Sabia lui Ștefan cel Mare, unul dintre cele mai prețioase artefacte din istoria românească, se află de peste patru secole în posesia Turciei, expusă astăzi în Muzeul Palatului Topkapı din Istanbul. Pentru români, această armă nu este doar un obiect de metal, ci un simbol al vitejiei, independenței și al luptei neobosite a domnitorului Moldovei împotriva expansiunii otomane. Însă, în ciuda solicitărilor repetate ale autorităților române și moldovenești de-a lungul timpului, turcii au refuzat să returneze sabia. De ce? Răspunsul este un amestec complex de istorie, politică, orgoliu național și principii legate de patrimoniul cultural internațional.
Povestea sabiei: Cum a ajuns la Istanbul?
Ștefan cel Mare (1457-1504), supranumit „Atletul lui Hristos“ de Papa Sixtus al IV-lea pentru victoriile sale împotriva otomanilor, a fost un adversar de temut al Imperiului Otoman. Sabia sa, lungă de 125 de centimetri, cu mânerul înfășurat în sârmă de argint și inscripționată cu numele său în latină, este o mărturie a epocii sale războinice. Există două versiuni principale despre modul în care această armă a ajuns în mâinile turcilor.
Prima teorie sugerează că sabia ar fi fost cedată de Ștefan însuși, ca un gest de supunere simbolică către sultan, spre sfârșitul vieții sale, în 1503, când a fost nevoit să accepte suzeranitatea otomană pentru a păstra autonomia Moldovei. Totuși, această ipoteză este slab susținută de dovezi și contrazice imaginea unui domnitor care a luptat până la capăt împotriva turcilor.
A doua versiune, mai plauzibilă, plasează capturarea sabiei în timpul primei domnii a fiului său, Petru Rareș (1527-1538). În 1538, Suleyman Magnificul a invadat Moldova ca răspuns la încercările lui Rareș de a se alătura unei coaliții antiotomane alături de Ungaria. Otomanii au jefuit tezaurul Moldovei, iar sabia lui Ștefan, probabil păstrată ca un obiect de mare valoare, ar fi fost luată ca trofeu și dusă la Istanbul. De atunci, a rămas în colecția Palatului Topkapı, alături de alte relicve ale cuceririlor otomane.
De ce refuză turcii să o returneze?
1. Patrimoniul cultural și politica muzeelor
Turcia consideră sabia lui Ștefan cel Mare parte a patrimoniului său istoric, dobândit legitim prin cucerire sau trofeu de război – o practică obișnuită în epoca medievală. Muzeul Topkapı, fostul palat al sultanilor, este un simbol al puterii și gloriei Imperiului Otoman, iar exponatele sale, inclusiv sabia, sunt văzute ca o moștenire națională. Returnarea unui astfel de obiect ar putea crea un precedent periculos, deschizând calea pentru alte țări să ceară restituirea artefactelor din colecțiile turcești – de exemplu, Grecia cu comorile sale din perioada otomană sau Egiptul cu relicvele antice.
2. Simbol al victoriei otomane
Pentru turci, sabia lui Ștefan cel Mare nu este doar o relicvă, ci și o dovadă a supunerii finale a Moldovei și a triumfului lui Suleyman Magnificul asupra unui inamic legendar. Deși Ștefan a câștigat bătălii importante, precum cea de la Vaslui (1475), otomanii au avut ultimul cuvânt în 1538, sub Petru Rareș. Păstrarea sabiei este, astfel, un simbol al superiorității lor istorice, o mândrie națională care nu poate fi negociată ușor.
3. Refuzul precedentului internațional
Problema restituirii artefactelor este un subiect sensibil la nivel global. Turcia, ca și alte foste imperii (Marea Britanie cu British Museum sau Franța cu Louvre), se confruntă cu presiuni constante din partea națiunilor care cer înapoierea obiectelor luate în perioadele coloniale sau de război. Returnarea sabiei ar putea încuraja alte revendicări, slăbind poziția Turciei în astfel de dispute. De exemplu, dacă sabia lui Ștefan ar fi dată înapoi României, de ce nu ar cere și alte țări balcanice obiecte similare?
4. Valoare turistică și economică
Topkapı este unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, atrăgând milioane de turiști anual. Sabia lui Ștefan cel Mare, expusă în secțiunea de arme și armuri, este o atracție pentru vizitatorii interesați de istoria Europei de Est și a Imperiului Otoman. Pierderea unui astfel de exponat ar diminua valoarea culturală și economică a muzeului.
Încercările României de a recupera sabia
De-a lungul timpului, România a făcut mai multe demersuri pentru recuperarea sabiei. În 2004, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, autoritățile române și turcești au ajuns la un acord temporar: sabia a fost adusă pentru o scurtă expoziție la București. Turcia a donat atunci o replică a armei, care a fost oferită Mănăstirii Putna, ctitoria lui Ștefan. În 2012, o altă replică a fost dăruită Republicii Moldova și expusă la Muzeul din Soroca. Însă originalul a rămas la Istanbul.
Solicitările oficiale ale României au fost respinse constant, turcii invocând argumentul că sabia face parte din colecția lor istorică. Moldova, de asemenea, prin fostul prim-ministru Iurie Leancă, a cerut în 2013 expunerea temporară a sabiei la Chișinău, dar răspunsul a fost același: un refuz politicos, dar ferm.
O chestiune de principiu sau de orgoliu?
Pentru români, sabia lui Ștefan cel Mare este mai mult decât un obiect – este un simbol al identității naționale și al luptei pentru libertate. Ștefan este venerat ca un erou național, canonizat de Biserica Ortodoxă Română ca „Ștefan cel Mare și Sfânt“, iar sabia sa este văzută ca o relicvă sacră a patrimoniului românesc. De cealaltă parte, Turcia își apără dreptul asupra artefactului ca parte a propriei istorii imperiale.
De ce turcii nu ne dau înapoi sabia? Pentru că, în esență, este o chestiune de interpretare a istoriei și de putere simbolică. Turcia nu vrea să cedeze un trofeu care îi amintește de dominația sa trecută, iar România nu renunță la speranța de a recupera un fragment din moștenirea sa. Între cele două poziții, sabia rămâne la Topkapı, o punte tăcută între două națiuni cu o istorie comună, dar privită prin lentile diferite.
Concluzie
Până când relațiile diplomatice sau presiunile internaționale nu vor schimba situația, sabia lui Ștefan cel Mare va continua să fie un oaspete permanent al Turciei. Poate că adevărata sa returnare nu depinde doar de argumente legale sau istorice, ci de o schimbare de perspectivă – una în care ambele țări să vadă în acest artefact un simbol al respectului reciproc, nu al rivalității. Până atunci, pentru români, sabia rămâne un vis neîmplinit, pierdut în umbra fostului Imperiu Otoman.
