Teorie incredibilă! Există un univers paralel, în care timpul curge înapoi
Cercetătorii de la Institutul Perimeter pentru fizică teoretică din Ontario, Canada afirmă existența unui univers paralel, geamăn cu cel cunoscut în prezent, dar care se deplasează înapoi în timp.
Potrivit Live Science, care citează lucrarea științifică, această teorie ar putea explica materia întunecată și inflația cosmică.
,,Universul de dinainte de Big Bang și universul de după acest eveniment cosmic ar putea fi privite ca o pereche univers/anti-univers, apărând direct în era fierbinte dominată de radiații, pe care o observăm în trecutul nostru’’, afirmă expertul Neil Turok.
Cercetătorii au identificat un set de simetrii fundamentale în natură. Astfel, cele mai importante trei simetrii sunt: sarcina, paritatea și timpul.
Interacțiunile fizice se supun majorității acestor simetrii de cele mai multe ori, ceea ce înseamnă că există uneori și încălcări ale acestor reguli. Dar cercetătorii nu au observat niciodată o încălcare a unei combinații a tuturor celor trei simetrii, în același timp.
Experții Latham Boyle și Kieran Finn au propus extinderea acestei simetrii combinate la nivelul întregului univers. Astfel, pentru a păstra simetria în întregul cosmos, trebuie să existe și un alt cosmos având o imagine în oglindă, care ar merge înapoi în timp.
Teoria existenței unui univers paralel
Live Science comentează că, dacă teoria existenței unui univers paralel, în care timpul curge înapoi se confirmă, ar însemna că materia întunecată nu este atât de misterioasă, este doar o nouă ”aromă” a unei particule fantomatice denumită neutrino, care poate exista doar în acest tip de univers.
Iar teoria ar implica faptul că nu ar mai fi nevoie de o perioadă de ”inflație” care a extins rapid dimensiunea cosmosului timpuriu, la scurt timp după Big Bang.
Luate împreună, cele două universuri se supun simetriei propuse. Însă, experții susțin că omenirea nu ar avea niciodată acces la geamănul nostru, pentru că el există ”în spatele” Big Bang-ului nostru, înainte de începutul cosmosului pe care îl știm.
O realitate în oglindă
Lumea în care trăim ar putea avea o corespondenţă într-un univers paralel, într-o realitate în oglindă, în care timpul se scurge altfel decât îl percepem noi. Este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
Fizicienii Sean Carroll (CIT) şi Alan Guth (MIT) afirmă că, în urma testelor făcute pe laborator privind comportamentul particulelor atomice, a reieşit un model care demonstrază că, în momentul Big Bang, care a creat universul în care trăim, acum 14 miliarde de ani, am avut de-a face, de fapt, cu formarea a două universuri paralele, în care gravitaţia se comportă total diferit.
Într-un articol publicat în revista New Scientist, citat de GadgetReport.ro, aceştia afirmă că modelul ar putea explica de ce legile clasice ale fizicii, aşa cum le percepem în prezent, determină erori de apreciere în cazul analizei fenomenelor astronomice.
Afirmaţiile celor doi cercetători vin să confirme o teorie mai veche, care susţine că, în momentul Bing Bang-ului, timpul, aşa cum îl percepem noi, a căpătat două sensuri diferite. În 1927, astrofizicianul britanic Arthur Eddington lansa, în premieră, această teorie, a relativităţii timpului.
Timpul nu este ceva care să fi existat înainte de Big Bang
“Timpul nu este ceva care să fi existat înainte de Big Bang, sau cel puţin nu în forma în care îl percepem noi”, a declarat fizicianul Julian Barbour, de la Universitatea din Oxford.
“Modul în care curge timpul trebuie corelat cu ce s-a întâmplat în Univers. Dacă noi îl privim într-un anumit fel, este absolut normal ca acesta să fie perceput altfel, dacă este privit din altă perspectivă”, susţine expertul, un adept al teoriei existenţei universelor paralele.
Julian Barbour si colegii săi au publicat în 2014 un studiu în care au afirmat că timpul este guvernat în primul rând de gravitaţie, mai degrabă decât de termodinamică.
Teoria existenţei unui univers paralel, în care timpul are alte conotaţii, este unul dintre subiectele predilecte ale susţinătorilor existenţei extratereştrilor care afirmă că aceştia ar veni dintr-un univers paralel, printr-un fel de porţi spaţio-temporale. Unii spun că ar fi vorba de găurile negre, a căror existenţă a fost demonstrată ştiinţific.
Un scurt videoclip expune, într-un minut şi jumătate, etapele fundamentale din evoluţia vieţii pe Pământ, folosind imagini spectaculoase care ilustrează evenimente cheie precum Big Bang sau formarea Terrei şi a Lunii.
Simfonia ştiinţei/ Symphony of Science
Videoclipul, postat pe un site al NASA, este cel mai recent din proiectul„Simfonia ştiinţei/ Symphony of Science”, un proiect al cărui obiectiv este să transmită cunoştinţe ştiinţifice sub formă muzicală.
Clipul impresionant, denumit „Povestea noastră într-un minut/ Our Story in 1 minute”, este construit din succesiunea unor evenimente în încercarea de a spune povestea existenţei umane în doar 1 minut şi 37 de secunde, pe fundal muzical.
Cu fiecare etapă conturată pe scurt, de la început până la sfârşit, în videoclip apar o animaţie artistică a Big Bang-ului, o călătorie în jurul Universului, formarea Pământului şi a Lunii, apariţia vieţii pluricelulare şi a plantelor, evoluţia reptilelor şi a dinozaurilor, aterizarea devastatoare a unui meteorit, evoluţia mamiferelor şi a oamenilor şi, în final, naşterea civilizaţiei moderne.
Filmuleţul se încheie cu un prim-plan al unui zgârie-nori modern şi apoi cu un bărbat care stă în vârful unui munte acoperit cu zăpadă.