Întrebarea „Au fost românii catolici înainte de a fi ortodocși?” stârnește interesul nu doar al istoricilor și teologilor, ci și al publicului larg preocupat de identitatea românească. În esență, chestiunea vizează geneza spirituală a poporului român și modul în care s-a definit confesiunea sa majoritară – Ortodoxia – în raport cu Biserica Catolică. Pentru a răspunde la întrebare, este necesar să explorăm contextul religios al Daciei romane, tranziția post-romană, formarea poporului român și influențele creștinismului occidental și oriental în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Creștinismul timpuriu în teritoriile românești

Creștinismul a pătruns pe teritoriul actual al României în timpul dominației romane, în special în provincia Moesia Inferior (actuala Dobrogea) și în Dacia Traiana. Dovezi arheologice din secolele III și IV atestă prezența comunităților creștine. De exemplu, obiecte cu simboluri creștine, precum cruci, pești și struguri, au fost descoperite în așezări precum Ulpia Traiana, Porolissum, Potaissa, Apulum, Romula și Gherla. Un donariu din secolul al IV-lea, găsit la Biertan, poartă inscripția „Ego Zenovius votum posui” („Eu, Zenovius, am oferit acest dar”), indicând practici creștine timpurii.

Tradiția susține că apostolii Andrei și Filip au predicat în Scythia Minor (Dobrogea), conform relatărilor lui Hipolit al Romei din secolul al III-lea. În timpul persecuțiilor dioclețiene (sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea), numeroși creștini din Scythia Minor au fost martirizați, iar relicvele a patru martiri au fost găsite la Niculițel. Între secolele IV și VI, 35 de bazilici au fost construite în această regiune, cea mai veche fiind la Sucidava (Celei), sub împăratul Iustinian I (527–565).

În această perioadă, Biserica era încă unită, fără distincția între catolicism și ortodoxie, care a apărut abia după Marea Schismă din 1054. Terminologia creștină de bază în limba română, precum „a boteza”, „Paște”, „preot” și „cruce”, este de origine latină, reflectând influența romană timpurie. Totuși, influența bizantină a introdus termeni slavi sudici, precum „duh”, „iad” și „rai”, datorită liturghiei în slavonă veche.

Marea Schismă și alinierea cu ortodoxia

Marea Schismă din 1054 a divizat creștinismul în Biserica Catolică de Apus, sub autoritatea Papei de la Roma, și Biserica Ortodoxă de Răsărit, sub Patriarhul Ecumenic de Constantinopol. Teritoriile românești, datorită proximității geografice și culturale cu Imperiul Bizantin, s-au aliniat cu ortodoxia. Până în secolul al IX-lea, vlahii (românii) adoptaseră liturghia slavonă și jurisdicția ecleziastică bulgară, conform surselor. Primele mitropolii ortodoxe pentru provinciile românești au fost înființate abia în secolul al XIV-lea, dar liturghia slavonă a rămas dominantă până în secolul al XVII-lea, când limba română a început să fie folosită.

Un document semnificativ din 1234, emis de Papa Grigore al IX-lea, adresat lui Bela, fiul regelui Andrei al II-lea al Ungariei, menționează valahii („Walati”) din episcopia Cumaniei. Papa se plângea că aceștia primeau sacramentele de la „pseudo-episcopi” de rit grecesc (ortodocși), ceea ce indica o practică ortodoxă clară în rândul valahilor, în ciuda eforturilor catolice de a-i aduce sub jurisdicția episcopului catolic. Acest document confirmă că, în secolul al XIII-lea, valahii erau deja ortodocși.

Influența catolică în Transilvania

Catolicismul a avut un impact semnificativ în Transilvania, care a fost sub dominația Regatului Ungariei (catolic) și mai târziu a Imperiului Austriac. În 1228, episcopia romano-catolică a Cumaniei a fost înființată în nord-estul Țării Românești și sud-vestul Moldovei, ca parte a Regatului Ungariei. Totuși, prezența prelaților ortodocși în rândul valahilor a fost o problemă pentru Biserica Catolică, așa cum reiese din corespondența Papei Grigore al IX-lea.

Un moment crucial a fost unirea cu Roma din 1698-1700, când o parte a clerului și laicilor ortodocși din Transilvania au acceptat jurisdicția papală, formând Biserica Greco-Catolică Română. Aceasta a păstrat ritul bizantin, dar a recunoscut autoritatea Papei. Unirea a fost motivată de factori sociali și economici, deoarece românii din Transilvania sperau să obțină drepturi egale cu cele ale religiilor privilegiate (catolică, luterană, calvină și unitariană). Totuși, această uniune a avut loc mult după ce ortodoxia era ferm stabilită în regiune.

Unii domnitori, precum Nicolae Alexandru al Țării Românești (înainte de 1359) și Lațcu al Moldovei, au convertit temporar la catolicism din motive politice, dar aceste cazuri au fost excepții și nu reflectă o practică generală.

Teorii controversate

Nu există teorii academice solide care să susțină că românii au fost catolici înainte de a fi ortodocși. Dovezile arheologice și istorice indică o continuitate a creștinismului ortodox, influențat de Imperiul Bizantin. O teorie menționată ocazional este că creștinismul din Dacia ar fi fost mai apropiat de Biserica Occidentală datorită originii romane, dar această ipoteză este speculativă și nu este susținută de dovezi concrete. De exemplu, prezența obiectelor creștine din secolul al III-lea nu indică o afiliere specifică cu Roma sau Constantinopol, deoarece Biserica era încă unită.

O altă dezbatere minoră se referă la interpretarea termenului „catolic” în contextul istoric. Biserica Ortodoxă se autointitulează „Biserica Ortodoxă Catolică” (adică universală), ceea ce poate crea confuzie. Totuși, în contextul întrebării, „catolic” se referă la Biserica Romano-Catolică, iar dovezile nu susțin o apartenență timpurie a românilor la aceasta.

Concluzie

Dovezile istorice și arheologice sugerează că românii au fost creștini din secolele III-IV, iar după Marea Schismă din 1054, biserica lor s-a aliniat cu tradiția ortodoxă, influențată de Imperiul Bizantin. Catolicismul a avut un impact semnificativ mai târziu, în special în Transilvania, prin unirea cu Roma din 1698-1700, dar nu există dovezi că românii au fost catolici înainte de a fi ortodocși. Ortodoxia a fost religia predominantă de la începuturile creștinismului în regiune, iar influențele catolice au fost rezultatul unor circumstanțe politice și sociale ulterioare.

Tabel: Evenimente cheie în istoria religioasă a românilor