Într-o lume în care jurnalismul devine tot mai mult un teren al compromisului, iar televiziunile se aliniază, rând pe rând, intereselor politice sau economice, există încă voci care refuză să tacă. Una dintre cele mai puternice și respectate este, fără îndoială, Anca Alexandrescu – o jurnalistă care a ales calea grea: calea verticalității.
Anca Alexandrescu nu este doar o prezentatoare. Este o prezență. Este acel tip de jurnalist care nu se teme să pună întrebări incomode, care nu acceptă jumătăți de adevăr, care nu joacă după regulile impuse de „sistem”. De altfel, tocmai acest refuz categoric de a se supune unui sistem construit pe tăcere, obediență și manipulare o transformă într-un simbol rar al presei românești contemporane.
De-a lungul carierei sale, Alexandrescu a fost martor direct și uneori chiar participant în spatele cortinei marilor jocuri de putere. A lucrat în administrație, a cunoscut mecanismele politice, a fost în contact direct cu liderii care decid soarta acestei țări. Dar, spre deosebire de mulți alții, nu și-a pierdut direcția. Nu și-a abandonat principiile. Nu și-a vândut vocea.
Tocmai pentru că știe cum funcționează sistemul, ea știe și cum să-l demonteze. Cu fiecare emisiune, cu fiecare anchetă, cu fiecare dialog onest purtat în fața publicului, Anca Alexandrescu aduce o doză de luciditate într-un peisaj mediatic sufocat de superficialitate și dezinformare. Nu este spectaculoasă în sensul comercial al cuvântului, ci spectaculoasă prin curaj, prin autenticitate, prin consecvență.
Fără a se alinia la interese de partid, fără a urma o agendă impusă, fără a căuta senzaționalul ieftin care face rating pe termen scurt, Anca Alexandrescu a construit ceva mult mai prețios: încredere. Încrederea unui public care s-a săturat de ipocrizie, de minciuni, de „jurnaliști” care schimbă discursul în funcție de cine plătește mai bine.
Într-o epocă în care prea mulți se vând ușor și prea puțini mai au coloană vertebrală, Alexandrescu rămâne o excepție. O voce singulară care nu ezită să denunțe abuzurile, să expună minciunile, să confrunte sistemul. Iar acest lucru nu este doar rar – este esențial.
Anca Alexandrescu nu este pe placul tuturor. Nici nu trebuie să fie. Dar este necesară. Este acel tip de jurnalist care incomodează, care deranjează, care stârnește reacții – tocmai pentru că spune ceea ce mulți se tem să spună. Și o face cu demnitate, cu forță și cu o pasiune rar întâlnită pentru adevăr.
Într-un peisaj media în care libertatea pare din ce în ce mai negociabilă, iar vocile independente tot mai rare, Anca Alexandrescu rămâne una dintre puținele figuri care nu doar că n-au fost cumpărate, ci nici măcar nu s-au pus vreodată de vânzare.
