Legenda din spatele romanței „Zaraza“: Curtezana superbă a lui Cristian Vasile, u.c.i.s.ă de gelozie de Zavaidoc

Romanța „Zaraza“, interpretată de celebrul cântăreț interbelic Cristian Vasile, este una dintre cele mai iubite și fredonate melodii din patrimoniul muzical românesc. Lansată în 1931, piesa a cucerit inimile publicului din „Micul Paris“ și nu numai, devenind un simbol al romantismului și al pasiunii tumultuoase. Dar dincolo de versurile melancolice și vocea inconfundabilă a lui Vasile, se ascunde o legendă fascinantă și tragică – povestea unei curtezane de o frumusețe rară, prinsă într-un triunghi amoros fatal cu doi dintre cei mai mari artiști ai vremii: Cristian Vasile și Zavaidoc. Adevăr sau ficțiune, această poveste a devenit parte integrantă a mitologiei urbane a Bucureștiului interbelic.

Zaraza: Femeia fatală a Micului Paris

Legenda o descrie pe Zaraza ca pe o brunetă focoasă, o curtezană de lux care întorcea privirile tuturor bărbaților din Bucureștiul anilor ’30 și ’40. Se spune că era fiica unui boier grec și a unei țigănci pe nume Didina, o combinație exotică ce îi conferea un farmec irezistibil: buze senzuale, păr lung și negru uns cu ulei de nucă, ochi pătrunzători și un trup mlădios ca al unui șarpe felin – exact cum o evocă versurile tangoului. Îmbrăcată în rochii viu colorate, adesea verde-praz, și împodobită cu cercei baroc și pantofi cu ștrasuri, Zaraza era o prezență imposibil de ignorat în localurile de noapte ale capitalei.

Considerată una dintre cele mai dorite femei ale vremii, Zaraza frecventa cercurile înalte ale societății, fiind curtată de boieri, politicieni și artiști. Dar inima ei, spune povestea, i-a aparținut lui Cristian Vasile, unul dintre cei mai populari cântăreți ai epocii, supranumit „ultimul trubadur al Bucureștiului“. Povestea lor de dragoste ar fi început în localul „Vulpea Roșie“ de pe strada Lipscani, unde Vasile cânta cu o voce care topea suflete. Într-o seară, Zaraza a intrat în sală la brațul unui aristocrat, iar privirea ei l-a vrăjit pe artist. Cuprins de o pasiune fulgerătoare, Vasile a coborât de pe scenă, pierdut în admirație, iar ea, la rândul ei, i-a răspuns cu aceeași intensitate. Astfel a început o idilă pasională care a durat doi ani.

Triunghiul amoros și gelozia lui Zavaidoc

În peisajul muzical al vremii, Cristian Vasile nu era singurul star. Alături de el strălucea Marin Teodorescu, cunoscut sub numele de Zavaidoc, un lăutar legendar din Pitești, celebru pentru vocea sa puternică și cântecele care „făceau să plângă și urșii“. Între cei doi artiști exista o rivalitate artistică bine cunoscută, dar legenda adaugă un element dramatic: amândoi s-ar fi îndrăgostit de aceeași femeie – Zaraza.

Zavaidoc, un bărbat cu o fire iute și un temperament vulcanic, nu a suportat să o vadă pe Zaraza în brațele rivalului său. Gelozia sa, alimentată atât de dragoste, cât și de invidia profesională față de succesul lui Vasile, ar fi atins cote extreme. Povestea spune că, inițial, Zavaidoc a plănuit să-l elimine pe Vasile, dar, dându-și seama că uciderea unui artist atât de iubit ar fi atras consecințe imediate, a schimbat ținta. A apelat la un personaj din lumea interlopă a Bucureștiului, un țigan pe nume Borilă, un asasin cunoscut pentru cruzimea sa, și i-a cerut să o ucidă pe Zaraza.

Sfârșitul tragic al curtezanei

Într-o seară de octombrie 1946, Zaraza a ieșit din casă pentru a cumpăra tutun pentru iubitul ei, Cristian Vasile. Nu s-a mai întors. A doua zi, trupul ei a fost găsit pe malul Dâmboviței, cu gâtul tăiat – o moarte brutală care a șocat Bucureștiul. Legenda afirmă că Borilă, plătit de Zavaidoc, a fost cel care a comis crima, punând capăt vieții uneia dintre cele mai fascinante femei ale epocii. Moartea Zarazei a fost văzută ca o răzbunare orchestrată de Zavaidoc, care nu a putut accepta că inima ei aparținea altuia.

Cristian Vasile, devastat de pierdere, ar fi intrat într-o spirală a disperării. Se spune că, după incinerarea Zarazei, a furat urna cu cenușa ei din crematoriu și, înnebunit de durere, a mâncat-o linguriță cu linguriță, într-un gest macabru de a o păstra veșnic alături de el. Ulterior, a încercat să se sinucidă turnându-și terebentină pe gât. Nu a murit, dar substanța i-a distrus corzile vocale, punând capăt carierei sale strălucite. Vasile a trăit ultimii ani în obscuritate, murind în 1974 la Sibiu, un om distrus de pierderea iubirii sale.

Zavaidoc: Blestemul gelosului

Zavaidoc, la rândul său, nu a scăpat de umbrele legendei. După presupusa crimă, cariera sa a intrat în declin. În 1944, bombardamentele anglo-americane i-au distrus casa din București, iar în anul următor, 1945, a murit sărac și orb, răpus de o boală necruțătoare – nefrită galopantă – la doar 48 de ani. Unii au văzut în sfârșitul său tragic un blestem pentru fapta comisă împotriva Zarazei, o pedeapsă divină pentru gelozia care a dus la o crimă odioasă.

Adevăr sau ficțiune?

Deși povestea Zarazei este povestită cu lux de amănunte, veridicitatea ei rămâne sub semnul întrebării. „Zaraza“ a fost, la origine, un tango argentinian compus de Benjamin Tagle Lara în 1929, adaptat în limba română de Ion Pribeagu și interpretat magistral de Cristian Vasile. Nu există documente istorice care să confirme existența unei curtezane pe nume Zaraza sau implicarea lui Zavaidoc într-o astfel de crimă. Mulți cercetători, inclusiv istoricul Stelian Tănase, consideră că legenda a fost amplificată de imaginația scriitorului Mircea Cărtărescu, care a inclus-o în nuvela sa din volumul „De ce iubim femeile“. Cărtărescu însuși recunoaște, la finalul cărții, că a „deformat sfruntat faptele“ pentru efect artistic.

Realitatea istorică arată că Zavaidoc a murit în 1945, înainte de presupusa dată a crimei (1946), iar incinerarea nu era o practică obișnuită la țigani, ceea ce pune la îndoială detaliile macabre legate de cenușa Zarazei. Cristian Vasile, pe de altă parte, și-a pierdut vocea din cauza unei boli a corzilor vocale, nu a terebentinei, și a murit mult mai târziu, în 1974.

Moștenirea unei legende

Fie că a fost reală sau nu, povestea Zarazei a intrat în folclorul urban al României, îmbogățind aura romanței lui Cristian Vasile. Este o poveste despre dragoste, gelozie și tragedie, care reflectă spiritul boem și pasional al Bucureștiului interbelic. Zaraza rămâne o figură mitică, o femeie fatală a cărei frumusețe a inspirat una dintre cele mai frumoase melodii românești, iar rivalitatea dintre Vasile și Zavaidoc adaugă un strat de dramă care continuă să fascineze. Adevărul s-a pierdut, poate, în negura timpului, dar legenda trăiește, cântată și povestită generație după generație.