Regina care a fost închisă într-o cameră timp de 46 de ani: Povestea tristă trăită de „Ioana cea Nebună”

Regina care a petrecut 46 de ani în izolare este Ioana I de Castilia, cunoscută sub numele de „Ioana cea Nebună” (Juana la Loca). Povestea sa este una dintre cele mai tragice și controversate din istoria monarhiei spaniole. Născută în 1479, Ioana era fiica regilor catolici, Isabela I de Castilia și Ferdinand II de Aragon, și a fost destinată să moștenească tronul unificat al Spaniei. Cu toate acestea, viața sa a fost marcată de pierderi personale, intrigi politice și o izolare brutală care a durat aproape jumătate de secol. Acest articol explorează destinul său, bazându-se pe surse academice și abordând teorii controversate despre sănătatea sa mintală și motivele din spatele închiderii sale.

Introducere

Ioana I de Castilia rămâne o figură enigmatică, a cărei existență a fost umbrită de acuzații de nebunie și de o captivitate prelungită. După moartea soțului său, Filip cel Frumos, în 1506, Ioana a fost închisă într-o cameră din castelul Tordesillas, unde a rămas până la moartea sa, în 1555. Deși era regină titulară a Castiliei, puterea efectivă a fost exercitată de tatăl său, Ferdinand, și ulterior de fiul său, Carol al V-lea. Viața sa ridică întrebări profunde despre sănătatea mintală, dinamica puterii politice și condiția femeilor în monarhia europeană a secolului al XVI-lea. A fost Ioana cu adevărat nebună, sau a fost victima unui complot orchestrat de familia sa pentru a-i uzurpa tronul?

Viața timpurie și căsătoria

Ioana s-a născut pe 6 noiembrie 1479, în Toledo, fiind al treilea copil al regilor catolici. Educația sa a fost riguroasă, incluzând limbile clasice, istoria, muzica și teologia, conform idealurilor mamei sale, Isabela, pentru o prințesă cultă și pioasă. Istorici precum Peggy K. Liss, în lucrarea Isabel the Queen (2004), notează că nu există indicii de instabilitate mentală în copilăria sau adolescența Ioanei. Era descrisă ca inteligentă, sensibilă și profund religioasă.

În 1496, la 16 ani, Ioana s-a căsătorit cu Filip de Habsburg, supranumit „cel Frumos”, fiul împăratului Maximilian I. Căsătoria, menită să întărească alianța dintre Spania și Sfântul Imperiu Roman, a fost marcată de o pasiune inițială. Ioana s-a îndrăgostit profund de Filip, iar cei doi au avut șase copii, inclusiv pe viitorul împărat Carol al V-lea. Totuși, infidelitățile lui Filip au provocat în Ioana accese de gelozie și suferință. Cronicari precum Peter Martyr d’Anghiera au interpretat aceste reacții ca „excesive” și „iraționale”, punând bazele percepției despre presupusa ei instabilitate.

Moartea lui Filip și începutul izolării

Moartea mamei sale, Isabela, în 1504, a plasat-o pe Ioana pe tronul Castiliei. Însă tatăl său, Ferdinand, și soțul său, Filip, au contestat capacitatea ei de a guverna. În 1506, Filip a murit subit, posibil de febră tifoidă, la doar 28 de ani. Ioana, gravidă cu al șaselea copil, a fost copleșită de durere. Relatările epocii, consemnate de Martyr, povestesc că ea a refuzat să permită înmormântarea lui Filip, păstrând sicriul alături de ea și chiar deschizându-l pentru a-l atinge. Acest episod a fost văzut ca dovadă a nebuniei sale, dar istorici moderni, precum Bethany Aram în Juana the Mad: Sovereignty and Dynasty in Renaissance Europe (2005), sugerează că ar fi fost o expresie a durerii, nu neapărat a unei boli mintale.

Închiderea la Tordesillas

În 1509, Ferdinand a decis să o interneze pe Ioana în castelul Tordesillas, unde a rămas prizonieră timp de 46 de ani. Condițiile erau austere: o cameră mică, cu ferestre baricadate, și supraveghere constantă. Marchizul de Denia, custodele ei, era cunoscut pentru severitate, iar relatările indică neglijență și uneori maltratare. Contactul cu exteriorul era aproape inexistent, iar vizitele copiilor săi, rare și controlate.

Izolarea i-a afectat profund starea. Scrisori ale lui Carol al V-lea o descriu ca apatică, petrecând ore privind pe fereastră sau repetând gesturi mecanice. Totuși, este neclar dacă aceste comportamente reflectau o maladie preexistentă sau erau consecințele captivității.

Teorii despre sănătatea mintală a Ioanei

Starea mentală a Ioanei este intens dezbătută, cu două perspective principale:

1. Ipoteza nebuniei: Cronicari precum Gonzalo Fernández de Oviedo au descris-o suferind de melancolie severă, cu episoade de furie și halucinații. Unii istorici moderni au speculat diagnostice precum schizofrenia sau depresia psihotică, dar astfel de concluzii retrospective sunt controversate.
2. Ipoteza complotului politic: Manuel Fernández Álvarez, în Juana la Loca: La Cautiva de Tordesillas (2002), susține că „nebunia” Ioanei a fost exagerată sau inventată de Ferdinand și Carol pentru a o deposeda de putere. Ca regină titulară, ea era o amenințare, iar izolarea le-a permis să guverneze în locul ei. Momentele ei de luciditate, precum refuzul de a ceda drepturile, susțin această teorie.

Rolul familiei în închiderea ei

Ferdinand și Carol al V-lea au avut motive politice evidente pentru a o ține pe Ioana captivă. Ferdinand a devenit regent al Castiliei declarând-o inaptă, iar după moartea sa, în 1516, Carol a continuat politica izolării, prevenind orice contestare a autorității sale. Ambii au exploatat acuzațiile de nebunie pentru a o exclude din viața publică.

Gillian Fleming, în The Mad Queen: Joanna of Castile and the Construction of Madness (2018), propune o teorie intrigantă: familia Ioanei ar fi folosit manipulare psihologică (gaslighting) pentru a-i amplifica suferința și a o face să pară instabilă. Deși speculativă, această ipoteză evidențiază complexitatea relațiilor de putere din dinastie.

Teorii controversate

Pe lângă complotul politic, alte ipoteze au apărut:

• Tulburare de stres post-traumatic (PTSD): Nancy Rubin Stuart, în Isabella of Castile: The First Renaissance Queen (1991), sugerează că Ioana a dezvoltat PTSD după moartea lui Filip, trauma fiind agravată de izolare.
• Protest feminist: Unii istorici contemporani văd în comportamentul Ioanei o rezistență împotriva normelor patriarhale, reacțiile ei fiind un răspuns la trădări, nu semne de nebunie.

Aceste teorii, deși nu unanim acceptate, oferă noi unghiuri de analiză asupra destinului său.

Ultimii ani și moștenirea

Ioana și-a petrecut ultimele decenii în izolare totală. Carol al V-lea, devenit unul dintre cei mai influenți monarhi europeni, o vizita rar, relația lor fiind tensionată. Deși regină titulară, ea nu a avut niciun rol în guvernare.

Spre sfârșitul vieții, sănătatea i s-a deteriorat, suferind de artrită și posibil demență. A murit pe 12 aprilie 1555, la 75 de ani, și a fost înmormântată în Capela Regală din Granada, alături de Filip și părinții săi.

Povestea Ioanei a inspirat opere artistice și literare. Pictura „Doña Juana la Loca” (1877) de Francisco Pradilla Ortiz o arată jelind lângă sicriul lui Filip, consolidând imaginea sa romantică de regină sfâșiată de durere și nebunie.

Concluzie

Viața Ioanei cea Nebună este o poveste de pierdere, trădare și izolare. Deși există indicii ale unei tulburări mintale, amploarea acesteia și exploatarea ei de către familie rămân subiecte controversate. Ioana a fost, fără îndoială, o victimă a ambițiilor dinastice, destinul ei fiind dictat de interesele politice ale tatălui și fiului său. Povestea sa reflectă intersecția dintre putere, sănătate mintală și gen, continuând să captiveze și să întristeze.