M/o/a/rtea suspectă a lui Petru Rareș: O/t/r/ăvit de boieri sau trădat de otomani?

Petru Rareș (1487-1546), unul dintre cei mai charismatici și controversați domnitori ai Moldovei, a lăsat în urmă o moștenire complexă, marcată de victorii militare, trădări și o moarte învăluită în mister. Fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, Rareș a domnit în două rânduri (1527-1538 și 1541-1546), fiind un lider ambițios care a încercat să continue politica de independență a tatălui său față de marile puteri ale vremii: Imperiul Otoman, Polonia și Ungaria. Cu toate acestea, sfârșitul său, survenit pe 3 septembrie 1546, ridică întrebări care persistă și astăzi: a fost otrăvit de boierii săi, nemulțumiți de domnia sa autoritară, sau a căzut victimă unei trădări orchestrate de otomani? Circumstanțele morții sale suspecte oferă un puzzle istoric fascinant.

Contextul: O domnie tumultuoasă

Petru Rareș a urcat pe tronul Moldovei în 1527, după moartea lui Ștefăniță Vodă, sprijinit de boierii care vedeau în el un continuator al liniei lui Ștefan cel Mare. Prima sa domnie (1527-1538) a fost marcată de o politică externă agresivă. A încercat să scape de influența otomană, aliindu-se cu Habsburgii și atacând garnizoanele turcești din Moldova. Această îndrăzneală a atras furia sultanului Suleyman Magnificul, care, în 1538, a invadat Moldova cu o armată uriașă, ocupând Suceava și alungându-l pe Rareș de pe tron. Domnitorul a fost nevoit să fugă în Transilvania, iar Moldova a intrat temporar sub control otoman.

După trei ani de exil, Rareș a revenit în 1541, cu sprijinul Porții, acceptând să plătească un tribut mai mare și să-și modereze ambițiile antiotomane. A doua sa domnie (1541-1546) a fost mai prudentă, dar tensionată intern. Boierii, care îl sprijiniseră inițial, au devenit tot mai nemulțumiți de taxele crescute impuse pentru a satisface cererile otomanilor și de centralizarea puterii în mâinile domnitorului. În acest climat de ostilitate, moartea sa bruscă a stârnit speculații imediate.

Moartea: O enigmă istorică

Petru Rareș a murit pe 3 septembrie 1546, la castelul său din Hârlău, la vârsta de 59 de ani. Cronicele vremii, precum „Letopisețul Țării Moldovei“ al lui Grigore Ureche, nu oferă detalii precise despre cauza morții, menționând doar că „a murit de boală“. Totuși, rapiditatea cu care s-a stins, într-o perioadă de relativă stabilitate externă, a ridicat suspiciuni. Două teorii principale au apărut pentru a explica sfârșitul său suspect: otrăvirea de către boieri sau o trădare orchestrată de otomani.

Teoria 1: Otrăvit de boieri

Prima ipoteză sugerează că Petru Rareș a fost victima unei conspirații interne. Boierii moldoveni, o clasă puternică și adesea turbulentă, aveau motive să dorească eliminarea sa. După revenirea pe tron în 1541, Rareș a impus o mână de fier, confiscând moșii și pedepsind aspru orice semn de neloialitate. Politica sa de a favoriza mica nobilime și răzeșii în detrimentul marilor boieri a creat resentimente profunde. În plus, tributul otoman, care a crescut semnificativ sub a doua sa domnie, a fost perceput ca o povară impusă de Rareș, deși era o condiție a Porții pentru reinstalarea sa.

Otrăvirea era o metodă frecvent utilizată în intrigile politice ale vremii. Un pahar de vin sau o mâncare contaminată cu arsenic ori alt venin ar fi fost ușor de administrat de un boier apropiat domnitorului. Ureche notează că, în ultimii ani, Rareș devenise „mai aspru și mai neînduplecat“, ceea ce ar fi putut grăbi un complot. Lipsa unei anchete oficiale sau a unor represalii imediate după moartea sa sugerează că făptașii ar fi avut influență suficientă pentru a mușamaliza crima.

Teoria 2: Trădat de otomani

A doua teorie implică mâna Imperiului Otoman. Deși Rareș fusese reinstalat cu sprijinul lui Suleyman Magnificul, relația sa cu Poarta nu era lipsită de tensiuni. Domnitorul încercase să mențină o anumită independență, negociind în secret cu Habsburgii și refuzând să devină un vasal obedient. Otomanii, cunoscuți pentru eliminarea domnitorilor incomozi, ar fi putut decide că Rareș devenise o povară.

Un agent otoman infiltrat la curtea din Hârlău – poate un spion sau un medic trimis sub pretextul de a-l „îngriji“ – ar fi putut administra otravă. Moartea sa ar fi convenit Porții, care dorea un domnitor mai maleabil, precum Iliaș Rareș, fiul lui Petru, care a urcat pe tron imediat după și a fost rapid subordonat otomanilor. Totuși, această ipoteză este mai puțin susținută de dovezi directe, iar relația stabilă cu Suleyman în ultimii ani face trădarea otomană mai puțin probabilă.

Alte ipoteze: Boală naturală sau epuizare?

Există și posibilitatea ca moartea lui Rareș să nu fi fost un act de violență, ci rezultatul unei boli naturale sau al epuizării. La 59 de ani, domnitorul era bătrân pentru standardele medievale, iar anii de războaie, exil și stres politic și-ar fi spus cuvântul. Bolile precum tuberculoza, afecțiunile cardiace sau chiar o epidemie locală ar fi putut cauza un deces subit. Totuși, absența unor simptome descrise în cronici și rapiditatea morții alimentează suspiciunile de otrăvire.

Moștenirea și misterul rămas

Petru Rareș a fost înmormântat la Mănăstirea Probota, ctitoria sa, un monument de o frumusețe rară care reflectă influența artistică a domniei sale. Moartea sa a marcat sfârșitul unei ere de ambiție pentru Moldova, urmată de o perioadă de declin sub influența otomană tot mai puternică. Succesorii săi, Iliaș și Ștefan Rareș, nu au reușit să-i egaleze viziunea sau autoritatea.

Ce s-a întâmplat cu adevărat pe 3 septembrie 1546 rămâne neclar. Grigore Ureche, scriind un secol mai târziu, nu oferă indicii decisive, iar documentele contemporane sunt inexistente sau pierdute. Teoria otrăvirii de către boieri pare mai plauzibilă, dată fiind ostilitatea internă crescândă, dar trădarea otomană nu poate fi exclusă complet. Cert este că moartea suspectă a lui Petru Rareș a adăugat un strat de dramă legendei sale, transformându-l într-un erou tragic al istoriei moldovenești.

Concluzie

Petru Rareș a fost un domnitor care a trăit și a murit sub semnul controversei. Moartea sa – fie că a fost mâna boierilor, a otomanilor sau a destinului – reflectă frământările unei epoci în care loialitatea era fragilă, iar puterea se cucerea și se pierdea cu prețul vieții. Misterul sfârșitului său nu face decât să amplifice aura sa de lider neînfricat, un fiu al lui Ștefan cel Mare care a încercat să-și croiască propriul drum, doar pentru a fi doborât de umbrele din jurul său. A fost otrăvit sau trădat? Poate că adevărul zace îngropat odată cu el la Probota, așteptând să fie dezvăluit de istoria care încă tace.