Dacii, strămoșii noștri, arătau cu totul diferit față de cum arată românii în prezent. Semănau mai mult cu vikingii decât cu latinii, iar majoritatea aveau un look impozant. Cel puțin asta susțin cercetătorii.
Cercetătorii spun că imaginile de pe Columna lui Traian sau de pe monumentul de la Adamclisi nu prezintă neapărat fizionomia dacilor. Sculpturile cu iz de propagandă ale romanilor îi prezentau de daci ca pe niște barbari, destul de mici de înâlțime, prost îmbrăcați și neîngrijiți.
Realitatea pare să fi fost însă cu totul alta. Cercetătorul Hadrian Daicoviciu afirmă, în volumul ”Dacii”, apărut pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică, că bărbaţii daci erau înalţi şi robuşti, aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat.
“Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati, „pletoşii”. La dacii nobili, tarobostes sau pileati, e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. În orice caz, şi unii şi alţii purtau mustăţi şi barbă bogată, potrivite cu foarfecele”, îi descria Hadrian Daicoviciu.
Cercetătorul își bazează estimările pe resturile umane găsite în zona Munților Orăștie și pe celelalte vestigii găsite în siturile arheologice.
O descriere literară a dacilor, în mijlocul cărora a trăit zece ani, a fost făcută de poetul latin Publius Ovidius Naso, exilat în Tomis în anul 8 d.Hr., la porunca împăratului roman Augustus. Descrierea apare în în volumele poetice Tristia.
„Ei se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi, iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung. Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată. Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi. Numai faţa li se vede din tot trupul. Deseori auzi sunând firele de păr, când sunt mişcate, din pricina gheţii ce atârnă de ele şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o”, afirma Ovidius.
Academicianul Vasile Pârvan afirma, în lucrarea „Getica – Ο protoistorie a Daciei”, publicată în 1926, că geto-dacii erau foarte îngrijiţi.
„Atât părul, cât şi barba erau bogate, dar erau potrivite cu foarfecele. Părul era tăiat pe frunte şi pe tâmple, iar la spate era potrivit în coamă, aşă încât am putea asemăna portul lor cu acela al ţăranilor noştri de la munte, care-şi retează la fel părul, lăsând să le cadă pe umeri plete destul de lungi. În ce priveşte barba, ea era ţinută deasemenea relativ scurtă; ba la Dacii nobili de pe monumentul de la Adamclissi am putea chiar afirma că e nu numai tăiată în formă, dar şi bine îngrijită”, scria Vasile Pârvan.
Bărbaţii purtau pantaloni, sau cioareci, de două feluri: mai largi sau mai strâmţi pe picior, în genul iţarilor. Purtau cămaşa, despicată în părţi, pe deasupra cioarecilor, incingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânză groasă. O haină cu mâneci şi cu creţuri, o mantie scurtă, fără mâneci, având uneori franjuri, sau o şubă cu blană pe dinăuntru, nu prea lungă, constituiau veşmintele de deasupra.
Potrivit unor autori antici, geto-dacii s-ar fi tatuat. Alţii susţineau că tatuajul era specific doar sclavilor lor, însă informaţiile în această privinţă nu sunt suficient de precise pentru a putea genera o concluzie. Femeile dace par să fi fost de o frumuseţe severă, aspră chiar, dar expresivă. Columna lui Traian le înfăţişează, idealizându-le într-o anumită măsură, zvelte, înalte, aparent puternice, purtând părul pieptănat pe tâmple, cu cărare la mijloc şi strâns la spate într-un coc.
Cum arătau femeile dace
Femeile dace ar fi fost frumoase, harnice, dar aprige şi capabile să poarte un război, alături de bărbaţi.
Cel puțin asta susține Ioan Lupaş, profesor de istorie bisericească la Institutul Teologic-Pedagogic Andreian din Sibiu, autor al cărţii ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”.
”Femeile erau vrednice tovarăşe, nu numai acasă în îndeletnicirile lor de toate zilele, ci şi în deprinderile îngrozitoare ale răsboiului. Nici inima lor nu era mai puţin întărită şi împietrită în faţa primejdiilor de tot felul, nici chiar mai mult cuprinsă de milă faţă de duşmanul ajuns în nenorocire. S’au păstrat chipuri de piatră, cari arată, cum nişte femei dace ard cu făclii de răşină la cap şi la braţe pe nişte Romani prinşi, pe cari soarta i-a aruncat în mânile lor. De asemenea femeile Dacilor sunt lăudate pentru frumuseţe şi hărnicie, cum şi pentru alipirea, cu care ţineau la bărbaţii lor”, potrivit lucrării ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”.
