Originea REALĂ a lui Pavel Chinezu, legendarul erou râvnit de sârbi, unguri și români

În istoria Europei Centrale medievale, puține figuri au stârnit atât de multe pasiuni naționale precum Pavel Chinezu – sau Paul Chinezu, Pál Kinizsi, după cum îi spun vecinii noștri. Născut la începutul secolului al XV-lea, acest războinic legendar a devenit simbolul rezistenței antiotomane în Banat și Transilvania, un erou ale cărui fapte de arme au fost celebrate de la Vatican până la curțile din Buda. Dar ce-l face atât de râvnit? Originea sa etnică, învăluită în ceață istorică, este un câmp de luptă al naționalismelor moderne: românii îl văd ca pe un cneaz local, ungurii ca pe un nobil maghiar, iar sârbii ca pe un descendent al marii dinastii Branković. Acest articol explorează dovezile istorice, legendele și disputele, pentru a dezvălui originea sa reală – nu cea mitică, ci cea ancorată în documente și context multicultural al epocii.

Contextul istoric: Un Banat la răscruce de culturi

Pentru a înțelege originea lui Pavel Chinezu, trebuie să privim spre Banatul secolului al XV-lea, o regiune tampon între Regatul Ungariei, Imperiul Otoman și statele balcanice. Sub domnia lui Matei Corvin (1458–1490), acest teritoriu multicultural – locuit de români, unguri, sârbi, slovaci și evrei – devenea un bastion al creștinătății împotriva expansiunii otomane. Matei, rege umanist și strateg genial, recruta luptători din toate păturile sociale, promovându-i pe baza meritelor, nu a originii.

Pavel Chinezu apare în acest peisaj ca un comandant de osti, ridicându-se de la rangul de simplu oștean la comite de Timiș (1478–1494). Prima sa mențiune documentară datează din 1464, într-un act regal emis de Matei Corvin, unde este numit Paulus de Kenezy și primește un domeniu în comitatul Abaúj (astăzi în Slovacia de Est). Numele său latin sugerează o origine modestă – “de Kenezy” ar putea indica un sat sau o familie de țărani liberi. Dar de aici începe disputa: cine era acest “Paulus”? Un morar român din Banat, un nobil maghiar din nordul regatului sau un vlăstar sârbesc cu sânge nobil?

Dovezile documentare: Un nume, trei interpretări

Documentele medievale sunt zgârcite cu detalii biografice, dar cele existente oferă indicii prețioase. Actul din 1464 îl plasează pe Pavel în slujba regelui, iar în 1472, Matei îi acordă Nagyvázsony (astăzi în Ungaria), unde va fonda o mănăstire paulină – un ordin catolic de origine maghiară. Până în 1479, el devine căpitan general al armatei bănățene, comandând victorii răsunătoare, precum cea de la Câmpul Pâinii (Orăștie), unde distruge o armată otomană de 30.000 de oameni, condusă de Ali Pașa. Papa Sixtus al IV-lea îl laudă în 1482 pentru merite antiotomane, absolvindu-i toate păcatele.

Totuși, numele său este cheia enigmei. În română, “Chinezu” vine de la “cneaz” – un titlu arhaic pentru un lider militar sau administrator local, pronunțat “chineaz” în dialectele bănățene. Ungurii îl numesc Pál Kinizsi, sugerând o legătură cu satele Kinizs din comitatul Abaúj, populate de familii maghiare. Sârbii, în schimb, îl asociază cu “Kinez” – un termen slav pentru nobil, legându-l de dinastia Branković, care domnea în Serbia vecină.

Moartea sa în 1494, la asediul Smederevo (Semendria), în Serbia de azi, adaugă un strat sârbesc: răpus de un accident vascular, după o rană, este îngropat inițial acolo, dar osemintele sale ajung la mănăstirea paulină din Nagyvázsony, profanată ulterior în 1708. Aceste documente nu stabilesc o etnie clară, ci reflectă un om adaptat la un regat multi-etnic.

Teoria românească: Fiul morarului din Satchinez

Pentru români, Pavel Chinezu este un erou autohton, născut în 1432 în Satchinez (Timiș), un sat bănățean cu tradiții românești vechi. Legenda locală spune că era fiu de morar – un detaliu care explică porecla “Chinezul”, de la moara sa de la “Cotul Morii”. Turcii i-ar fi ars casa și i-ar fi răpit familia, jurându-se pe răzbunare. Această narativă, popularizată în folclor și în cântece precum “Pavel Cneazul” de la trupe rock precum Trooper, îl portretizează ca pe un vlăstar al voievodatului transilvănean, un cneaz popular care apăra țăranii români de otomani.

Dovezile? Satchinez este atestat ca loc de naștere în tradițiile locale, iar un istoric precum Ioan Hațegan susține originea românească pe baza numelui “Cneazu” și a rolului său în apărarea Banatului. Echipa de fotbal Chinezul Timișoara poartă numele său, iar statui și monumente din Banat îl celebrează ca simbol al identității românești. Criticii, însă, notează că documentele nu menționează explicit Satchinez ca loc de naștere – este mai degrabă o tradiție orală din secolul al XIX-lea, amplificată de naționalismul românesc post-1848.

Teoria maghiară: Nobilul Pál Kinizsi din Abaúj

Ungurii îl revendică pe Pavel ca pe Pál Kinizsi, un nobil de rang inferior din comitatul Abaúj, născut în Kiskinizs sau Nagykinizs – sate cu populație majoritar maghiară. Istoricii maghiari, precum cei citați în enciclopedii, subliniază limba sa maternă ungurească, credința catolică și fondarea mănăstirii paulline la Nagyvázsony – un gest tipic nobilimii maghiare. El este eroul național al Ungariei, un “Hercule” care, după victoria de la Câmpul Pâinii, ar fi dansat ținând doi turci în brațe și unul în dinți – o legendă imortalizată în cronici maghiare.

Această teorie se bazează pe documentul din 1464, care îl leagă de Abaúj, și pe absența oricărei mențiuni românești în arhivele regale. Criticii români o văd ca pe o “maghiarizare” post-factum, similară cu modul în care ungurii au absorbit figuri locale în panteonul lor național. Totuși, armura sa, expusă azi la Muzeul Național al Ungariei, și mormântul profanat în 1708 sub habsburgi întăresc legătura maghiară.

Teoria sârbă: Descendent al Branković-ilor

Cea mai intrigantă revendicare vine dinspre sârbi, care îl văd pe Pavel ca pe un membru al dinastiei Branković, familia regală sârbă exilată după căderea Serbiei sub otomani în 1459. Istoricul sârb Liubomir Stepanov, în lucrarea Sârbii din Satchinez (2001), susține că familia sa era de origine sârbă, migrată în Banat, și că numele “Kinez” este un derivat slav de la “knez” (duce). Smederevo, locul morții sale, era capitala Branković-ilor, iar campaniile sale în Balcani (inclusiv alături de Vlad Țepeș în Bosnia, 1475–1476) sugerează legături sud-dunărene.

Această teorie câștigă teren în Serbia modernă, unde el este celebrat ca un “erou sârb antiotoman”, similar cu Skanderbeg. Dovezile includ migrațiile sârbești masive în Banat după 1370 și prezența ortodoxă în regiune, deși Pavel era catolic. Criticii o consideră speculativă, lipsită de documente directe, dar ea explică de ce moartea sa în Serbia a fost atât de rapid comemorată local.

Legendele care transcend originile

Indiferent de etnie, legendele despre Pavel îl portretizează ca pe un gigant: ridica pietre de moară cu o mână, tortura prizonieri otomani în Castelul Huniade din Timișoara și nu a pierdut nicio bătălie. O anecdotă celebră vorbește de cum, după Câmpul Pâinii, a ospătat trupele timp de o săptămână, dansând cu turci capturați. Aceste povești, transmise oral, au traversat granițe, inspirând literatură, muzică și chiar filme – de la cronici maghiare la balade românești și serbe.

Moștenirea sa culturală este vie: în România, e patronul fotbalului bănățean; în Ungaria, un muzeu la Nagyvázsony; în Serbia, un simbol al rezistenței balcanice. Disputele etnice din secolul al XIX-lea – epoca naționalismelor – au amplificat rivalitatea, dar în realitate, el era produsul unui Banat multicultural.

Concluzie: O origine multiculturală, o moștenire universală

Care este originea reală a lui Pavel Chinezu? Dovezile sugerează un om născut probabil în Banat (Satchinez), cu rădăcini românești modeste – fiu de morar sau cneaz local –, dar integrat în elita maghiară a regatului Corvinilor și cu influențe slave prin campaniile balcanice. Nu era nici pur român, nici maghiar, nici sârb, ci un european al epocii, un războinic al frontierei care transcendea etniile. Disputele moderne reflectă mai mult ambițiile naționale decât adevărul istoric: el aparține tuturor celor care luptă pentru libertate.