Ștefan cel Mare (1457–1504), domnitor al Moldovei, este una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei românești, celebrat pentru rezistența sa în fața Imperiului Otoman și pentru abilitățile sale militare. În timpul domniei sale de 47 de ani, a purtat numeroase bătălii, multe dintre ele împotriva otomanilor, care amenințau constant independența Moldovei. Printre aceste confruntări, Bătălia de la Cătlăbuga, desfășurată pe 16 noiembrie 1485, se remarcă prin intensitatea sa și prin tactica ingenioasă folosită de Ștefan, cunoscută drept „capcana de la Cătlăbuga”. Deși nu este neapărat bătălia cu cele mai multe victime din cariera sa, este considerată în unele surse drept „cea mai sângeroasă” datorită pierderilor semnificative și a impactului său tactic.

Contextul istoric

La mijlocul anilor 1480, Moldavia se afla într-o poziție precară, prinsă între ambițiile expansioniste ale Imperiului Otoman și interesele Regatului Poloniei și ale Ungariei. În 1484, otomanii, sub conducerea sultanului Baiazid al II-lea (1481–1512), au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, două puncte strategice esențiale pentru comerțul și apărarea Moldovei. Pierderea acestor cetăți a fost o lovitură majoră pentru Ștefan cel Mare, care a încercat în repetate rânduri să le recucerească.

În 1485, pentru a contracara aceste tentative, Baiazid al II-lea a ordonat o expediție punitivă împotriva Moldovei. Armata otomană, însoțită de contingente tătare, era condusă de Bali bey Malkocioglu, sangeacbeiul de Silistra. Scopul era nu doar jefuirea teritoriului moldovean, ci și înlăturarea lui Ștefan de la domnie, eventual prin instalarea unui pretendent, posibil Hronoda (Hroiot).

Ștefan, conștient de superioritatea numerică a inamicului, a căutat sprijin extern. În septembrie 1485, el a depus un jurământ de vasalitate față de regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, la Colomeea, în schimbul ajutorului militar. Acest sprijin a inclus aproximativ 3.000 de cavaleri polonezi greu înarmați, care au jucat un rol crucial în bătălia de la Cătlăbuga.

Desfășurarea bătăliei

Bătălia de la Cătlăbuga a avut loc pe 16 noiembrie 1485, în apropiere de cetatea Chilia, lângă lacul Cătlăbuga, situat astăzi în Ucraina, în regiunea Deltei Dunării. Forțele otomane, conduse de Bali bey Malkocioglu, au pătruns în Moldova traversând râul Prut pe un pod construit special. Grosul armatei otomane a rămas între Prut și Nistru, în timp ce avangarda, formată din akîngii (cavaleriști ușori) și tătari, a fost trimisă să jefuiască teritoriul.

Ștefan cel Mare, cunoscut pentru strategia sa de evitare a confruntărilor directe cu armate mai mari, a adoptat o tactică de gherilă. Sprijinit de cei 3.000 de cavaleri polonezi și de oastea sa moldoveană, el a hărțuit avangarda otomană, atrăgând-o în zone strâmte și defavorabile, unde superioritatea numerică a inamicului era anulată.

Bătălia decisivă s-a desfășurat pe 16 noiembrie, durând aproximativ trei ore, conform cronicilor. Cronicarul polon Marcin Bielski descrie: „Și astfel, fiind pretutindeni bătuți de Ștefan, turcii au fost nevoiți să iasă din țara lui”. O cronică lituaniană oferă detalii suplimentare: „Deodată oastea turcească și hoarda întreagă cu mare strigăt i-a lovit pe ai noștri [creștini] și trei ceasuri a fost mare bătălie, când polonii au început să intre în dezordine, să plece cu toții și i-au dus pe turci spre rezerva [moldovenilor]… Acolo toți turcii au fost înfrânți pe capete.”

Acest pasaj sugerează o tactică de retragere simulată din partea polonezilor, care au atras forțele otomane spre o ambuscadă pregătită de rezerva moldoveană. Această manevră, cunoscută drept „capcana de la Cătlăbuga”, a permis moldovenilor să zdrobească inamicul, exploatând terenul și elementul surpriză.

Forțele implicate

Bilanțul bătăliei

Sursele indică pierderi semnificative: aproximativ 8.000 de otomani și 3.000 de creștini (moldoveni și polonezi) au murit în luptă. Deși victoria a fost clară pentru Ștefan, el nu a putut continua campania pentru recucerirea Chiliei, probabil din cauza resurselor limitate sau a altor amenințări strategice.

De ce „cea mai sângeroasă”?

Deși Bătălia de la Cătlăbuga a avut un total de 11.000 de victime, alte bătălii ale lui Ștefan, precum cea de la Vaslui (1475), au înregistrat pierderi mai mari, cu peste 40.000 de otomani uciși, conform cronicilor venețiene și polone. Totuși, Cătlăbuga este uneori considerată „cea mai sângeroasă” în anumite contexte, posibil datorită:

1. Intensității luptei: Bătălia a durat doar trei ore, dar a fost extrem de violentă, cu o proporție mare de victime într-un timp scurt.
2. Tacticii dramatice: Ambuscada, sau „capcana”, a dus la o înfrângere zdrobitoare a otomanilor, ceea ce a amplificat percepția asupra impactului bătăliei.
3. Contextului istoriografic: Unele surse moderne, precum articole sau materiale media, pot exagera importanța bătăliei pentru a sublinia geniul militar al lui Ștefan.

De exemplu, un material recent intitulat „Capcana de la Cătlăbuga – Cea Mai Sângeroasă Bătălie a lui Ștefan cel Mare” sugerează această percepție în cultura populară, deși nu oferă dovezi concrete că ar depăși alte bătălii în termeni de victime.

Comparație cu alte bătălii

Din tabel, se observă că Vaslui a fost mai sângeroasă în termeni absoluți, dar Cătlăbuga a avut pierderi semnificative pentru moldoveni, comparativ cu Valea Albă.

Semnificația bătăliei

Bătălia de la Cătlăbuga a demonstrat încă o dată geniul militar al lui Ștefan cel Mare, care a reușit să învingă o forță superioară numeric prin utilizarea inteligentă a terenului și a tacticilor de ambuscadă. Victoria a consolidat poziția sa ca lider al Moldovei și a întărit alianța cu Polonia, esențială pentru supraviețuirea statului în fața amenințării otomane.

Cu toate acestea, eșecul de a recuceri Chilia reflectă limitările strategice ale Moldovei, care, deși capabilă să obțină victorii tactice, nu avea resursele necesare pentru a contracara pe termen lung expansiunea otomană. Bătălia a fost urmată de o altă invazie otomană în 1486, înfrântă de Ștefan în Bătălia de la Șcheia, unde pretendentul Hronoda a fost ucis.

Interpretări și controverse

Nu există controverse majore legate de Bătălia de la Cătlăbuga, dar câteva aspecte pot fi considerate interpretabile:

1. Numărul trupelor: Sursele nu specifică exact dimensiunea armatei otomane, dar se presupune că era superioară numeric. Estimările variază, iar lipsa documentelor otomane face dificilă o evaluare precisă.
2. Rolul cavalerilor polonezi: Cronicile polone și lituaniene subliniază contribuția cavalerilor polonezi, dar este neclar cât de mare a fost impactul lor comparativ cu oastea moldoveană.
3. Amploarea victoriei: Unele surse moderne pot exagera importanța bătăliei pentru a glorifica figura lui Ștefan, în timp ce impactul strategic (eșecul recuceririi Chiliei) este mai limitat.

Aceste aspecte nu constituie controverse propriu-zise, ci mai degrabă variații în interpretarea surselor istorice.

Concluzie

Bătălia de la Cătlăbuga din 16 noiembrie 1485 rămâne un exemplu strălucit al priceperii militare a lui Ștefan cel Mare. Prin tactica sa de „capcană”, el a transformat o situație aparent dezavantajoasă într-o victorie zdrobitoare, demonstrând că strategia și curajul pot învinge forțe superioare. Deși nu este cea mai sângeroasă bătălie în termeni de victime totale, intensitatea luptei și pierderile semnificative au contribuit la reputația sa în istoriografia românească. Victoria de la Cătlăbuga subliniază rolul lui Ștefan ca apărător al Moldovei și al creștinătății, consolidând moștenirea sa ca unul dintre cei mai mari conducători ai epocii medievale.