Un român ca el se naște o dată la 500 de ani! Ce capacitate era Nicolae Iorga, „fenomenul naturii”? Cum memora sute de pagini?

Unul dintre cei mai bravi și mai culți români care au trăit vreodată a fost, cu siguranță, și istoricul Nicoale Iorga. Acesta nu a fost doar un istoric desăvârșit, ci a jucat și un rol important în politica națională, ocupând la un moment dat funcția de premier. Iată o serie de superlative marca Nicolae Iorga:

Iorga, românul care se naște o dată la 500 de ani

Nicolae Iorga s-a născut pe 18 iunie 1871 la Botoșani. Acesta era atât de inteligent, încât la vârsta de șase ani citea în original literatură franceză. La vârsta de 9 ani, profesorii i-au permis lui Iorga să le predea colegilor „Istoria României”.

Nicolae Iorga a terminat facultatea într-un singur an. În 1888, după un an de studii la Facultatea de Litere de la Iași, acesta a primit o dispensă de la Ministerul Educației al Regatului României, care i-a permis să dea examenele pentru cel de-al treilea, pe care le-a și trecut. La sfârșitul anului a dat examenul de licență pe care l-a luat cu magna cum laude.

Cu toate că era „academician”, N. Iorga a ţinut cel mai mult la titlul de profesor, considerându-se un dascăl al naţiunii sale. Acesta nu a semnat niciodată pe documente cu „academician N. Iorga”.

17 limbi străine a învățat Nicolae Iorga. Acesta vorbea atât de bine limba franceză, încât la Sorbona era profesor de limba franceză.

De-a lungul carierei, Nicolae Iorga a scris 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii, culminând cu Istoria Românilor, scrisă în 10 volume. Cum a fost posibil să redacteze atât de mult? Ei bine, Nicolae Iorga avea la un moment dat și trei secretari personali care țineau rolul de redactori. Istoricul le dicta acestora simultan, de multe ori în limbi diferite.

„Ai crede că este vorba de o muncă de secole şi nu de produsul unei singure vieţi” (sociologul Dimitrie Gusti)

Nicolae Iorga a primit acceptul Vaticanului pentru a intra în subsolurile cu arhivele antice și medievale. Totuși, nimeni nu avea voie să intre în arhive cu vreun instrument de scris. Iorga intra dimineața și ieșea de la Vatican iar apoi trascria, aproape cuvânt cu cuvânt tot ce citea într-o singură zi, acest lucru demonstrând ce capacitate de memorare fabuloasă avea istoricul.

Nicolae Iorga a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1897, la vârsta de 26 de ani, acesta fiind cel mai tânăr membru din istoria Academiei, scrie wikipedia.org.

Nicolae Iorga a susţinut prelegeri la unele dintre cele mai prestigioase Universităţi din lume, a primit titlul de Doctor Honoris Causa a Universităţilor din Paris, Roma, Oxford, Varşovia, Cracovia, Bratislava, Vilnius, Stockholm, Strasbourg, Geneva, Alger, Santiago de Chile ş.a, scrie art-emis.ro.

Un episod fabulos care-l are în prim plan pe Iorga a fost faptul că a învățat limba turcă într-o singură noapte. Acesta avea o întâlnire cu Principele moştenitor al Sultanului. În trenul de la București la Constanța, cu ajutorul unui dicționar, savantul a învățat limba turcă, astfel că a fost capabil să ţină o cuvântare de bun sosit, bine chibzuită din punct de vedere diplomatic, în limba turcă.

Iorga, recompensat substanțial de statul albanez

În perioada 1934-1939, România a avut un teritoriu (exclavă) la Marea Adriatică, în Sarandë, Albania (atunci Zogai, apoi Santa Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda), care era situat pe malul Adriaticii, în dreptul Insulei Corfu, potrivit anonimus.ro.

Regele Albaniei din perioada 1928-1939, Ahmet Zogu, a donat acest teritoriu lui Nicolae Iorga drept recunoștință pentru contribuția adusă de acesta la istoria Albaniei. Prim-ministrul de atunci al României a donat apoi statului român 50% din suprafață și, astfel, țara noastră a dobândit ieșire la cea de-a doua mare.

Iorga a cedat respectivul teren statului român în anul 1934, însă a pus o condiţie, și anume ca acolo să se construiască o clădire care să servească drept institut de studii arheologice. Statul român s-a conformat și a construit la Sarandë un institut care a funcționat până în 1940. Terenul şi clădirea Institutului de la Saranda deveneau proprietatea statului român prin așa-numita Lege de înființare

Ulterior, România a fost deposedată de această proprietate, aceasta fiind naționalizată după instaurarea regimului comunist din Albania.