Tracii, geții și dacii au fost popoare indo-europene care au locuit în regiunile Balcanilor și Carpaților, cunoscute pentru culturile lor bogate și pentru rezistența lor acerbă împotriva expansiunii romane. Tracii ocupau teritoriul actual al Bulgariei, sudul României și părți din Grecia și Turcia, în timp ce geții, considerați o ramură a tracilor, și dacii, strâns înrudiți, trăiau în regiuni care includ România modernă. După cucerirea Daciei de către împăratul Traian în anul 106 d.Hr., aceste regiuni au devenit părți integrante ale Imperiului Roman, contribuind cu soldați și chiar împărați la sistemul imperial.

Context istoric

Tracii, geții și dacii

Tracii erau un grup etnic divers, renumiți pentru abilitățile lor războinice și pentru influența culturală asupra regiunii balcanice. Geții, menționați de istorici precum Herodot, erau o ramură a tracilor care trăiau în principal în zona Dunării de Jos, în actuala Dobrogea și sudul Moldovei. Dacii, localizați în Carpați și Transilvania, sunt considerați de mulți istorici ca fiind înrudiți cu geții, uneori fiind numiți „geto-daci” datorită asemănărilor culturale și lingvistice [1]. În anul 106 d.Hr., împăratul Traian a cucerit Dacia, transformând-o într-o provincie romană. Această cucerire a dus la integrarea populațiilor locale în structurile imperiale, mulți daci și traci devenind soldați sau funcționari.

Integrarea în Imperiul Roman

După cucerirea Daciei, regiunea a fost colonizată cu romani din alte părți ale imperiului, dar populația dacică a continuat să existe, fie ca sclavi, fie ca oameni liberi integrați în societatea romană. În Tracia și Moesia, provincii învecinate, tracii au devenit o sursă importantă de recruți pentru armata romană, în special în secolele II și III d.Hr. [2]. Această integrare a permis unor indivizi din aceste regiuni să urce în ierarhia imperială, culminând cu apariția unor împărați de origine tracică sau dacică.

Maximinus Thrax (235–238 d.Hr.)

Originea și ascensiunea

Maximinus Thrax, născut Gaius Julius Verus Maximinus în jurul anului 173 d.Hr. în Tracia, este considerat primul împărat roman de origine non-senatorială și adesea primul împărat „barbar” [3]. Porecla sa „Thrax” („tracul”) subliniază originea sa regională. Conform surselor, precum Herodian, Maximinus era probabil de origine traco-romană, deși Historia Augusta, o sursă mai puțin fiabilă, sugerează că ar fi avut un tată got și o mamă alană, ceea ce este considerat improbabil, deoarece goții nu sunt atestați în regiune înainte de Criza Secolului al III-lea [4].

Născut într-o familie de țărani, Maximinus s-a remarcat prin statura sa fizică impresionantă și forța sa, care l-au propulsat în armata romană. A urcat rapid în ranguri, ajungând comandant al Legiunii a IV-a Italica sub împăratul Severus Alexander. În 235 d.Hr., după asasinarea lui Severus Alexander, armata pannonică l-a proclamat împărat, marcând începutul Crizei Secolului al III-lea, o perioadă de instabilitate și război civil [3].

Domnia și impactul

Domnia lui Maximinus a fost caracterizată de campanii militare agresive împotriva triburilor germanice și a Imperiului Sasanid. Cu toate acestea, originile sale umile și lipsa legăturilor cu aristocrația romană au dus la tensiuni cu Senatul. Politicile sale, care includeau impozite grele și confiscări pentru a finanța războaiele, l-au făcut nepopular. În 238 d.Hr., o revoltă senatorială a dus la proclamarea lui Gordian I și Gordian II ca împărați. Maximinus a încercat să înăbușe revolta, dar a fost asasinat de propriile trupe lângă Aquileia [5].

Semnificație

Maximinus Thrax este semnificativ ca primul împărat care a spart barierele sociale, demonstrând că indivizi din provincii și din medii umile puteau ajunge la putere. Originea sa tracică subliniază contribuția regiunii la Imperiul Roman, în special în contextul militar.

Galerius (305–311 d.Hr.)

Originea și ascendența

Galerius, născut Gaius Galerius Valerius Maximianus în jurul anului 250 d.Hr. lângă Serdica (actuala Sofia, Bulgaria) în provincia Dacia Mediterranea, avea ascendență dacică prin mama sa, Romula, care provenea din Dacia romană (actuala România) [6]. Romula s-a mutat la sud de Dunăre din cauza atacurilor carpilor, un trib dacic. Tatăl lui Galerius era un țăran, iar el însuși a fost păstor în tinerețe, ceea ce i-a adus porecla „Armentarius” (păstor) [7].

Cariera și Tetrarhia

Galerius a avut o carieră militară distinsă sub împărații Aurelian și Probus. În 293 d.Hr., Dioclețian l-a numit Caesar în cadrul Tetrarhiei, un sistem de guvernare cu patru împărați. Ca Caesar al Estului, Galerius a administrat provinciile balcanice și a condus campanii împotriva sarmaților, goților și perșilor, obținând o victorie semnificativă împotriva perșilor în 298 d.Hr. [8]. În 305 d.Hr., după abdicarea lui Dioclețian și Maximian, a devenit Augustus al Estului.

Politicile și moștenirea

Galerius este cunoscut pentru rolul său în Marea Persecuție a creștinilor, inițiată în 303 d.Hr. Cu toate acestea, în 311 d.Hr., pe patul de moarte, a emis Edictul de Tolerare, care a acordat creștinilor dreptul de a-și practica religia, punând capăt persecuțiilor [9]. A murit la scurt timp după, în 311 d.Hr. Ascendența sa dacică, prin mama sa, subliniază influența popoarelor din regiunea Dunării în Imperiul Roman.

Maximinus Daia (310–313 d.Hr.)

Originea și legătura cu Galerius

Maximinus Daia, născut în jurul anului 270 d.Hr. în Iliria, în apropiere de Felix Romuliana (actualul Zaječar, Serbia), era nepotul lui Galerius, fiind fiul surorii acestuia. Deși născut în regiunea Iliriei, mama sa, ca și mama lui Galerius, era probabil din Dacia romană, ceea ce sugerează o ascendență dacică [10]. Maximinus a început ca păstor, dar s-a alăturat armatei romane, urcând rapid în ranguri datorită influenței unchiului său.

Domnia și persecuțiile

În 305 d.Hr., Galerius l-a numit Caesar, responsabil de Siria și Egipt. După moartea lui Galerius în 311 d.Hr., Maximinus a preluat titlul de Augustus și a continuat persecuția creștinilor, în ciuda Edictului de Tolerare. A încercat să revitalizeze păgânismul, promovând cultul lui Serapis [11]. În 313 d.Hr., a fost învins de Licinius în Bătălia de la Tzirallum și a murit la scurt timp, posibil prin sinucidere sau boală [12].

Semnificație

Domnia lui Maximinus Daia a fost marcată de încercarea de a menține tradițiile păgâne într-o perioadă de tranziție către creștinism. Ascendența sa dacică, prin legătura cu Galerius, evidențiază continuarea influenței popoarelor din Balcani în conducerea imperiului.

Regalianus (260 d.Hr.)

Originea și uzurparea

Regalianus, un general dacic, a fost proclamat împărat de trupele din Pannonia în 260 d.Hr., în timpul Crizei Secolului al III-lea. Conform Historia Augusta, era de origine dacică și un descendent al regelui Decebal, învins de Traian în 106 d.Hr. [13]. Această afirmație este însă considerată improbabilă de istoricii moderni, fiind probabil o legendă menită să-i legitimeze pretențiile. Este mai plauzibil că Regalianus era un roman de rang senatorial, dat fiind că era căsătorit cu Sulpicia Dryantilla, dintr-o familie senatorială prestigioasă [14].

Scurta domnie

Uzurparea lui Regalianus a fost de scurtă durată, fiind ucis de propriile trupe sau de forțele împăratului Gallienus la scurt timp după proclamare. A fondat o monetărie la Carnuntum, emițând monede cu imaginea sa și a soției sale, ceea ce era neobișnuit pentru un uzurpator [15]. Deși nu a fost un împărat recunoscut, originea sa dacică subliniază rolul indivizilor din această regiune în armata romană.

Controverse și interpretări

Fiabilitatea surselor

Una dintre principalele controverse legate de acești împărați este fiabilitatea surselor antice. Historia Augusta, o colecție de biografii imperiale, este notorie pentru inexactități și exagerări. De exemplu, afirmația că Maximinus Thrax avea părinți got și alan este considerată improbabilă, iar legătura lui Regalianus cu Decebal este văzută ca o legendă [4, 13]. Sursele mai fiabile, precum Herodian pentru Maximinus Thrax și Lactantius pentru Maximinus Daia, oferă informații mai credibile, dar sunt limitate.

Identitatea etnică

Dezbaterile privind identitatea etnică a acestor împărați sunt complicate de amestecul cultural din provinciile romane. De exemplu, Dacia romană era populată de coloniști romani și daci, iar Tracia și Moesia aveau o populație mixtă traco-romană. Astfel, „originea tracică” sau „dacică” a împăraților poate reflecta mai degrabă regiunea de naștere decât o etnie pură [16]. Totuși, ascendența dacică a lui Galerius și Maximinus Daia, prin mamele lor, este bine documentată.

Concluzie

Împărații și uzurpatorii de origine tracică, getică și dacică au jucat roluri semnificative în istoria Imperiului Roman, în special în timpul Crizei Secolului al III-lea și al Tetrarhiei. Maximinus Thrax, cu rădăcinile sale tracice, a demonstrat că indivizi din provincii și din medii umile puteau ajunge la putere, sfidând elita senatorială. Galerius și Maximinus Daia, cu ascendența lor dacică, au fost figuri centrale în Tetrarhie, influențând politicile religioase și militare ale imperiului. Regalianus, deși doar un uzurpator, subliniază influența generalilor daci în armata romană. Acești împărați reflectă integrarea popoarelor balcanice în sistemul imperial roman și contribuțiile lor la guvernarea și apărarea imperiului.

Tabel: Împărați și uzurpatori traco-geto-daci