Bătălia în care Ştefan cel Mare „a măturat“ 100.000 de otomani, povestită de cronicarii turci: „Oastea musulmană a fost înfrântă şi nimicită“
La 10 ianuarie 1475, în apropierea orașului Vaslui, a avut loc una dintre cele mai importante bătălii din istoria medievală a Europei de Est: Bătălia de la Vaslui, cunoscută și ca Bătălia de la Podul Înalt sau Bătălia de la Racova. În această confruntare, domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, a obținut o victorie zdrobitoare împotriva unei armate otomane mult mai numeroase, conduse de Hadım Suleiman Pașa, guvernatorul Rumeliei. Victoria a fost atât de categorică încât cronicarii turci au descris-o ca pe una dintre cele mai grave înfrângeri ale Imperiului Otoman din acea vreme, notând că „oastea musulmană a fost înfrântă și nimicită”. Bătălia a consolidat reputația lui Ștefan ca un lider militar de excepție, fiind numit „Athleta Christi” (Campionul lui Christos) de Papa Sixtus al IV-lea. Acest articol explorează contextul, desfășurarea și impactul bătăliei, punând accent pe perspectiva cronicarilor otomani și pe controversele legate de acest eveniment.
Contextul istoric
În secolul al XV-lea, Imperiul Otoman, sub conducerea sultanului Mehmed al II-lea, cunoscut ca „Cuceritorul” după căderea Constantinopolului în 1453, era în plină expansiune în Balcani. Principatele românești, Moldova și Țara Românească, se aflau sub presiune constantă pentru a plăti tribut și a accepta suzeranitatea otomană. Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei între 1457 și 1504, a fost un adversar ferm al otomanilor, luptând pentru a menține independența principatului său. În 1473, otomanii au organizat o campanie în Țara Românească și sudul Moldovei, instalându-l pe Radu cel Frumos, un vasal loial, pe tronul Țării Românești. Această campanie, care a inclus jefuirea sudului Moldovei până la Bârlad, a fost un preludiu al invaziei din 1475, menită să-l pedepsească pe Ștefan pentru refuzul său de a plăti tribut și pentru sprijinul acordat adversarilor otomanilor, precum Vlad Țepeș.
Ștefan a anticipat invazia și a pregătit o strategie defensivă, bazându-se pe cunoașterea terenului și pe alianțe cu Polonia și Ungaria. În ciuda diferenței mari de forțe, el a ales să înfrunte armata otomană într-o zonă strategică, cunoscută astăzi ca Podul Înalt, lângă Vaslui.
Pregătirile pentru bătălie
Ștefan cel Mare a mobilizat o armată de aproximativ 40.000 de soldați moldoveni, la care s-au adăugat contingente mai mici din Polonia și Ungaria, precum și mercenari. Sursele estimează că armata otomană, condusă de Hadım Suleiman Pașa, număra între 30.000 și 120.000 de oameni, incluzând trupe din Țara Românească sub comanda lui Laiotă Basarab, care înlocuise temporar pe Radu cel Frumos. Discrepanța în estimarea numărului de trupe otomane este una dintre controversele legate de bătălie, sursele venețiene și poloneze tind să exagereze cifrele pentru a sublinia amploarea victoriei.
Ștefan a ales cu grijă locul bătăliei: o vale mlăștinoasă înconjurată de dealuri împădurite, traversată de râul Bârlad printr-un pod de lemn numit Podul Înalt. Această zonă era ideală pentru apărători, deoarece terenul dificil restricționa mișcările unei armate numeroase. În plus, iarna aspră din 1475 a complicat logistica otomană, forțându-i să se deplaseze rapid fără a explora adecvat regiunea.
| Aspect | Moldova | Imperiul Otoman |
|---|---|---|
| Comandant | Ștefan cel Mare | Hadım Suleiman Pașa |
| Număr trupe | ~40.000 (plus aliați) | 30.000–120.000 |
| Avantaje | Teren favorabil, tactici de gherilă | Număr mare de soldați, experiență |
| Dezavantaje | Forță numerică inferioară | Teren nefavorabil, oboseală |
Desfășurarea bătăliei
Pe 10 ianuarie 1475, într-o dimineață cețoasă, otomanii au inițiat atacul, încercând să traverseze Podul Înalt pentru a ajunge la tabăra moldoveană din Vaslui. Ștefan a exploatat condițiile meteorologice și terenul, folosind tactici de gherilă și ambuscade. Artileria moldoveană, plasată pe flancuri, a provocat panică în rândurile otomane, iar atacurile surpriză din pădurile înconjurătoare au dezorganizat armata inamică. Cronicarul polonez Jan Długosz a descris bătălia ca o demonstrație a priceperii lui Ștefan, notând: „Praiseworthy hero, in no respect inferior to other hero soldiers we admire”.
Când otomanii au intrat în valea mlăștinoasă, moldovenii au lansat un contraatac decisiv, tăind liniile de retragere. Mulți soldați otomani au fost uciși sau capturați, iar alții au murit înecați în râul Siret în timpul retragerii dezordonate. Sursele venețiene și poloneze estimează pierderile otomane la peste 40.000 de oameni, inclusiv patru pașale, și peste 100 de stindarde capturate. Mara Branković, fosta soție a sultanului Murad al II-lea, a declarat unui emisar venețian că invazia a fost „cea mai mare înfrângere suferită vreodată de otomani”.
Perspectiva cronicarilor turci
Cronicarii otomani, deși au recunoscut înfrângerea, au atribuit-o parțial condițiilor dificile și oboselii armatei. Orudj bin Adil a scris: „Era o iarnă aspră, cu zile foarte geroase. Oastea turcească era obosită… neputând ține piept oștii Moldovei, oastea musulmană a fost înfrântă și nimicită”. Mehmed Neșri a descris atacul surpriză al lui Ștefan, numindu-l „afurisit” și notând: „Acel afurisit, venind pe neașteptate… i-a atacat pe turci pe când aceștia umblau ca niște străini cu ochii legați. Mulți musulmani au murit ca niște martiri…” . Așik-Pașa-Zade a adăugat: „Într-o zi, pe când aceștia stăteau nepăsători… acel afurisit (Ștefan), simțindu-i nepăsători, a venit asupra lor. Mulți dintre musulmani au murit…” . Sa’aeddin Mehmed a descris pe Ștefan ca „afurisitul de domn al Moldovei, care îl întrecea în răutate chiar pe diavol”.
Cronicile anonime Tevarih-i al-i Osman au atribuit înfrângerea „iarnii foarte grele și gerului cumplit”, sugerând că factorii externi au jucat un rol semnificativ. Acești cronicari folosesc un limbaj peiorativ pentru Ștefan, numindu-l „afurisit” sau „trufaș”, reflectând frustrarea și umilința otomană față de înfrângere.
| Cronicar otoman | Descrierea bătăliei | Referințe la Ștefan cel Mare |
|---|---|---|
| Orudj bin Adil | „Oastea musulmană a fost înfrântă și nimicită” din cauza oboselii și iernii aspre | – |
| Mehmed Neșri | Atac surpriză; „mulți musulmani au murit ca martiri” | „Acel afurisit” |
| Așik-Pașa-Zade | Atac asupra otomanilor nepăsători; pierderi mari | „Afurisit, trufaș, nenorocit” |
| Sa’aeddin Mehmed | Înfrângere din cauza oboselii și a terenului | „Îl întrecea în răutate pe diavol” |
| Tevarih-i al-i Osman | Înfrângere atribuită iernii și gerului | – |
Urmările bătăliei
Victoria de la Vaslui a avut un impact imediat asupra Europei creștine. Papa Sixtus al IV-lea l-a numit pe Ștefan „Athleta Christi”, iar cronicarul polonez Jan Długosz l-a lăudat, sugerând că Ștefan ar fi cel mai potrivit să conducă o coaliție anti-otomană. Ștefan a încercat să formeze o alianță europeană, argumentând că otomanii și-au pierdut cele mai bune trupe la Vaslui, dar sprijinul promis de Polonia și Ungaria nu s-a materializat.
În 1488, Ștefan a construit Mănăstirea Voroneț pentru a comemora victoria, care a devenit ulterior un sit UNESCO datorită frescelor sale. Cu toate acestea, victoria nu a oprit expansiunea otomană. În 1476, Mehmed al II-lea a condus personal o armată de 90.000–150.000 de oameni în Moldova, învingându-l pe Ștefan în Bătălia de la Valea Albă. În 1484, otomanii au cucerit Chilia și Cetatea Albă, transformând sudul Moldovei în eyaletul Budjak.
Controverse și teorii
Dezbaterile istorice legate de Bătălia de la Vaslui se concentrează pe câteva aspecte:
- Numărul trupelor: Sursele contemporane variază semnificativ, estimând armata otomană între 30.000 și 120.000 de oameni. Istoricii moderni, precum Kármán Gábor, consideră că cifrele de 100.000 sau mai mult sunt exagerate, sugerând că armata otomană era mai aproape de 30.000. Această controversă reflectă tendința surselor creștine de a amplifica victoria.
- Impactul strategic: Deși bătălia a fost o victorie impresionantă, nu a schimbat echilibrul de putere pe termen lung. Înfrângerea de la Valea Albă din 1476 și pierderea Chiliei și Cetății Albe în 1484 arată că otomanii și-au menținut dominația.
- Rolul aliaților: Unele surse subliniază contribuția trupelor poloneze și maghiare, dar altele sugerează că victoria s-a datorat aproape exclusiv moldovenilor. Cronicarul otoman Kemal pașa-zade notează că trupele muntene, conduse de Laiotă Basarab, au părăsit câmpul de luptă sau chiar au atacat otomanii în retragere .
Concluzie
Bătălia de la Vaslui rămâne un moment emblematic în istoria Moldovei și a Europei de Est, demonstrând capacitatea lui Ștefan cel Mare de a învinge un inamic aparent invincibil prin strategie și curaj. Cronicarii turci, deși au folosit un limbaj peiorativ pentru Ștefan, au recunoscut amploarea înfrângerii, descriind-o ca pe un dezastru pentru armata otomană. În ciuda controverselor legate de numărul trupelor și a impactului strategic, bătălia a consolidat legenda lui Ștefan ca „erou al creștinătății” și a inspirat construcția Mănăstirii Voroneț, un simbol durabil al victoriei. Cu toate acestea, expansiunea otomană a continuat, subliniind limitele unei singure victorii, oricât de impresionante, în fața unei puteri imperiale.
