Ro News

Polițiști beți, în Olt. Unul a fost prins în sediul Poliției, altul la volan

Polițiști beți la serviciu. Unul dintre ei a fost prins în sediul Poliției, altul la volan, însă amândoi în aceeași zi.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, luni după-amiază, că șeful Postului de Poliție Brâncoveni e beat în sediul postului de poliție. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina.

Din primele verificări s-a constatat faptul că polițistul se afla în postul de poliție, sub influența băuturilor alcoolice, însă, conform graficului, acesta se afla în afara orelor de program.

„În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte, care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițist, prin Biroul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale în consecință”, transmite Poliția Olt, potrivit Antena 3.

Polițist beat la volan

Câteva ore mai târziu, echipa operativă a efectuat un control inopinat al dispozitivului Secției nr. 6 Poliție Rurală Găneasa, ocazie cu care, pe Drumul Comunal 20, în comuna Strejești, a fost identificată o autospecială de poliție.

Șoferului acesteia i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat atât testarea, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge la spital.

A fost întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge, fiind continuate cercetările de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș.

„Precizăm faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Olt se disociază de astfel de comportamente care contravin eticii și valorilor morale ale profesie”, au precizat reprezentații IPJ Olt.

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!