Iulia Hașdeu — Copilul Geniu al României și Misterul care a Cutremurat o Țară

Iulia Hașdeu, născută pe 14 noiembrie 1869 în inima Bucureștiului, într-o casă modestă din Strada Carol I nr. 14, a intrat în istoria culturii române ca un simbol al precocității intelectuale și al tragediei premature. Fiica unică a savantului enciclopedist Bogdan Petriceicu Hașdeu și a devotatei sale soții, Iulia Faliciu, tânăra a fost botezată cu același nume ca mama sa, într-un gest care prefigura o legătură mistică și profundă între cele două femei. Din copilărie, Iulia a manifestat un potențial intelectual ieșit din comun, care a uimit nu doar familia, ci și intelectualii epocii. La doar doi ani, vorbea fluent limba franceză, iar la patru ani începea să scrie primele sale texte. Mama sa, provenită din Țara Moților și dedicată integral educației fiicei, a jucat un rol esențial în formarea ei, oferindu-i lecții zilnice și încurajând-o să exploreze limbi străine, literatură și arte. Tatăl, un polimat cu preocupări vaste în filologie, istorie și literatură, a văzut în ea o continuare a propriilor ambiții, asigurându-i preparatori particulari pentru materii precum latina, greaca veche, pianul și canto-ul.

De la o vârstă fragedă, Iulia a produs creații literare care depășeau cu mult nivelul obișnuit pentru copii. La cinci ani, compunea nuvele, iar la șapte ani scria narațiuni istorice precum „Mihai Vodă Viteazul” sau poeme inspirate din istoria românească, cum ar fi „Domnia lui Țepeș Vodă” și „Oaspele lui Țepeș Vodă”. Aceste prime încercări reflectau nu doar o imaginație vie, ci și o înțelegere precoce a temelor patriotice și morale, influențate probabil de discuțiile familiale despre istoria națională. Un episod ilustrativ al ingeniozității sale a fost întâlnirea cu poetul Alexandru Macedonski, care, întrebând-o dacă știe vreo poezie, a primit o replică plină de spirit: „Dar tu?”, urmată de recitarea perfectă a unei poezii auzite anterior.

Educația formală a Iuliei a fost la fel de accelerată. În 1877, la opt ani, a susținut examenul cumulat pentru clasele I-IV la Școala Primară de băieți nr. 2 din București, obținând un atestat care o plasa în elita învățământului românesc. A reunit povestirile sale într-un ciclu intitulat „Istorioare pentru amicele mele și pentru toate copilele de la 10 până la 20 de ani”, demonstrând o maturitate narativă remarcabilă. La 11 ani, a scris piese de teatru precum tragedia în trei acte „Dama de circ”, comedia „Amorul e scânteie”, și piese în franceză ca „Adieu et Bonne Arrive” și „Les enfants ne jugeant pas”. Tot atunci, a absolvit Liceul „Sf. Sava” (destinat băieților) cu rezultate excepționale și Conservatorul de Muzică, unde s-a remarcat prin vocea sa de soprană și talentul la pian.

La 16 ani, în 1886, Iulia a devenit prima femeie româncă înscrisă la prestigioasa Universitate Sorbona din Paris, unde pregătea o licență în Filosofie la Facultatea de Litere și frecventa cursuri la École des Hautes Études. A uimit profesorii prin intensitatea studiilor sale, ținând conferințe pe teme precum „Logica ipotezei” și „A doua carte a lui Herodot”. Admirația ei pentru cultura franceză era profundă, idolizând figuri ca Napoleon I, Ferdinand de Lesseps și Victor Hugo, a cărui moarte în 1885 a afectat-o emoțional. Pregătea o teză de doctorat intitulată „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica și teodiceea”, demonstrând o abordare interdisciplinară avansată. Totodată, lua lecții de pictură de la Diogène Maillart și de canto, manifestând un talent multilateral care o plasa în avangarda intelectuală europeană.

Cu toate acestea, imaginea de „copil geniu” a fost contestată de unele analize moderne, care sugerează că Bogdan Petriceicu Hașdeu, tatăl ei, a contribuit la crearea unui cult postum în jurul fiicei sale. El ar fi editat și posibil alterat lucrările ei, publicând trei volume de poezii postume și exagerând realizările pentru a compensa vinovăția față de presiunea exercitată asupra ei. Deși Iulia a fost fără îndoială talentată – absolvind Colegiul Saint Sava la 11 ani și studiind la Sorbona – mitul prodigiosului absolut ar fi fost amplificat de tatăl ei, un istoric cunoscut pentru tendințe de a „îndoi” faptele în alte contexte. Opera sa literară, majoritar în franceză sub pseudonimul Camille Armand, include poezii colectate în „Œuvres posthumes” (publicate de tatăl ei în 1889), cu volume precum „Bourgeons d’Avril”, piese de teatru, legende și corespondență care o portretizează ca o intelectuală ambițioasă și idealistă.

Tragedia a lovit în 1887, când Iulia s-a îmbolnăvit de tuberculoză, o boală comună în epocă, care afecta până la 90% din populația urbană europeană. Ignorând primele simptome pentru a-și continua studiile intense, starea ei s-a agravat rapid. A fost tratată la Montreux în Elveția și la mănăstirea Agapia, dar eforturile au fost zadarnice. Cu ultimele puteri, a scris poezia „Moartea”, o reflecție poetică asupra trecerii în lumea de dincolo: „Eu nu urăsc viața, de moarte nu mi-e teamă / Că ea este lumină puternică și caldă…”. A murit pe 29 septembrie 1888, la doar 18 ani, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu din București. Moartea ei a fost percepută ca o pierdere națională, cu personalități contemporane lamentând stingerea unei „flori rare” cu un suflet idealist.

Durerea tatălui a fost devastatoare, transformându-l dintr-un raționalist într-un fervent adept al spiritismului. În martie 1890, susținea că a primit un mesaj automat prin scrierea sa inconștientă: „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ți fie îndeajuns). Convins de comunicarea cu spiritul fiicei, Hasdeu a inițiat sesiuni regulate de spiritism, care au șocat societatea românească a vremii, considerată conservatoare. Aceste practici au inclus scriere automată, fotografie spirituală și chiar compoziții muzicale atribuite Iuliei din lumea de dincolo, precum piesa „Sursum”. Mesajele presupuse de la Iulia includeau asigurări precum „tată, nu-ți face griji, sunt fericită” sau reflecții filozofice: „înainte de moarte nu ești nimic, iar după moarte devii în sfârșit ceva”.

Apogeul acestui mister a fost construcția Castelului Iulia Hasdeu la Câmpina, între 1893 și 1896, un „templu spiritual” proiectat după indicații primite în sesiuni de spiritism. Schița inițială a fost trasată pe un manuscris spiritist din 3 septembrie 1893, cu arhitectul Toma Dobrescu și constructorul Nicolae Angelescu. Castelul, clasificat ca monument istoric, este o structură capricioasă cu elemente ezoterice: intrări străjuite de tronuri pe șapte lespezi simbolizând vămile văzduhului, săgeți indicând reîncarnarea, o cameră întunecată pentru sesiuni de spiritism cu o porumbiță de piatră, o lunetă astronomică și o statuetă a lui Iisus. Sala templului, în turnul cel mai înalt, include oglinzi paralele creând un efect de infinit, un altar și trei camere colorate (albastru, roșu, verde) prin vitralii. O statuie a lui Iisus de Raphael Casciani a rămas intactă prin războaie și cutremure, alimentând legendele.

Castelul a suferit daune în Primul și Al Doilea Război Mondial, precum și în cutremurul din 1977, fiind restaurat și transformat în Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu” în 1965. Legendele asociate includ apariții nocturne ale Iuliei cântând la pian sau ținând margarete, flori găsite ulterior în curte fără explicație. Aceste povești au cutremurat țara, transformând castelul într-un simbol al comunicării dincolo de moarte și al durerii paterne extreme.

Moștenirea Iuliei Hașdeu este dublă: pe de o parte, un exemplu de talent feminin precoce într-o epocă restrictivă, pe de alta, un caz de mitologizare familială care ridică întrebări despre autenticitate. Mama sa, Iulia Faliciu, a murit în 1902, iar tatăl în 1907, donând castelul Academiei Române pentru uzul membrilor săraci. Astăzi, la 2 iulie, se organizează „Sărbătoarea celor 2 Iulii”, celebrând memoria lor. Controversele persistă, dar impactul cultural rămâne incontestabil, inspirând dezbateri despre geniu, pierdere și supranatural.

Cronologie a Vieții și Evenimentelor Cheie

Lucrări Principale și Influențe

Iulia Hasdeu Castle – Wikipedia

Această cronologie și listă de lucrări ilustrează traiectoria fulminantă a Iuliei, marcată de un echilibru fragil între ambiție și sănătate precară. Misterul spiritismului, cu sesiunile sale care au generat un scandal național, rămâne un capitol fascinant al istoriei românești, reflectând disperarea umană în fața pierderii și căutarea transcendenței. Astăzi, castelul din Câmpina atrage vizitatori curioși de enigmele sale, păstrând vie amintirea unei tinere care a sfidat limitele epocii sale.