemul aurului
Povestea comorii pierdute s-a transformat rapid într-o legendă, iar blestemul asociat ei a apărut ca o explicație pentru eșecul romanilor de a recupera întreaga avere. Dio Cassius menționează că un sclav dacic, Bicilis, ar fi dezvăluit romanilor locul ascunzătorii sub tortură, iar Traian ar fi recuperat o parte din tezaur – estimat la 165.500 kg de aur și 331.000 kg de argint. Totuși, cantitatea enormă raportată ridică îndoieli: a fost totul găsit sau o parte a rămas ascunsă?
Blestemul aurului dacic susține că ceea ce nu a fost recuperat este protejat de spirite sau de voința lui Decebal însuși. În folclorul românesc, se spune că cei care încearcă să găsească tezaurul sunt loviți de nenoroc: boli, accidente sau moarte subită. Această credință a fost alimentată de povești despre căutători de comori care au murit în mod inexplicabil în Munții Orăștiei sau de-a lungul râurilor din zonă.
Dovezi și speculații arheologice
De-a lungul secolelor, numeroase artefacte dacice – brățări de aur spiralate, monede koson, obiecte ritualice – au fost descoperite întâmplător sau prin săpături ilegale. Celebrele brățări de aur, găsite între 1999 și 2001 în zona Sarmizegetusei și recuperate ulterior de statul român, sunt doar o mostră a bogăției regatului lui Decebal. Totuși, aceste descoperiri sunt considerate doar o fracțiune din tezaurul pierdut.
Râul Strei, propus ca fiind Sargeția antică, a fost explorat de arheologi și aventurieri, dar schimbările cursului său de-a lungul a două milenii fac imposibilă localizarea exactă a ascunzătorii. Peșterile din Munții Orăștiei, precum Peștera Cioclovina sau Peștera cu Oase, au fost și ele asociate cu legenda, dar săpăturile nu au scos la iveală un depozit major de aur.
Unii istorici speculează că romanii au exagerat cantitatea tezaurului pentru a glorifica victoria lui Traian, iar alții cred că Decebal ar fi ascuns aurul în mai multe locuri, din care doar unul a fost găsit. Blestemul ar fi, astfel, o poveste creată pentru a descuraja căutările și a păstra misterul.
Blestemul în epoca modernă
În ultimele decenii, „blestemul aurului dacic“ a fost invocat în legătură cu evenimente reale. Căutătorii ilegali de comori, dotați cu detectoare de metale, au fost prinși sau au dispărut în condiții stranii în zonă. De exemplu, în anii 2000, mai mulți indivizi implicați în traficul cu brățările de aur au raportat ghinioane – accidente, procese sau falimente – ceea ce a întărit mitul în cultura populară.
Chiar și arheologii oficiali au întâmpinat obstacole: finanțarea limitată, terenul dificil și lipsa tehnologiei avansate au făcut ca cercetările ample să fie rare. Într-un fel, blestemul pare să funcționeze, fie ca o superstiție, fie ca o metaforă pentru dificultățile practice.
Comoara lui Decebal: Ascunsă pentru eternitate?
Întrebarea rămâne: este comoara lui Decebal pierdută pentru totdeauna? Dacă legenda este adevărată, aurul ar putea zace încă sub apele Streiului, în peșteri nedescoperite sau sub ruinele cetăților dacice. Avansul tehnologic – scanări geofizice, drone, analize subacvatice – ar putea oferi noi speranțe, dar natura sălbatică a Munților Orăștiei și lipsa unor indicii precise fac misiunea aproape imposibilă.
Pe de altă parte, blestemul aurului dacic poate fi văzut ca o poveste moralizatoare: o lecție despre lăcomie și despre respectul față de trecut. Decebal, prin sacrificiul său, ar fi dorit ca bogățiile Daciei să nu servească dușmanilor, ci să rămână un simbol al rezistenței.
Moștenirea aurului blestemat
Blestemul aurului dacic nu este doar o legendă despre o comoară pierdută; este o fereastră spre mândria și tragedia geto-dacilor. Chiar dacă tezaurul lui Decebal nu va fi găsit niciodată, valoarea sa simbolică este de necontestat. El continuă să inspire filme, cărți și visuri, fiind o punte între istorie și mit.
Ascunsă pentru eternitate sau nu, comoara lui Decebal rămâne un mister care sfidează timpul. Poate că blestemul nu este o pedeapsă, ci o protecție – o ultimă victorie a regelui dacic împotriva celor care i-au cucerit regatul. Aurul său, dacă există, păstrează tăcerea sub pământul Daciei, așteptând, poate, un destinatar demn de moștenirea sa.
