Decebal, ultimul rege al Daciei, și Traian, împăratul roman care a domnit între 98 și 117 d.Hr., sunt figuri emblematice ale istoriei antice. Confruntarea lor a culminat cu cucerirea Daciei de către Imperiul Roman, un moment crucial care a transformat regiunea în provincie romană. În timpul celui de-al doilea război daco-roman (105-106 d.Hr.), Decebal, confruntat cu superioritatea militară romană, a recurs la tactici neconvenționale, inclusiv o tentativă de asasinare a lui Traian
Ipoteze credibile (surse istorice)
Din sursele antice rezultă că Decebal, presat de victoriile romane, a încercat din când în când negocieri şi tertipuri, iar unele relatări sugerează eforturi de a destabiliza armata inamică. Principala sursă directă este Cassius Dio, care scrie explicit despre un complot eșuat de a-l ucide pe Traian. El relatează că planul de a-l “elimina” pe împărat a fost dejucat când „they were not able to carry out this plan, since one of them was arrested on suspicion and under torture revealed the entire plot”. În alt pasaj, Dio menționează că Decebal a invitat la discuții pe generalul roman Gnaeus Pompeius Longinus, l-a arestat, și abia după un răgaz negociază eliberarea sa – plan care se încheie cu suicidul lui Longinus pentru a nu înmuia Dacii. Aceasta nu a implicat uciderea Traianului, ci a fost mai degrabă o stratagemă negociată (un fel de şantaj) în timpul războiului. Dio însuși subliniază că Traian a „jurat să nu verse sânge” și că a ținut această promisiune „în ciuda comploturilor formate împotriva lui”, sugerând astfel că da, existau comploturi, dar ele nu l-au atins direct pe Traian.
Pe baza acestor relatări, cele mai plauzibile tentative directe (asasinatul propriu-zis) rămân cele menționate de Cassius Dio – conspiratorii prinşi în tabăra romană. Nu există alte surse antice care să confirme în mod separat o tentativă de asasinat reușită sau la care să fi participat el însuși Traian. Totuşi, activităţi ostile indirecte ale lui Decebal pot fi considerate credibile: de pildă, construcţia de capcane în munţi sau ambuscade în defileuri – tactici uzuale în războiul montan. Deşi Cassius nu descrie detaliat asemenea capcane, alte relatări de epocă (în principal literare) evocă această posibilitate. Într-o naraţiune populară românească inspirată de faptele epocii, se arată că daci „astupaseră drumul” și aşezaseră „cărse viclene prin ascunzătorile munților”. Adevăratul istoric nu a validat concret aceste capcane, însă asemenea acțiuni de gherilă erau caracteristice Daciei defendate de dealuri, deci ipoteza că romanii s-ar fi confruntat cu ambuscade dacice nu este neplauzibilă. De asemenea, istorici moderni consideră coerentă relatarea că Decebal a încercat, prin străini sau transfugi, să aducă dezordine în rândurile lui Traian: astfel, un blog academic remarcă că dacii au recurs la „un atac viclean, cum ar fi an assassination attempt against Trajan using a group of Roman deserters”. Această afirmație modernă preia conținutul lui Cassius (numărul 12 de mai sus), dovedind că ipoteza că Dacii ar fi folosit trădători romani pentru a-l asasina pe Traian este considerată, pe baza izvoarelor, un scenariu demn de luat în seamă. Așadar, din perspectiva surselor cunoscute, un plan de asasinare instigat de Decebal – chiar dacă n-a reușit – este singura teorie directă cu fundament istoric (menționată de Dio).
Teorii speculative sau controversate (literatură și internet românesc)
În spațiul public românesc apar însă și interpretări neconvenționale, desprinse din ficțiune, folclor sau site-uri de istorie alternativă. În literatură, de pildă, epopeea populară Din trecutul nostru a lui Alexandru Vlahuță descrie războiul daco-roman cu accente dramatice. Vlahuță atribuie chiar Dacilor încercări de asasinat: „Plătește oameni fără de lege să ucidă pe Traian. Aceștia sunt prinși” – o scenă inventată, menită să amplifice suspansul povestirii, dar care nu se bazează pe vreo sursă istorică directă. În zona teoriei alternative se vehiculează și idei precum conspiratii secrete ale elitelor dacice, puteri supranaturale ale comandamentului lui Decebal sau chiar ipoteze ca Traian ar fi fost înscăunat la Roma cu sprijin dac – afirmații extrem de contestate de comunitatea științifică. De asemenea, unele bloguri “dacofile” susțin reinterpretări ezoterice ale Columnei lui Traian (de pildă coduri ascunse în basoreliefuri) sau teorii conspiraționiste despre moartea împăratului în Dacia – toate acestea neavând însă suport științific. În literatură sau publicistica de popularizare, ipotezele despre comploturi se înscriu adesea în pagini fictionale. Deși asemenea relatări pot fi interesante din punct de vedere narativ, ele fac parte din mituri contemporane sau pseudo-istorii. Nu există dovezi academice că Decebal ar fi manipulat mistere oculte ori că l-ar fi neutralizat personal pe Traian; aceste idei sunt considerate invenții de natură propagandistică sau entertainment.
Analiză critică
În general, cele mai credibile interpretări sunt cele susținute de sursele vechi și de lucrările științifice serioase. Relatarea lui Cassius Dio despre complotul dejucat de asasini (transmisiuni nedocumentate și prinderea conspiratorului) are greutate istorică, însă trebuie judecată cu prudență. Cassius scrie din perspectiva romană și, implicit, vorbește despre un inamic ilustru pentru a sublinia măreția victoriei lui Traian. Istoriografia modernă subliniază că povestea „capcanei” din negocierile cu Longinus era un casus belli potrivit pentru propaganda imperială: ar fi justificat pe motiv că Dacii amenințau chiar însăși viața împăratului. Ca atare, unii cercetători – precum arheologul Alexandru Diaconescu – avertizează să nu dăm un credit necritic versiunii oficiale: el notează că „nu aș da prea mult credit versiunii oficiale romane găsite la Dio Cassius, că Longinus a fost capturat căzând în capcana lui Decebalus” și sugerează că probabil Longinus a fost pur și simplu prins într-o ambuscadă dacicã obişnuită. Aceasta înseamnă că poate că nu s-a întâmplat o întâlnire negociată provocatoare, ci doar atacul furtiv al unor trupe dacice, cazându-l și pe general în capcană.
În concluzie, scenariile riguroase tratează cu seriozitate singura mărturie veche: tentativă de asasinat prin transfugi (amenințătoare dar eșuată) și amenințările unei alianțe dacice. Orice acțiuni directe asupra împăratului par să fie doar încercări nereușite menționate de sursele romane. Ipotezele indirecte (capcane, ambuscade) sunt potrivite contextului, dar n-au atestat explicit prin relicve sau texte. Teoriile speculative – de la “război psihologic magic” la comploturi oculte – nu rezistă unei evaluări științifice. Ele sunt privite ca propagandă sau mituri, căci lipsesc mențiuni în izvoarele antice ori confirmări arheologice.
