În inima Munților Orăștie, la Sarmizegetusa Regia, capitala spirituală și politică a dacilor, arheologii au dezgropat în anii ’50 un artefact care a stârnit controverse aprinse în lumea istorică. Este vorba despre un vas ceramic mare, restaurat din fragmente, pe care apar ștampile cu inscripția „DECEBALVS PER SCORILO”.
Pentru decenii întregi, această frază a fost interpretată ca o dovadă a legăturii de sânge dintre doi regi daci celebri: Decebal și Scorilo. Dar, așa cum sugerează titlul, lucrurile nu sunt atât de simple. Noi analize și comparații cu alte artefacte antice arată că inscripția nu înseamnă ceea ce credeam inițial. Să explorăm acest mister pas cu pas.
Descoperirea artefactului
Povestea începe în 1954, când săpăturile sistematice conduse de istoricul Constantin Daicoviciu au scos la lumină fragmentele unui vas ceramic în zona civilă de vest a Sarmizegetusei Regia. Vasul, datat la sfârșitul secolului I d.Hr., a fost găsit în centrul unei clădiri circulare, alături de alte obiecte din aceeași perioadă. Restaurat cu grijă, artefactul prezintă patru perechi de ștampile în relief, fiecare pereche conținând două cartușe: unul cu „DECEBALVS” și altul cu „PER SCORILO”. Literele sunt clar latine, ceea ce a ridicat imediat întrebări despre originea și limba inscripției.
Un detaliu interesant: un fragment similar cu „PER SCORILO” fusese descoperit încă din secolul al XIX-lea, în timpul cercetărilor austriece la Dealul Grădiștii, dar nu s-a păstrat și a fost menționat abia în 1968. Astăzi, vasul se află la Muzeul Național de Istorie a României, unde continuă să fascineze cercetătorii și publicul larg.
Interpretarea tradițională: O legătură de filiație
Pentru mulți români, inscripția „Decebalvs per Scorilo” este sinonimă cu o formulă simplă: „Decebal, fiul lui Scorilo”. Această traducere a fost promovată intens de Constantin Daicoviciu în anii ’70 și a intrat în manualele școlare, devenind parte din narațiunea națională despre istoria dacilor. Potrivit lui Daicoviciu, textul ar fi în limba dacică, ușor latinizată, iar cuvântul „per” ar însemna „copil” sau „fiu”, similar cu latinescul „puer”. Astfel, inscripția ar confirma surse antice care menționează regi daci cu aceste nume, sugerând o succesiune dinastică.
Această viziune se potrivea perfect cu imaginea romantică a dacilor ca un popor unit sub conducători ereditari. Scorilo, un rege dac menționat de surse romane precum Iordanes, a domnit aproximativ 40 de ani în timpul împăratului Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.). El este celebru pentru sfatul său înțelept: a demonstrat supușilor săi, prin exemplul a doi câini care se luptă și se unesc împotriva unui lup, că dacii nu ar trebui să atace Imperiul Roman slăbit de războaie civile, deoarece romanii s-ar alia împotriva lor.
Decebal, la rândul său, este eroul rezistenței dace împotriva lui Traian, murind în 106 d.Hr. Dacă ar fi fost fiul lui Scorilo, ar însemna o linie directă de succesiune, întărind ideea unei monarhii stabile în Dacia.
Controversele și teoriile alternative
Dar nu toată lumea a fost convinsă de această interpretare. De fapt, nu există nicio dovadă istorică directă care să confirme că Decebal era fiul lui Scorilo – nici în texte antice, nici în alte artefacte. Scorilo pare să fi fost un predecesor mai îndepărtat, posibil frate al lui Duras-Diurpaneus, un alt rege dac. Diferența cronologică ridică semne de întrebare: dacă Scorilo a domnit până în jurul anului 14 d.Hr., iar Decebal a urcat pe tron abia în 87 d.Hr., filiația directă pare improbabilă.
Istorici precum Ion Horațiu Crișan și I.I. Russu au contestat vehement traducerea lui Daicoviciu, considerând-o eronată. Ei propun o interpretare în limba latină, bazată pe comparații cu alte inscripții similare de pe vase de lut sau metal din antichitate. Potrivit lor, textul înseamnă „(vasul lui) Decebalvs (făcut) prin Scorilo”. Aici, „Decebalvs” indică proprietarul vasului, iar „per Scorilo” se referă la olarul sau artizanul care l-a realizat. „Per” în latină înseamnă „prin” sau „de către”, o formulă comună în astfel de contexte artizanale.
O variantă și mai interesantă vine de la C.C. Petolescu, care vede inscripția ca o dedicație latină: „de la Decebal pentru Scorilo”. Aceasta sugerează că vasul ar fi fost un cadou, posibil între figuri regale sau elite dace. Petolescu recunoaște influența romană în scrierea latină, dar subliniază că numele sunt dacice, indicând o hibridizare culturală în Dacia pre-romană.
Alți cercetători, precum Emil Dumitrașcu și Maria-Magdalena Ștefan, au analizat detaliile fizice ale ștampilelor, subliniind că acestea sunt grupate în perechi, ceea ce susține ideea unei formule standardizate, similară cu cele romane. Criticii interpretării dacice argumentează că lipsa altor exemple de limbă dacică scrisă face improbabilă o traducere ca „fiu al lui”. În plus, utilizarea literelor latine sugerează o influență romană timpurie, poate prin comerț sau contacte diplomatice.
Implicații pentru istoria dacilor
Aceste controverse nu sunt doar lingvistice; ele afectează înțelegerea noastră despre societatea dacică. Dacă inscripția este o simplă indicație de proprietate sau dedicație, ea dezvăluie aspecte practice ale vieții cotidiene: olăritul, comerțul și relațiile interpersonale în elita dacică.
Pe de altă parte, abandonarea ideii de filiație răstoarnă narațiunea tradițională despre succesiunea regală, sugerând că Decebal ar fi putut urca pe tron prin alte mijloace – alianțe, merite militare sau chiar uzurpare.
Mai mult, artefactul subliniază raritatea inscripțiilor dace: spre deosebire de romani, dacii nu au lăsat multe texte scrise, ceea ce face ca fiecare descoperire să fie prețioasă și disputată. Vasul de la Sarmizegetusa ar putea fi dovada unei culturi în tranziție, influențată de lumea romană încă înainte de cucerire.
Concluzie: Un mister încă deschis
Inscripția „Decebalvs per Scorilo” nu înseamnă, probabil, „Decebal, fiul lui Scorilo”, așa cum am învățat mulți dintre noi. Teoriile moderne, susținute de comparații cu alte artefacte antice, o văd ca pe o formulă latină legată de proprietate, artizanat sau dedicație. Acest lucru nu diminuează importanța ei; dimpotrivă, o face și mai intrigantă, invitând la noi cercetări. Poate viitoare săpături sau analize tehnologice vor clarifica definitiv sensul. Până atunci, artefactul rămâne un simbol al misterelor ascunse în trecutul dacilor – un trecut care continuă să ne surprindă
