Originea maghiarilor a fost un subiect de interes istoric și genetic de secole. Conform surselor istorice, ungurii, un popor nomad vorbitor de limbă uralică, au migrat din regiunea Uralilor și a stepei eurasiatice în Bazinul Carpatic între 895 și 907 d.Hr., cucerind teritoriul care formează astăzi Ungaria. Aceștia s-au amestecat cu populațiile locale, inclusiv avarii, și au fondat Regatul Ungariei în jurul anului 1000. Întrebarea dacă maghiarii moderni sunt descendenții direcți ai acestor cuceritori a fost investigată intens prin studii genetice recente, care analizează ADN-ul mitocondrial (mtDNA), cromozomul Y (Y-DNA) și ADN-ul autosomal. Aceste studii sugerează că, din punct de vedere genetic, maghiarii de astăzi au o compoziție predominant europeană, cu o contribuție asiatică minoră, punând sub semnul întrebării ideea unei descendențe directe din ungurii cuceritori.
Dovezi genetice
ADN mitocondrial (mtDNA)
ADN-ul mitocondrial, transmis pe linie maternă, oferă informații despre ascendența maternă a unei populații. Un studiu din 2007 a analizat 55 de probe de mtDNA de la maghiari moderni și a constatat că majoritatea haplogrupurilor sunt tipice populațiilor europene, dar aproximativ 5% aparțin haplogrupului M, care este caracteristic populațiilor asiatice [1]. Aceasta indică o ascendență maternă asiatică minoră în populația maghiară actuală.
Un alt studiu din 2016, publicat în Scientific Reports, a examinat mtDNA din trei perioade: perioada avară (secolele VII-IX), perioada cuceririi maghiare (secolul X) și zona de contact maghiaro-slavă (secolele X-XII) [2]. Rezultatele au arătat că ungurii cuceritori aveau un fond genetic matern mixt, cu 77% haplogrupuri vest-eurasiatice și 23% haplogrupuri central și nord-eurasiatice, cu afinități puternice către Asia Centrală. În schimb, maghiarii moderni prezintă o compoziție genetică similară cu cea a populațiilor central-europene, diferențele fiind atribuite derivației genetice și amestecului cu populațiile locale.
ADN-ul cromozomului Y (Y-DNA)
Cromozomul Y, transmis pe linie paternă, este util pentru a urmări ascendența masculină. Un studiu din 2020 a analizat Y-DNA-ul a 19 războinici de elită din perioada cuceririi maghiare și a identificat șapte haplogrupuri diferite, inclusiv N3a (37,5%), care este asociat cu populațiile uralice, precum Mansi și Khanty [3]. Alte haplogrupuri, precum C2-M217, R1a-Z93 și G2a, indică influențe din Asia Centrală și Europa. În contrast, haplogrupul N este rar în populația maghiară modernă, cu frecvențe de 5-10% în funcție de regiune, cum ar fi 6,2% în Bodrogköz [4]. În schimb, haplogrupurile R1a-Z280 și R1b sunt predominante, fiind comune în Europa Centrală și de Est.
Un studiu din 2019 a confirmat că haplogrupul N3a4-Z1936, asociat cu limbile uralice, este prezent în frecvență scăzută la maghiarii moderni, spre deosebire de alte populații uralice, unde este mai frecvent [5]. Aceasta sugerează că influența paternă a cuceritorilor a fost diluată semnificativ.
ADN autosomal
ADN-ul autosomal oferă o imagine mai completă a ascendenței, deoarece include contribuții de la ambii părinți. Un studiu din 2018, realizat de Tambets et al., a analizat variația genetică autosomală a populațiilor vorbitoare de limbi uralice și a constatat că maghiarii moderni sunt genetic foarte apropiați de vecinii lor europeni, lipsind componenta siberiană (k9) prezentă la alte populații uralice, cum ar fi cele din regiunea Volga-Ural (până la 40%) [6]. În analizele fineSTRUCTURE, maghiarii se grupează cu vorbitorii de limbi slave și germanice, nu cu alți vorbitori de limbi uralice, indicând o influență genetică europeană dominantă.
Un alt studiu din 2015 a estimat că contribuția genetică paternă din Asia Centrală și Interioară la maghiarii moderni este între 5,1% (în Ungaria) și 7,4% (la secui) [7]. Aceasta sugerează că, deși există o componentă asiatică, aceasta este minoră comparativ cu influența europeană.
Contribuția genetică a cuceritorilor
Un articol din 2017 a raportat că ungurii cuceritori aveau 30-40% componente asiatice, dar în maghiarii moderni, această proporție a scăzut la aproximativ 4-5%, sugerând că cuceritorii au contribuit cu doar 10% la fondul genetic actual [8]. Această diluare este atribuită amestecului cu populațiile locale, inclusiv avarii, și invaziilor ulterioare, cum ar fi cele mongole și turcești, care au facilitat influxul de coloniști europeni.
Controverse și teorii
Există mai multe teorii controversate privind originea ungurilor cuceritori. O tradiție medievală, susținută de unele surse, sugerează că maghiarii sunt descendenți ai hunilor. Un studiu din 2017, citat de DailyNewsHungary, a reluat această ipoteză, sugerând o asemănare genetică între ungurii cuceritori și huni [8]. Cu toate acestea, studii mai recente, precum cel din 2022 publicat în ScienceDirect, indică o origine mai complexă, cu influențe din Mongolia, Asia Centrală și stepa ponto-caspică, fără o legătură directă cu hunii [9]. Aceste studii sugerează că ungurii cuceritori erau un amestec de populații, incluzând elemente uralice, turcice și indo-europene.
O altă controversă este legată de limba vorbită de cuceritori. În timp ce limba maghiară este clar uralică, unele studii sugerează că avarii, care trăiau în Bazinul Carpatic înainte de sosirea ungurilor, ar fi putut vorbi o limbă uralică, iar cuceritorii ar fi adoptat-o [8]. Această ipoteză este însă speculativă și nu este susținută de dovezi genetice sau lingvistice solide.
Concluzie
Dovezile genetice actuale indică faptul că maghiarii moderni au o compoziție genetică predominant europeană, cu o contribuție asiatică minoră (aproximativ 4-5%), în contrast cu ungurii cuceritori, care aveau o componentă asiatică semnificativă (30-40%). Aceasta sugerează că, din punct de vedere genetic, maghiarii de astăzi nu sunt descendenții direcți ai ungurilor din secolul al IX-lea, ci mai degrabă rezultatul unui amestec complex cu populațiile locale europene, inclusiv avarii și coloniștii ulteriori. Deși limba maghiară păstrează o moștenire uralică, fondul genetic reflectă influența dominantă a vecinilor europeni.
Tabel: Comparație a haplogrupurilor între ungurii cuceritori și maghiarii moderni
| Haplogrup | Tip | Frecvență la cuceritori | Frecvență la maghiarii moderni | Origine |
|---|---|---|---|---|
| N (N3a, N1c) | Y-DNA | ~37,5% [3] | 5-10% (ex. 6,2% în Bodrogköz) [4] | Uralică/Asia Centrală |
| R1a-Z280 | Y-DNA | Prezent [3] | Ridicată (ex. 30% în Câmpia Maghiară) [4] | Europeană |
| M | mtDNA | Prezent [2] | ~5% [1] | Asiatică |
| H, U | mtDNA | 42% (H: 22%, U: 20%) [2] | Majoritare [1] | Europeană |
