Povestea Ecaterinei I a Rusiei este una dintre cele mai captivante din istoria europeană, un adevărat basm modern în care o fată simplă, născută în sărăcie și servitudine, ajunge să poarte coroana unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii. Născută ca Marta Helena Skowrońska în 1684, în regiunea Baltică, sub dominație suedeză, viața ei a fost marcată de răsturnări de situație dramatice, de la orfanat și muncă umilă până la tronul imperial. Această ascensiune nu a fost doar rezultatul norocului, ci și al inteligenței, rezilienței și relațiilor cheie pe care le-a cultivat. Articolul de față explorează traseul ei extraordinar, bazându-ne pe surse istorice de încredere.
Origini umile și începuturi vitrege
Marta Helena Skowrońska s-a născut pe 15 aprilie 1684 (după calendarul vechi, 5 aprilie) într-o familie de țărani, probabil de origine poloneză sau lituaniană, în provincia Livonia, care făcea parte atunci din Imperiul Suedez (astăzi parte din Letonia). Părinții ei, Samuel Skowroński și posibil Elisabeth Moritz, au murit în jurul anului 1689 din cauza unei epidemii de ciumă, lăsând-o orfană la o vârstă fragedă. Crescută de pastorul luteran Johann Ernst Glück în Marienburg (astăzi Alūksne, Letonia), Marta a lucrat ca servitoare, spălând vase și haine, fără a beneficia de educație formală – rămânând, de altfel, analfabetă pe tot parcursul vieții.
La vârsta de 17 ani, în 1702, s-a căsătorit cu un dragon suedez pe nume Johan Cruse (sau Rabe), dar căsătoria a durat doar opt zile. Trupele suedeze s-au retras în fața invaziei rusești din Marele Război Nordic (1700-1721), iar soțul ei a dispărut, probabil ucis sau capturat. După cucerirea Marienburgului de către ruși, Marta a fost luată prizonieră și a intrat în serviciul mareșalului de câmp Boris Sheremetev, apoi al prințului Alexander Menshikov, un aliat apropiat al țarului Petru cel Mare. Aceste schimbări au fost punctul de cotitură al vieții ei, transformând-o dintr-o captivă anonimă într-o figură centrală la curtea rusă.
Întâlnirea cu Petru cel Mare și ascensiunea la curte
În 1703, la casa lui Menshikov, Marta l-a întâlnit pe țarul Petru I (cel Mare), care era în căutarea unor aliați și distracții în mijlocul războiului. Atras de frumusețea și inteligența ei, Petru a luat-o ca amantă. Pentru a se integra în societatea rusă, Marta s-a convertit la ortodoxism în 1703 sau 1704, luând numele de Ecaterina Alexeevna, în onoarea țarinei Ecaterina, soția lui Alexei Mihailovici. Primul lor copil, un băiat pe nume Petru, s-a născut în 1704, urmat de alți unsprezece copii, dintre care doar două fiice au supraviețuit până la maturitate: Anna (născută în 1708) și Elisabeta (născută în 1709, viitoare împărăteasă).
Relația lor a evoluat rapid. Se crede că s-au căsătorit în secret între 23 octombrie și 1 decembrie 1707 la Sankt Petersburg, deși nu există documente oficiale. Ecaterina l-a însoțit pe Petru în campanii militare, demonstrând loialitate și curaj. Un episod emblematic este Campania de la Prut din 1711, când armata rusă a fost înconjurată de otomani. Potrivit legendelor, Ecaterina ar fi mituit comandanții otomani pentru a permite retragerea, salvând astfel viața țarului și a trupelor sale. Drept recunoștință, Petru a instituit Ordinul Sfintei Ecaterina în onoarea ei.
Căsătoria lor a fost oficializată pe 9 februarie 1712 la Catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg. În 1724, Petru a încoronat-o pe Ecaterina ca împărăteasă consort, un act fără precedent care o pregătea pentru succesiune, deși el rămânea conducătorul de facto.
Succesiunea și domnia ca împărăteasă
Petru cel Mare a murit pe 28 ianuarie 1725 (calendar vechi), fără a desemna un succesor clar. Cu sprijinul lui Menshikov și al altor nobili, precum și al regimentelor de gardă, Ecaterina a orchestrat o lovitură de stat pașnică și a urcat pe tron pe 8 februarie 1725, devenind prima femeie care a condus Imperiul Rus. Puterea reală era exercitată de Consiliul Suprem Privat, dominat de Menshikov și Peter Tolstoi, dar Ecaterina a reușit să-și impună unele politici.
Domnia ei, care a durat doar doi ani, până la 17 mai 1727, a fost marcată de eforturi de reducere a cheltuielilor militare, care consumau 65% din veniturile statului. A scăzut impozitele pentru țărani, câștigându-și reputația de conducătoare dreaptă și miloasă. În politica externă, s-a aliat cu liga austro-spaniolă pentru a susține interesele ginerelui ei, ducele de Holstein. De asemenea, a ridicat rangul fraților ei la titluri nobiliare, creând familia conților Skavronski.
Ecaterina a murit la vârsta de 43 de ani, pe 17 mai 1727, la Tsarskoe Selo (Sankt Petersburg), din cauza tuberculozei, și a fost înmormântată la Fortăreața Sfinții Petru și Pavel. Înainte de moarte, l-a desemnat succesor pe nepotul lui Petru, Petru al II-lea, sub tutelă.
Moștenirea unei împărătese uitate
Deși domnia ei a fost scurtă, Ecaterina I a deschis calea pentru femeile conducătoare în Rusia, influențând succesoarele precum fiica ei Elisabeta și nepoata prin alianță, Ecaterina cea Mare. Originea ei umilă a fost considerată un secret de stat de către țarii ulteriori, dar povestea ei rămâne un simbol al mobilității sociale și al puterii feminine în istorie. Ea a dat numele unor locuri precum Catherinehof și Ekaterinburg, iar palatul de la Tsarskoe Selo poartă încă numele ei.
Destinul Ecaterinei I demonstrează că istoria este plină de surprize, unde o servitoare poate ajunge să schimbe soarta unui imperiu. Povestea ei fascinantă continuă să inspire, amintindu-ne că norocul, combinat cu determinarea, poate răsturna orice ierarhie.
