Ștefan cel Mare una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei românești, domnul Moldovei care a reușit să țină piept marilor puteri ale vremii sale prin 47 de ani de domnie. Moartea sa în 1504 a marcat sfârșitul unei ere, dar misterele legate de înmormântarea și descoperirea rămășițelor sale au continuat să fascineze istoricii și publicul larg timp de secole.

Deshumarea rămășițelor lui Ștefan cel Mare reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente arheologice și istorice din România secolului XX. Această operațiune, desfășurată în condiții de mare secretizare și cu implicații politice și religioase profunde, a oferit informații prețioase despre viața și moartea marelui voievod moldovean.

Contextul istoric al înmormântării

Pentru a înțelege importanța deshumării, este esențial să ne întoarcem la circumstanțele înmormântării lui Ștefan cel Mare. Domnitorul a murit la 2 iulie 1504 la Suceava, după o lungă boală care l-a chinuit în ultimii ani de viață. Conform testamentului său și tradițiilor vremii, a fost înmormântat în Biserica Sfântul Ioan cel Nou de la Putna, mănăstirea pe care o ctitorise și care devenise necropola domnească a Moldovei.

Înmormântarea s-a desfășurat cu mari onoruri, în prezența boierilor, clerului înalt și reprezentanților puterilor străine. Cronicile vremii menționează că sicriul a fost confecționat din lemn prețios și că domnitorul a fost îmbrăcat în veșminte domnești, fiind înconjurat de obiecte de cult și bijuterii specifice rangului său.

Primul mormânt și legendele

Biserica de la Putna a devenit rapid un loc de pelerinaj, iar mormântul lui Ștefan cel Mare a fost venerat de credincioși. De-a lungul secolelor, au circulat numeroase legende despre comori ascunse odată cu domnitorul, despre blestemul care ar fi lovit pe cei care ar îndrăzni să profaneze mormântul, și despre miracolele care s-ar fi petrecut la mormânt.

În perioada de ocupație otomană și ulterior, mormântul a fost de mai multe ori în pericol. Turcii au jefuit de repetate ori comoritele mănăstirii, iar în 1653, într-un atac devastator, au distrus mare parte din biserică. Cu această ocazie, s-a ridicat întrebarea dacă mormântul domnitorului a rămas intact.

Primele încercări de identificare

La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, odată cu dezvoltarea arheologiei moderne în România, au început primele tentative serioase de identificare precisă a mormântului lui Ștefan cel Mare. Istorici precum Nicolae Iorga și Alexandru Philippide au studiat documentele și au încercat să stabilească cu exactitate locul înmormântării.

Primul moment important a fost în 1904, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la moartea domnitorului. Cu această ocazie, s-au făcut primele cercetări sistematice la Putna, însă fără a se ajunge la o identificare certă a rămășițelor.

Cercetările din perioada interbelică

În perioada interbelică, sub impulsul dezvoltării conștiinței naționale române și al politicilor de consolidare a identității culturale, au fost reluate cercetările la Putna. Istoricul și arheologul Radu Popa a coordonat în 1934 o primă cercetare arheologică sistematică a bisericii domnești.

Aceste cercetări au identificat mai multe morminte în zona altarului și a naosului bisericii, însă identificarea cu certitudine a celui aparținând lui Ștefan cel Mare s-a dovedit problematică. Documentele istorice nu ofereau indicații suficient de precise, iar starea de conservare a bisericii după secole de vicisitudini complica identificarea.

Contextul politic al deshumării din 1940

Deshumarea propriu-zisă a avut loc în anul 1940, într-un context politic și social foarte tensionat. România se afla sub presiunea expansiunii naziste și sovietice, iar guvernul de la București căuta să consolideze spiritul național prin apelul la simbolurile istorice.

Inițiativa a venit din partea Ministerului Educației Naționale, condus la acea vreme de Horia Sima, și a fost susținută de Biserica Ortodoxă Română. Operațiunea a fost văzută ca o modalitate de a întări sentimentul național într-o perioadă de mare instabilitate politică.

Organizarea operațiunii

Operațiunea de deshumare a fost organizată cu o precizie militară și o secretizare aproape totală. A fost formată o comisie specială compusă din:

• Reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale
• Înalți hierarchi ai Bisericii Ortodoxe Române
• Arheologi și antropologi de renume
• Medici legiști
• Reprezentanți ai autorităților locale

Președinte al comisiei a fost numit arheologul Radu Vulpe, o personalitate respectată în mediul academic românesc. Alături de el au lucrat antropologul Francisc Rainer, anatomistul Gheorghe Marinescu și istoricul Constantin C. Giurescu.

Pregătirile pentru deshumare

Pregătirile au început cu câteva luni înainte de operațiunea propriu-zisă. A fost realizat un studiu amănunțit al documentelor istorice disponibile, au fost consultate cronicile medievale și au fost analizate planurile arhitecturale ale bisericii de la Putna.

S-au făcut măsurători precise ale bisericii, s-au identificat zonele cel mai probabil să conțină mormântul domnesc și s-au stabilit protocoalele de lucru. A fost adusă aparatură de fotografiat profesională pentru a documenta fiecare etapă a procesului.

Din punct de vedere logistic, zona a fost izolată de accesul publicului, s-au instalat corturi de lucru și s-au adus toate instrumentele necesare pentru o cercetare arheologică de înaltă precizie.

Începerea săpăturilor – 25 iunie 1940

Operațiunea a început oficial pe 25 iunie 1940, într-o atmosferă de mare solemnitate. S-a oficiat mai întâi o slujbă religioasă, apoi s-a procedat la deschiderea primelor sondaje în zona considerată ca fiind cea mai probabilă pentru localizarea mormântului domnesc.

Primele descoperiri au fost fragmente de ceramică medievală și resturi de zidărie veche, ceea ce confirma vechimea zonei. După câteva ore de săpături meticuloase, s-au identificat contururile unei cripta de piatră, situată în partea de nord a altarului.

Descoperirea criptei

Cripta a fost identificată ca fiind construită din blocuri mari de piatră, perfect ajustate, într-o tehnică specifică construcțiilor domnești medievale moldovenești. Dimensiunile erau impresionante: aproximativ 3 metri lungime, 1,5 metri lățime și 2 metri adâncime.

Partea superioară a criptei era acoperită cu dalele masive de piatră, pe care erau gravate inscripții în slavonă veche. Una dintre inscripții făcea referire la “marele voievod Ștefan”, ceea ce a creat primele emoții în rândul cercetătorilor.

Deschiderea criptei a fost făcută cu extremă precauție. S-au fotografiat toate dalele înainte de îndepărtare, s-au măsurat dimensiunile exacte și s-au copiat cu atenție toate inscripțiile.

Momentul descoperirii sicriului

Pe 27 iunie 1940, la ora 14:30, a fost îndepărtată ultima dală de piatră care acoperea cripta. Spectacolul care s-a dezvăluit ochilor cercetătorilor a fost uimitor: în interiorul criptei se afla un sicriu de lemn, relativ bine conservat în ciuda celor aproape 450 de ani care trecuseră de la înmormântare.

Sicriul era confecționat din lemn de stejar, avea formă trapezoidală specifică secolului XV-XVI și era decorat cu elemente metalice. Pe capac se aflau incizii și ornamente, dintre care unele păreau să reprezinte blazoane și simboluri domnești.

Starea de conservare a sicriului

Examinarea sicriului a relevat o stare de conservare remarcabilă. Lemnul era intact în proporție de aproximativ 80%, iar metalele decorative nu prezentau urme semnificative de coroziune. Aceasta se datora condițiilor speciale din interiorul criptei: umiditatea constantă, temperatura scăzută și absența oxigenului au creat un mediu de conservare aproape ideal.

Cercetătorii au notat că sicriul nu prezenta urme de vandalism sau de deschideri anterioare, ceea ce sugerera că mormântul rămăsese intact de la înmormântarea originală.

Deschiderea sicriului

Deschiderea sicriului a constituit momentul cel mai emoționant al întregii operațiuni. S-a făcut în prezența întregii comisii, iar fiecare pas a fost documentat fotografic și prin proces-verbal detaliat.

Capacul a fost ridicat cu infinită precauție, dezvăluind conținutul care avea să confirme toate speranțele cercetătorilor: în interior se afla scheletul unui bărbat de statură înaltă, îmbrăcat în veșminte domnești și înconjurat de obiecte prețioase.

Descrierea rămășițelor

Scheletul se afla într-o stare de conservare excepțională. Oasele erau complete și bine păstrate, iar poziția era cea specifică înmormântărilor domnești: întins pe spate, cu mâinile încrucișate pe piept și capul orientat spre vest.

Prima observație a fost înălțimea remarcabilă a scheletului – aproximativ 1,80 de metri, ceea ce pentru epoca respectivă indica o statură impresionantă. Craniul era masiv, cu arcadele supraciliare proeminente și maxilarele puternice, trăsături compatibile cu descrierile fizice ale lui Ștefan cel Mare din cronicile vremii.

Analiza antropologică

Antropologul Francisc Rainer a efectuat o analiză detaliată a rămășițelor. A stabilit că aparțineau unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 45-50 de ani la momentul decesului, ceea ce corespundea perfect cu vârsta lui Ștefan cel Mare la moarte (47 de ani).

Examinarea oaselor a relevat urme ale unei vieți active din punct de vedere fizic: marcaje musculare pronunțate la nivelul brațelor și picioarelor, sugerând o persoană obișnuită cu exercițiile fizice și cu purtatul armelor. De asemenea, au fost identificate urme de traumatisme vechi, probabil rezultat al bătăliilor.

Descoperirea vestigiilor

Alături de rămășițele umane, în sicriu au fost descoperite numeroase obiecte de o valoare istorică inestimabilă:

Veșmintele domnești

Rămășițe de țesături prețioase, broderii cu fir de aur și argint, fragmente din mantia domnească de purpură. Deși țesăturile erau deteriorate de timp, se puteau încă distinge ornamentele specifice rangului domnesc.

Bijuteriile și insignele

Un inel cu sigiliu domnesc, fragmente dintr-o coroană sau diademă, brățări de aur și argint, și cel mai important – un medalion cu chipul sfântului patron al domnitorului.

Armele simbolice

Rămășițele unei săbi ceremoniale cu mânerul decorat cu pietre prețioase și o pumnală cu lama damaschinată. Acestea nu erau arme de luptă, ci simboluri ale puterii domnești.

Obiectele religioase

O cruce pectorală de aur, fragmente dintr-o evanghelie miniaturală și un potir de argint – obiecte care atestau devotamentul religios al domnitorului.

Confirmarea identității

Analiza comparativă a tuturor elementelor – dimensiunile scheletului, vârsta la deces, obiectele descoperite, inscripțiile de pe cripta și corespondența cu datele istorice cunoscute – au condus la concluzia unanimă că rămășițele aparțineau cu certitudine lui Ștefan cel Mare.

Această confirmare a reprezentat un moment de mare emoție pentru întreaga echipă de cercetători și pentru autoritățile române. Pentru prima dată în istorie, se putea confirma științific identitatea unuia dintre cei mai mari domnitori români.

Aspectele controversate

Nu toate aspectele deshumării au fost liniștite. Au existat controverse legate de:

Secretizarea excesivă

Operațiunea s-a desfășurat în secret aproape total, fără informarea publicului sau a mediului academic internațional. Acest lucru a generat suspiciuni și speculații.

Contextul politic

Faptul că deshumarea a avut loc într-o perioadă de mare instabilitate politică și a fost folosită în scopuri propagandistice a ridicat întrebări despre obiectivitatea cercetării.

Dispariția unor obiecte

În perioada de război care a urmat, o parte din obiectele descoperite au dispărut în condiții neclare, ceea ce a alimentat teorii conspiraționiste.

Documentarea științifică

În ciuda controverselor, documentarea științifică a deshumării a fost de nivel înalt pentru standardele epocii. S-au realizat:

• Sute de fotografii de detaliu
• Desene tehnice precise ale tuturor obiectelor
• Analize antropologice complete
• Studii comparative cu alte descoperiri medievale
• Procese-verbale detaliate pentru fiecare etapă

Reînhumarea temporară

Din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, rămășițele au fost reînhumate temporar la Putna în august 1940. S-a construit o cripta nouă, mai sigură, iar toate obiectele au fost depuse în condiții de siguranță maximă.

Ceremonia de reînhumare s-a desfășurat cu mare solemnitate, în prezența reprezentanților de rang înalt ai statului și bisericii. A fost un moment de emoție națională, transmis prin radio și relatat în toate ziarele epocii.

Perioada de război și ascunderea

Perioada 1940-1945 a fost una extrem de dificilă pentru păstrarea descoberirilor. Cu apropierea frontului și schimbarea regimurilor politice, s-a luat decizia ascunderii obiectelor cele mai prețioase.

O parte dintre piese au fost transferate la Muzeul Național de Istorie din București, altele au fost ascunse în diferite locații, iar documentația fotografică și științifică a fost împărțită în mai multe arhive pentru a evita pierderea totală în caz de distrugere.

Investigațiile ulterioare

După război, în perioada comunistă, subiectul deshumării a devenit sensibil politic. Regimul a încercat să minimizeze importanța religioasă a descoperirilor și să accentueze aspectele legate de lupta antiotomană a lui Ștefan cel Mare.

Au fost organizate noi cercetări în 1955 și 1975, dar acestea au avut mai degrabă caracter de verificare și completare a informațiilor existente. S-au făcut noi analize antropologice cu metode mai moderne și s-au studiat mai amănunțit obiectele descoperite.

Deshumarea finală din 1990

După căderea comunismului, în 1990, s-a procedat la o nouă deshumare, de această dată cu scop de transfer al rămășițelor în noua biserică construită la Putna. Operațiunea s-a desfășurat cu mare publicitate și a avut un puternic caracter simbolic pentru România postrevoluționară.

Cu această ocazie au fost făcute noi analize științifice cu aparatură modernă, inclusiv analize ADN preliminare, care au confirmat din nou autenticitatea rămășițelor.

Semnificația deshumării pentru istoriografia română

Descoperirea și identificarea rămășițelor lui Ștefan cel Mare a avut o importanță imensă pentru istoriografia română. Pentru prima dată, s-au putut confirma științific informațiile din cronicile medievale despre înfățișarea fizică și obiceiurile funerare ale unui domnitor român medieval.

Obiectele descoperite au oferit informații prețioase despre arta decorativă moldovenească, despre tehnicile meșteșugărești și despre influențele culturale ale epocii. De asemenea, au confirmat statutul excepțional al lui Ștefan cel Mare în ierarhia domnitorilor europeni ai vremii.

Impactul asupra conștiinței naționale

Dincolo de valoarea științifică, deshumarea a avut un impact profund asupra conștiinței naționale românești. Confirmarea fizică a existenței unuia dintre cei mai mari eroi naționali a reprezentat un moment de mândrie și continuitate istorică.

În perioadele dificile prin care a trecut România în secolul XX, figura lui Ștefan cel Mare, confirmată și de descoperirile arheologice, a devenit un simbol al rezistenței și al demnității naționale.

Muzeificarea și expunerea

O parte dintre obiectele descoperite sunt expuse astăzi la Muzeul de Istorie Suceava și la Muzeul Național de Istorie din București. Expoziția permanentă dedicată lui Ștefan cel Mare include reproduceri exacte ale obiectelor funerare și documentația fotografică a deshumării.

Aceste expoziții atrag anual mii de vizitatori, românii și străini, interesați să vadă mărturiile materiale ale unuia dintre cei mai importanți domnitori medievali europeni.

Concluzii

Deshumarea rămășițelor lui Ștefan cel Mare rămâne unul dintre cele mai importante evenimente arheologice din istoria României moderne. În ciuda contextului politic complicat în care s-a desfășurat și a controverselor generate, operațiunea a avut rezultate științifice remarcabile.

Confirmarea identității domnitorului prin metode științifice moderne, descoperirea obiectelor funerare de valoare inestimabilă și documentarea riguroasă a întregului proces au adus contribuții esențiale la cunoașterea istoriei medievale românești.

Astăzi, la aproape 85 de ani de la deshumare, figura lui Ștefan cel Mare continuă să fascineze prin dimensiunea sa istorică, confirmată și prin mărturiile arheologice. Rămășițele sale odihnesc din nou la Putna, în mănăstirea pe care a ctitorit-o și care a devenit simbolul rezistenței creștine în fața expansiunii otomane.

Povestea deshumării lui Ștefan cel Mare rămâne astfel nu doar o poveste de cercetare științifică, ci și o mărturie a căutării românilor după propriile rădăcini și identitate într-o lume în continuă schimbare.