Ștefan cel Mare (1457–1504), domnitorul Moldovei, este una dintre cele mai emblematice figuri din istoria românească, celebrat pentru rezistența sa împotriva Imperiului Otoman, Regatului Ungariei și altor puteri vecine. Supranumit „Atlet al lui Hristos” de Papa Sixtus al IV-lea pentru victoriile sale, Ștefan a condus Moldova cu o mână de fier, transformând-o într-un bastion al creștinătății. Printre numeroasele sale victorii, Bătălia de la Lipnic din 20 august 1470 (unele surse menționează 1469) se remarcă drept un moment crucial în care a zdrobit o invazie a tătarilor din Hoarda de Aur, consolidându-și reputația de strateg militar și protector al Moldovei. Această bătălie, purtată în dumbrava de lângă satul Lipnic, actualul Raion Ocnița din Republica Moldova, a demonstrat nu doar priceperea militară a lui Ștefan, ci și determinarea sa de a apăra pământul moldovenesc.

Contextul istoric

În secolul al XV-lea, Principatul Moldovei se afla într-o poziție geostrategică vulnerabilă, înconjurată de puteri rivale: Imperiul Otoman la sud, Regatul Poloniei și Lituania la nord, Regatul Ungariei la vest și Hoarda de Aur la est. Ștefan cel Mare, urcat pe tron în 1457, a dus o politică externă complexă, căutând alianțe și lansând campanii militare pentru a menține independența Moldovei. În anii 1460, Hoarda de Aur, condusă de Ahmed Khan (cunoscut și ca Mamak), era o amenințare constantă, lansând raiduri de jaf în regiune. Aceste incursiuni aveau loc adesea toamna, după strângerea recoltelor, pentru a maximiza prada.

În 1470, Ahmed Khan a organizat o campanie majoră împotriva Moldovei, Poloniei și Lituaniei, cu scopul de a jefui și slăbi aceste state. Invazia a fost o reacție parțială la sprijinul Moldovei pentru Nur Devlet, un aliat al Poloniei și Lituaniei, și la eforturile lui Ștefan de a înlocui domnitorul muntean Radu cel Frumos, un vasal otoman, cu un aliat. Ștefan a fost informat despre atac de Meñli I Giray, Khanul Crimeei, care, deși aliat ocazional, avea o poziție fermă împotriva Hoardei de Aur. Această informație i-a permis lui Ștefan să pregătească o apărare strategică.

Pregătirea bătăliei

În vara anului 1470, tătarii au lansat un atac în trei direcții prin Podolia. Un grup a atacat Jitomirul, altul Trembovla (o regiune periferică a Regatului Poloniei, situată la nord de Cernăuți), iar al treilea a pătruns în Moldova, prădând tot ce le stătea în cale. Regele Poloniei, Casimir IV Jagiellon, nu a reușit să mobilizeze suficiente forțe pentru a opri atacurile, permițând tătarilor să avanseze spre sud.

Ștefan cel Mare, avertizat de Meñli I Giray, a pregătit o strategie de ambuscadă. Călăreții săi au hărțuit forțele tătare care intraseră în Moldova, atacându-le cu săgeți și forțându-le să se retragă spre Nistru în căutarea unui vad. Ștefan a anticipat această mișcare și a organizat o capcană în dumbrava de lângă Lipnic, valorificând terenul împădurit și apropierea râului Nistru pentru a limita manevrabilitatea cavaleriei tătare.

Desfășurarea bătăliei

Pe 20 august 1470, tătarii, încărcați cu prăzi (inclusiv 10.000 de prizonieri, vite, cai și oi), se retrăgeau spre Nistru. Ștefan cel Mare a orchestrat o ambuscadă la marginea unei păduri de tei din apropierea satului Lipnic, forțând tătarii să lupte într-o bătălie deschisă. Deși cronicile nu oferă descrieri detaliate ale luptei, se știe că a fost extrem de sângeroasă, cu pierderi grele de ambele părți. Cronicarul moldovean Grigore Ureche descrie astfel evenimentul: „Ștefan Vodă le-a ieșit înainte. Și la o dumbravă ce se chiamă la Lipinți, aproape de Nistru, i-a lovit Ștefan Vodă cu oastea sa, în 20 august, și dându-le război vitejește, i-a risipit și multă moarte și pieire a adus printre ei, și mulți au prins în robie”.

Mulți tătari au murit în luptă, iar alții s-au înecat în Nistru încercând să fugă. Moldovenii au capturat numeroși prizonieri, inclusiv pe fiul și fratele (Eminec) al lui Ahmed Khan. Victoria a fost atribuită de Ștefan ajutorului divin, după cum notează Ureche: „a cunoscut că ajutoriu nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu și Preacurata Maica Sa”. În semn de mulțumire, Ștefan a consacrat Mănăstirea Putna la 3 septembrie 1470.

Urmările bătăliei

După victorie, Ștefan a eliberat prizonierii și a recuperat prada. Ahmed Khan a trimis 100 de soli pentru a cere eliberarea fiului său, însoțind cererea cu amenințări severe. Cronicarul polonez Jan Długosz relatează că Ștefan, indignat de tonul amenințător, a ordonat ca fiul hanului să fie spintecat în patru în fața solilor, iar 99 dintre aceștia să fie trași în țeapă. Ultimul sol, cu nasul tăiat, a fost trimis înapoi pentru a povesti ce s-a întâmplat. Această acțiune brutală, deși controversată astăzi, a fost o practică obișnuită în epocă pentru a descuraja inamicii.

Acțiunea a avut efectul dorit, tătarii evitând să mai atace Moldova pentru o perioadă îndelungată. În anii următori, Ștefan a întărit apărarea Moldovei prin construirea de fortărețe la Soroca, Orhei și Tighina, consolidând frontiera estică împotriva viitoarelor incursiuni. Până în 1502, Hoarda de Aur a fost distrusă de Meñli I Giray, marcând declinul acestei puteri în regiune.

Semnificația istorică

Bătălia de la Lipnic a fost un moment definitoriu în domnia lui Ștefan cel Mare, demonstrând capacitatea sa de a mobiliza rapid forțele și de a obține victorii decisive împotriva inamicilor numeric superiori. Victoria a consolidat securitatea Moldovei și a întărit poziția lui Ștefan în regiune, permițându-i să se concentreze pe alte amenințări, în special pe cea otomană. De asemenea, a slăbit influența Hoardei de Aur, contribuind la declinul acesteia.

Bătălia a avut și implicații geopolitice, întărind relațiile lui Ștefan cu aliați precum Meñli I Giray și pregătind terenul pentru alte campanii, cum ar fi Bătălia de la Vaslui din 1475. Victoria de la Lipnic a fost una dintre cele 34 de victorii atribuite lui Ștefan din cele 36 de bătălii purtate, conform propriei sale relatări.

Memoria culturală

Bătălia de la Lipnic a rămas vie în memoria colectivă a localnicilor din regiune. O legendă locală vorbește despre Fântâna Cadânei, situată în apropierea satului Lipnic, unde se spune că o fată a preferat să se arunce în fântână decât să fie capturată de tătari. Termenul „cadână” provine din turcă, însemnând „sclavă în haremurile turcești”, iar legenda adaugă un element tragic și eroic evenimentului.

În 1927, Ioan Popovici a publicat în „Calendarul Basarabiei” o baladă despre Bătălia de la Lipnic, bazată pe relatările orale ale lui Mihalache a Ciobăniței, un localnic de 77 de ani, din 1884. Balada descrie cum Ștefan a condus oastea moldovenească împotriva tătarilor, care au fugit peste Nistru. În perioada interbelică, o troiță a fost ridicată în cimitirul din Lipnic pentru a comemora bătălia, consolidând memoria istorică a evenimentului.

Controverse și incertitudini

Deși bătălia este bine documentată, există o mică incertitudine privind data exactă, unele surse indicând 1469 în loc de 1470. Majoritatea surselor, inclusiv cronicile lui Grigore Ureche și Jan Długosz, susțin anul 1470, ceea ce face această dată mai probabilă. De asemenea, acțiunile brutale ale lui Ștefan, precum executarea fiului hanului și a solilor, pot fi considerate controversate astăzi, dar în contextul epocii, astfel de măsuri erau obișnuite pentru a intimida inamicii și a preveni viitoare atacuri. Nu există alte controverse majore legate de bătălie, iar relatările cronicarilor sunt în mare parte consistente.

Concluzie

Bătălia de la Lipnic din 20 august 1470 a fost o demonstrație impresionantă a geniului militar al lui Ștefan cel Mare și a determinării sale de a apăra Moldova. Prin strategia sa de ambuscadă și răspunsul ferm la amenințările tătarilor, Ștefan a obținut o victorie care a descurajat viitoare incursiuni și a întărit securitatea principatului. Moștenirea bătăliei continuă să fie celebrată în folclorul și istoria românească, fiind un simbol al rezistenței și curajului moldovenesc.