Secretele victoriei lui Ștefan cel Mare la Vaslui. Cum a reușit domnitorul unei țări mici să provoace cea mai grea înfrângere din istoria Islamului

În secolul al XV-lea, Imperiul Otoman era în plină expansiune, cucerind Constantinopolul în 1453 și amenințând statele din Europa de Est. Moldova, un mic principat situat între puteri precum Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman, se afla într-o poziție vulnerabilă. Ștefan cel Mare a refuzat să plătească tributul anual de 2.000 de ducați către otomani în 1473, o decizie care a provocat furia sultanului Mehmed al II-lea. În plus, Ștefan a încercat să influențeze Țara Românească, instalând un domnitor favorabil intereselor sale, ceea ce a dus la o campanie otomană în 1473, condusă de Radu cel Frumos, care a jefuit sudul Moldovei. În 1474, Mehmed al II-lea a ordonat o invazie majoră sub comanda lui Hadım Suleiman Pașa, cu scopul de a supune Moldova și de a continua expansiunea către Polonia și Ungaria.

Pregătirile strategice

Ștefan a anticipat invazia otomană și a pregătit o apărare complexă. Armata sa, estimată la aproximativ 40.000 de oameni, includea soldați profesioniști, răzeși (țărani liberi) și trupe aliate: 5.000 de secui din Transilvania, 1.800 de unguri și 2.000 de cavaleri polonezi. În contrast, armata otomană, conform cronicilor, varia între 30.000 și 120.000 de oameni, incluzând ieniceri, sipahi, cavalerie ușoară akinji și trupe din state vasale, precum 17.000 de munteni conduși de Basarab Laiotă.

Pentru a slăbi inamicul, Ștefan a implementat o politică de pământ pârjolit, distrugând recoltele și otrăvind fântânile pentru a priva otomanii de resurse. Populația civilă și animalele au fost evacuate în zonele montane din nordul Moldovei, reducând posibilitatea otomanilor de a obține provizii sau ostatici. Trupele moldovenești au hărțuit armata otomană prin ambuscade, perturbând liniile de aprovizionare și moralul inamicului.

Un element crucial al strategiei lui Ștefan a fost alegerea câmpului de luptă la Podul Înalt, lângă Vaslui. Această zonă, înconjurată de păduri și mlaștini, limita manevrabilitatea cavaleriei și infanteriei otomane. Podul de lemn peste râul Bârlad, care nu putea susține transportul greu al trupelor, a fost fortificat și țintit de artileria moldoveană, pregătind terenul pentru o capcană strategică.

Inovațiile tactice

Tacticile lui Ștefan au fost remarcabile prin ingeniozitate și adaptabilitate. Ceața densă din dimineața bătăliei a fost exploatată pentru a ascunde pozițiile moldovenilor. Ștefan a ascuns arcași și țărani în pădurile din jur, în timp ce forțele sale principale erau poziționate în spatele fortificațiilor. Pentru a induce în eroare otomanii, a trimis muzicieni în centrul văii, care au cântat pentru a crea impresia că întreaga armată moldoveană se afla acolo.

Artileria moldoveană, probabil operată de mercenari unguri și germani, a fost plasată strategic pentru a viza podul de lemn, împiedicând retragerea otomanilor. Ștefan a folosit cavalerie ușoară pentru atacuri rapide, atrăgând otomanii mai adânc în vale. Buciumașii ascunși în spatele liniilor inamice au sunat din cornuri, provocând panică și dezorganizare. Aceste tactici de decepție, combinate cu atacuri coordonate din mai multe direcții, au fost esențiale pentru succesul moldovenilor.

Desfășurarea bătăliei

Pe 10 ianuarie 1475, otomanii au avansat către ceea ce credeau că este tabăra principală moldoveană, traversând podul peste râul Bârlad. Cavaleria ușoară moldoveană a angajat inamicul în atacuri rapide, atrăgându-i în vale. Odată ce otomanii s-au angajat complet, trupele ascunse ale lui Ștefan au ieșit din păduri, atacând din flancuri cu arcași, pușcași și artilerie. Buciumașii din spatele liniilor otomane au amplificat confuzia, determinând unele unități să se retragă în dezordine.

Ștefan a ordonat apoi o retragere simulată a forțelor secuiești și a armatei profesioniste, atrăgând otomanii mai adânc în capcană. Când inamicul era complet dezorganizat, Ștefan a lansat un atac masiv cu cavaleria grea și infanteria, zdrobind armata otomană. Urmărirea a continuat timp de trei zile, până la Oblucița (azi Isaccea), rezultând pierderi estimate la peste 40.000 de otomani, conform cronicilor venețiene și poloneze.

Urmările și moștenirea

Victoria de la Vaslui a fost un triumf răsunător, descrisă de Mara Branković, mama vitregă a lui Mehmed al II-lea, drept „cea mai mare înfrângere suferită vreodată de otomani”. Ștefan a trimis o scrisoare datată 25 ianuarie 1475 către principii creștini ai Europei, detaliind victoria și cerând sprijin împotriva otomanilor, pe care îi considera slăbiți. El a descris Moldova ca „Poarta Creștinătății” și a enumerat comandanții otomani învinși pentru a sublinia amploarea succesului.

Deși Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (Campionul Creștinătății), sprijinul material din partea Europei a fost inexistent. Ștefan a încercat, de asemenea, negocieri diplomatice cu otomanii, sugerând că invazia a fost opera unor „fugari și tâlhari”, conform cronicarului Jan Długosz, o afirmație contestată de istorici.

Pe termen lung, bătălia a întârziat expansiunea otomană, dar Ștefan a fost nevoit să reia plata tributului în anii următori pentru a evita alte invazii. În istoria românească, bătălia este celebrată ca un simbol al rezistenței naționale, marcată prin monumente precum statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt, dezvelită în 1975.

Controverse și dezbateri

Bătălia de la Vaslui a fost subiectul mai multor dezbateri istoriografice. Una dintre controverse vizează dimensiunea armatelor. Cronicile variază între 30.000 și 120.000 de otomani, în timp ce armata moldoveană este estimată între 40.000 și 60.000 de oameni. Unele surse, precum Matteo Muriano, sugerează cifre mai mari pentru moldoveni, ceea ce contrazice narațiunea tradițională a unei armate mici.

O altă controversă este compoziția armatei moldovene. În perioada comunistă, s-a promovat ideea unei armate de țărani motivați de patriotism, dar sursele indică o forță bine organizată, cu 12.000 de soldați profesioniști și cavalerie semnificativă. De asemenea, impactul pe termen lung al bătăliei este disputat, deoarece Ștefan a reluat plata tributului, iar otomanii au revenit în 1476, învingându-l la Valea Albă.

Mitologizarea bătăliei, în special în perioada naționalistă, a exagerat aspecte precum disproporția forțelor, minimizând rolul strategiilor militare ale lui Ștefan. Aceste narațiuni au fost corectate de istorici moderni, care subliniază complexitatea tactică și organizarea armatei moldovene.

Concluzie

Secretele victoriei lui Ștefan cel Mare la Vaslui constau în combinația sa de planificare strategică, inovație tactică și leadership inspirat. Politica pământului pârjolit, utilizarea terenului mlăștinos, decepția și atacurile coordonate au transformat o confruntare aparent inegală într-un triumf istoric. Deși impactul pe termen lung a fost limitat de lipsa sprijinului european și de presiunea otomană continuă, bătălia rămâne un simbol al rezistenței și al priceperii militare a lui Ștefan. Moștenirea sa, marcată de monumente și opere culturale, continuă să inspire, reflectând rolul său ca unul dintre cei mai mari lideri militari ai Evului Mediu.

Tabel: Estimări ale numărului de trupe