Cimitirul Dumbrava din Buzău, cel mai vechi din municipiu, este un adevărat muzeu cu importante monumente funerare, unele dintre ele învăluite în mister. Aici se află un vechi şi straniu mormânt al unei mame, despre care se pune că a murit plângând, după ce i-au murit toţi cei şase copii. Se spune că şi în zilele noastre, când e linişte, se aud plânsete de copii.
Mormântul se află la mijlocul cimitirului şi este vegheat de un ansamblu statuar, colorat strident, care înfăţişează o mamă în mărime naturală, ce-şi strânge la piept cu disperare cei şase copilaşi.
Lipsa unor informaţii precise a lăsat loc de interpretări. O legendă urbană spune că ar fi vorba despe o femeie blestemată, careia îi mureau copiii la scurt timp după naştere, chiar de Crăciun fără ca vreun doctor să o poată ajuta.
După şase prunci pierduţi, se spune că mama a murit şi ea, plângând şi a fost înmormântată alături de copiii ei. Alţii spun că statuia aminteşte de un episod sângeros, în care soţul şi-ar fi omorât întreaga familie deodată.
O a treia variantă a legendei spune că toţi copilaşii, împreună cu mama lor, ar fi murit otrăviţi cu ciuperci. „Eu ştiu că este vorba despre un antreprenor italian de construcţii care venise la Buzău cu un contract, ceva. Se spune că soţia sa şi cei şase copii au mâncat din greşeală ciuperci otrăvite şi au murit cu toţii. Soţul disperat a comandat ridicarea acestei statui de culoare galben ocru”, a povestit istoricul buzoian Valeriu Nicolescu.
O bătrână care îngrijea mormintele din apropiere şi-a amintit că s-a vorbit multă vreme de această femeie fără noroc, care a trăit la începutul secolului trecut.
”Femeia era blestemată, maică! Îi murea câte un copil în fiecare an. Înainte de nenorocire ea avea mereu un coşmar. Parcă o anunţa cineva! Se repeta şi se repeta. Unul dintre prunci făcea febră mare şi-şi dădea duhul, fără ca vreun doctor să poată face ceva. Asta i s-a întâmplat timp de şase ani la rând, în Ajunul Crăciunului, vai de zilişoarele ei!”, povestea bătrâna.
Se spune că, după ce i-a îngropat pe toţi şase şi a rămas singură, a cam luat-o razna. Nebună, şi cu inima ruptă de durere, femeia simţea că nu mai are nici un rost pe lume. La scurt timp, biata nefericită a murit în somn. Oamenii vorbeau că atunci când a fost găsită, faţa ei şi perna erau ude de lacrimi. A plâns până şi-a dat duhul! A fost îngropată în acelaşi mormânt, alături de cei şase copii ai ei.
După o vreme, rudele femeii au comandat monumentul funerar care să amintească tuturor de această poveste tristă. Peste câteva decenii locul de veci a fost vândut. Noii proprietari au încercat să demoleze ansamblul sculptural. Însă, după primele lovituri de târnăcop date în trupurile de piatră, muncitorii au renunţat. Oamenii din zonă spun că lucrătorilor li s-a făcut milă şi n-au mai putut continua. Statuia a rămas în picioare şi azi.
Se spune că locul ar fi bântuit şi că, în zilele foarte liniştite, răsună din mormânt plânsetele copiilor care au fost îngropaţi împreună cu mama lor.
