Costobocii (lat. Costobocae, numiți și Coisstoboci, Castoboci sau în grecește Κοστοβῶκοι/Koistobokoi) au fost un trib de origine tracică-geto-dacică situat în nord-vestul Daciei romane, în teritoriul dintre Carpați și fluviul Nistru. De-a lungul secolului II e.n., Costobocii au rămas „daci liberi” (necuceriți de romani) care practicau o viață independentă pe acele meleaguri. Dovada existenței lor a fost atestată și printr-o inscripție antică: într-un mormânt găsit la Roma (sec. II), o femeie dacică, Zia, „fiica lui Tiatus, soția lui Pieporus, regele Costobocilor”, este menționată de nepoții săi Natoporus și Drigisa. Astfel știm că, la începutul secolului al II-lea e.n., Costobocii aveau proprii conducători tribali (nume ca Pieporus) şi un nivel de organizare similar cu cel al dace­lor sud-dunăreni.

Origine și denumire

Originea etnică a Costobocilor este în general considerată tracică/geto-dacică. Lingvistul Ion I. Russu le-a atribuit un nume traco-dac compus însemnând „cei care strălucesc” (din rădăcina protoindoeuropeană kʷekʷ- „a arăta” + bhā- „a emite lumină”). Teoria etimologică a lui Russu este însă doar una din mai multe ipoteze: unii cercetători au propus origini germanice/gotice sau sarmato-scitice pentru Costoboci, iar chiar și o proveniență celtică a fost sugerată de unii (similar cu triburi nord-carpatice înrudite). Majoritatea specialiștilor însă consideră aceste ipoteze ca neconvingătoare şi accentuează caracterul traco-dacic al costobocilor. De exemplu, Karl Mullenhoff arată că la vremea războaielor marcomane (sec. II) slavii nu locuiau în nordul Dunării, deci este puțin probabilă o origine slavă a lor. În concluzie, deși marea familie indo-europeană traco-dacică este asociată cu Costobocii, sensul precis al numelui rămâne discutat, iar ipoteze alternative (germanică, celtică etc.) sunt tratate ca controversate de majoritatea lingviștilor.

Teritoriul locuit și atestări antice

Sursele antice plasează Costobocii în partea de nord-est a spațiului carpato-dunărean. Geograful grec Ptolemeu îi menționează în două locuri diferite: îi pune în „Dacia de dinaintea cuceririi romane” și totodată îi plasează în Europa Sarmatică, probabil la nord de Dunăre. Interpretările moderne tind să rezolve această contradicție prin a plasa tribul pe teritoriile muntoase și subcarpatice (în actuala zonă de nord a Moldovei), iar nu în spațiul larg al Ptolemeu. În fapt, numeroşi savanţi (K. Mullenhoff, H. Kiepert ş.a.) consideră că majoritatea costobocilor trăiau în nordul Daciei libere, în regiunile de tranzit între Maramureș și Podul Tisei. Treptat, sub presiunea schimbărilor epocii, mențiunile directe ale tribului scad. Traducerea Res Gestae lui Amianus Marcellinus (secolul IV) indică faptul că la acel moment costobocii se mai găseau între Nistru şi Dunăre, probabil în nord-estul teritoriului dac roman. În total, izvoarele antice cunosc Costobocii din secolul I (eventual echivalența sarmatului Cotobacchi menționat de Pliniu cel Bătrân) și până în sec. IV (Ammianus).

Arheologic, Costobocii sunt asociați cu cultura Lipița (uneori numită Poienești–Lukașevka), o civilizație materiale de tip geto-dacic din ultima fază a epocii La Tene. Această cultură se dezvoltă în bazinul superior al Nistrului și Prutului, în nordul Carpaților, între secolele I–III e.n. Costobocii sunt considerați „creatori” ai culturii Lipița, iar descoperirile arheologice (ceramică specifică, locuințe, așezări fortificate) din zonele nordice ale fostei Dacii antice coincid cu arealul atribuit tribului. Cercetătorul Roger Batty a notat însă că vasele și obiectele aparțin unui subgrup local (posibil supus costobocilor) şi insistează pe caracterul în esență geto-dacic al acestor descoperiri. Totodată, tribul avea centre fortificate numite dava (asemănătoare fortificațiilor dacice cunoscute în sud), indicative pentru tradiția lungă a geților/dacilor asupra acestor teritorii.

Invaziile costobocilor și războaiele marcomane

Invaziile triburilor de la nord de Dunăre (sec. III d.Hr.) şi războaiele marcomane. Harta arată rutele incursiunilor barbare (Marcomanii, Quazii, Costoboci ș.a.) în Imperiul Roman. (Sursa: Wikimedia Commons, adaptată). În ultima parte a sec. II e.n., Costobocii devin aliați importanți într-o coaliție anti-romană a geților liberi. Conform Istoriei Augusta, împăratul Marcus Aurelius a înfruntat în 170–171 d.Hr. un atac masiv la Dunăre, în care “daci” (printre care Costobocii) au pătruns peste fluviu împreună cu vest-germanii Bastarni și cu sarmatii, devastând provinciile Moesia, Tracia și Macedonia. Raidul s-a oprit abia în nordul Greciei, unde a fost distrus celebrul Templu din Eleusis (Attica).

După acest asalt, soarta costobocilor ia o turnură dramatică. Sursele romane (Cassius Dio) relatează că, în 172 d.Hr., guvernatorul Daciei Cornelius Clemens i-a convins pe vandalii germani Astingi și Lacringi să lupte între ei și cu costobocii, în scopul slăbirii tribului. Astfel, după ce Astingii cuceriseră pământurile Costobocilor, ei au continuat să atace Dacia romană, fapt care a dus la revolta Lacringilor care i-au atacat și înfrânt. Ca rezultat, Costobocii rămași au devenit aliați ai Romei: Marcus Aurelius le-a oferit pământ și subsizii ca să lupte împotriva restului legiunilor barbare. Astfel, în răstimpul de câțiva ani tribul costobocilor își pierde practic autonomia militară, iar prezența sa începe să fie asimilată imperiului roman.

Asimilarea și dispariția tribului

În anii următori, Costobocii au fost în mare parte încorporați în structura imperială. În 180 d.Hr., Cassius Dio consemnează că peste 18.000 de daci „independenți” (probabil o parte din vechii costoboci) au fost primiți în Dacia romană cu cetățenie și pământ. Unii istorici le asociază întemeierea satelor Piroboridava și Tamasidava (cu rădăcini dacice în toponimie) cu acest eveniment. Pe măsură ce Imperiul Roman se reorganiza în secolul al III-lea, populația din fostele teritorii costoboce fie era romanizată, fie devenea parte din regatele migratoare. Rațional, după 180 nu mai apar mențiuni notabile despre Costoboci: teritoriile lor fuseseră ocupate de vandalii asdingi, iar numele tribului dispare din izvoare. Singura referire târzie se găsește la Amianus Marcellinus (cca. 380–400 e.n.), care menționează între râurile Nistru și Dunăre încă un popor numit Costoboci, ca parte din populația barbară nord-dunăreană. După această notă, Costobocii nu mai sunt menționați în istorie.

Moștenirea în istoria regională și ipoteze controversate

După dispariția lor ca entitate distinctă, Costobocii au fost adesea ţinta unor ipoteze legate de originea unor populații medievale sau a numelui Bucovina. Este unanim că denumirea „Bucovina” a regiunii provine de la slavul buk (fag) și înseamnă „țărm de fagi” sau „pădure de fagi”. Astfel, legătura lingvistică este cu elementul natural fag și nicidecum cu Costobocii. În sens similar, nu există indicii că tribul ar fi continuat direct în careva seminții ulterioare. În legenda locală apar câteva amintiri fabricate sau exagerate: de pildă, un scriitor popular menționează un presupus șef costoboc Cotizon „ucis de romani sub Lentul”, legându-l de întemeierea cetății Hotin. Nicio sursă istorică antică nu confirmă existența acestui personaj; este o ipoteză neconfirmată, un mit local fără sprijin academic clar. În egală măsură, speculații naționaliste mai vechi încercau să identifice costobocii cu anumiți „vlahi” sau bolohoveni menționați în izvoare medievale, dar acestea rămân teoriile unor autori și nu au fost validate de lingviști ori arheologi.

În concluzie, Costobocii rămân un caz interesant: un trib tracic-geto-dac liber cu o cultură materială solidă, care a avut un rol marcant în invaziile din secolele II–III e.n., dar care s-a dizolvat ulterior fără a lăsa descendenți etnici recunoscuți. Ecourile lor în identitatea istorică a Bucovinei sunt extrem de limitate și se încadrează mai degrabă în domeniul legendelor sau al interpretărilor greșite ale unor toponime, decât în rezultat al unor continuități demografice certe.