Maria Putoianca este o figură fascinantă din literatura română, cunoscută ca o tânără care s-a deghizat în flăcău pentru a lupta în oastea lui Mihai Viteazul, domnitorul Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei. Povestea ei, popularizată prin poezia lui Dimitrie Bolintineanu și romanul istoric al lui N.D. Popescu, ridică întrebarea dacă Maria a fost o persoană reală sau un personaj fictiv creat pentru a inspira patriotismul românesc.

Sursele literare despre Maria Putoianca

Poezia lui Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu (1819–1872), un poet, prozator și om politic român, a fost una dintre figurile centrale ale romantismului românesc, cunoscut pentru operele sale patriotice care glorificau istoria și eroii României. În poezia sa „Maria Putoianca”, publicată în secolul al XIX-lea, Bolintineanu descrie o tânără curajoasă care se deghizează în bărbat pentru a lupta împotriva otomanilor, dorind să răzbune moartea tatălui ei. Poezia relatează cum Maria este capturată și adusă în fața sultanului, care o întreabă de ce a ales să lupte. Ea răspunde cu mândrie că a ucis nouă turci, dar regretă că nu a ucis o mie pentru a-și răzbuna tatăl. Impresionat de curajul ei, sultanul o eliberează, spunând: „Fii liberă, trăiește! Ești demnă a trăi!”.

Această poveste este tipică pentru literatura romantică a epocii, care exalta virtuți precum curajul, onoarea și sacrificiul pentru patrie. Poezia subliniază nu doar eroismul Mariei, ci și contribuția femeilor la lupta națională, un mesaj important într-o perioadă de afirmare a identității românești.

Romanul lui N.D. Popescu

În 1893, N.D. Popescu a publicat un roman istoric intitulat „Maria Putoianca”, descris ca un „extras din cea mai glorioasă epocă a vieții lui Mihai Viteazul”. Cu 146 de pagini, romanul dezvoltă probabil povestea Mariei într-un context narativ mai amplu, plasând-o în timpul domniei lui Mihai Viteazul. Deși textul complet nu este ușor accesibil, descrierea sugerează că este o operă de ficțiune istorică, menită să celebreze eroismul românesc și să inspire cititorii epocii.

Aceste opere literare, create în secolul al XIX-lea, reflectă un context cultural în care scriitorii români, precum Bolintineanu și Popescu, căutau să consolideze identitatea națională prin povești care glorificau trecutul istoric al poporului român.

Contextul istoric: Mihai Viteazul și epoca sa

Mihai Viteazul (1558–1601) este una dintre cele mai importante figuri din istoria României, celebrat pentru unirea temporară a Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei în anul 1600, un moment considerat precursor al unificării moderne a României. Născut în Târgul de Floci, Mihai a fost fiul nelegitim al domnitorului Pătrașcu cel Bun și al Teodorei (Tudora) Cantacuzino, care s-a călugărit mai târziu sub numele de Teofana. Înainte de a deveni domnitor al Țării Românești (1593–1601), a deținut funcții precum bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei.

Domnia sa a fost marcată de lupte împotriva Imperiului Otoman, culminând cu victorii importante, precum Bătălia de la Călugăreni (1595), unde a învins o armată otomană mult mai numeroasă. De asemenea, a condus campanii în Transilvania și Moldova, realizând unirea celor trei principate sub conducerea sa. Cu toate acestea, unirea a fost de scurtă durată, iar Mihai a fost asasinat în 1601 la Câmpia Turzii, la ordinul generalului Giorgio Basta.

Epoca lui Mihai Viteazul a fost una de mari provocări, cu războaie frecvente împotriva otomanilor și a altor puteri, precum Habsburgii și nobilimea maghiară din Transilvania. Armata sa era compusă din trupe levate, mercenari și cazaci, dar nu există dovezi istorice care să menționeze femei luptătoare în oastea sa.

Femeile în războaiele din secolul al XVI-lea

Deși nu există relatări specifice despre femei care au luptat în armata lui Mihai Viteazul, istoria europeană a secolului al XVI-lea oferă exemple de femei care au participat activ la războaie, fie ca luptătoare, fie ca apărătoare ale cetăților. Conform surselor, în această perioadă, femeile au avut roluri variate în conflicte armate:

• 1521: Brita Olofsdotter, o femeie suedeză, a murit în luptă apărându-și țara împotriva invadatorilor.
• 1542: Lady Agnes Randolph a apărat Castelul Dunbar din Scoția împotriva englezilor.
• 1568: Kenau Simonsdochter Hasselaer a condus un grup de femei în apărarea orașului Haarlem împotriva spaniolilor.
• 1596: Femeile din Eger, Ungaria, au contribuit la apărarea orașului împotriva otomanilor, aruncând smoală fierbinte asupra atacatorilor.

Aceste exemple sugerează că, deși rare, femeile care participau la războaie nu erau un fenomen necunoscut. În contextul luptelor antiotomane din Balcani, este plauzibil ca femei să fi fost implicate în apărarea comunităților sau în alte roluri de sprijin, chiar dacă nu sunt documentate în mod specific în armata lui Mihai Viteazul.

În plus, legendele despre femei războinice, precum Hua Mulan în China sau amazoanele din mitologia greacă, au inspirat povești similare în diverse culturi, inclusiv în folclorul românesc. Maria Putoianca poate fi văzută ca o astfel de figură, creată pentru a reflecta curajul și devotamentul față de patrie.

Rolul folclorului și literaturii în modelarea identității naționale

Povestea Mariei Putoianca, chiar dacă fictivă, a avut un impact semnificativ asupra imaginarului colectiv românesc. În secolul al XIX-lea, România trecea printr-o perioadă de renaștere culturală și politică, marcată de lupta pentru independență și unirea principatelor. Scriitori precum Dimitrie Bolintineanu și Nicolae Bălcescu au contribuit la crearea unui panteon național, în care figuri precum Mihai Viteazul și, implicit, personaje ca Maria Putoianca, au devenit simboluri ale eroismului și unității naționale.

Povestea Mariei Putoianca subliniază contribuția femeilor la lupta pentru libertate, un aspect important într-o epocă în care rolurile de gen erau strict definite. Prin portretizarea unei femei care sfidează normele sociale și luptă alături de bărbați, Bolintineanu și Popescu au creat un simbol al egalității și curajului, care a rezonat cu publicul epocii.

Aceste opere literare au fost parte a unui curent mai larg de romantism naționalist, care a folosit istoria și folclorul pentru a inspira mândria națională și a mobiliza sprijinul pentru idealurile de independență și unitate. Maria Putoianca, ca personaj, a devenit astfel o metaforă pentru spiritul de sacrificiu al poporului român, indiferent de gen.

Controverse și lipsa dovezilor istorice

Principala controversă legată de Maria Putoianca este lipsa dovezilor istorice care să confirme existența sa. Spre deosebire de alte figuri feminine din istorie, precum Maria Pita din Spania, care a apărat A Coruña în 1589, Maria Putoianca nu apare în cronicile sau documentele vremii. Istoricii nu au găsit mențiuni despre o femeie care să se fi deghizat în bărbat și să fi luptat în armata lui Mihai Viteazul.

O teorie controversată ar putea fi că Maria Putoianca a fost inspirată de o poveste reală, dar nedocumentată, transmisă oral și ulterior romantizată de scriitori. Totuși, această ipoteză rămâne speculativă, deoarece sursele primare, precum cronicile lui Petre Grigorovici sau Stephanus Zamosius, nu menționează astfel de personaje.

O altă posibilitate este că Maria Putoianca a fost creată ca un omagiu adus femeilor care, în mod indirect, au susținut eforturile de război, fie prin sprijin logistic, fie prin apărarea comunităților. În absența dovezilor, însă, este mai probabil ca ea să fie un personaj literar, conceput pentru a inspira și a consolida identitatea națională.

Tabel: Comparație între Maria Putoianca și alte femei războinice din secolul al XVI-lea

Concluzie

Maria Putoianca este, cel mai probabil, un personaj fictiv creat în secolul al XIX-lea de Dimitrie Bolintineanu și N.D. Popescu pentru a ilustra curajul și patriotismul românesc în contextul epocii lui Mihai Viteazul. Deși nu există dovezi istorice care să confirme existența sa, povestea ei reflectă spiritul vremii și admirația pentru eroismul poporului român, inclusiv al femeilor. Prin poezia și romanul care îi poartă numele, Maria Putoianca a devenit un simbol al sacrificiului și al luptei pentru libertate, contribuind la consolidarea identității naționale românești. Într-o epocă în care femeile războinice erau rare, dar nu inexistente, povestea Mariei rămâne o sursă de inspirație, chiar dacă rămâne în domeniul ficțiunii.