Secuii sunt una dintre minoritățile de pe teritoriul de astăzi al României, localizați în Transilvania de est, pe marginea interioară a Carpaților Orientali, în apropierea trecătorilor din Ardeal către Moldova. Ei reprezintă o majoritate în județele Harghita, Covasna și o parte din Mureș. Tocmai de aceea această regiune sub-carpatică poartă numele de Ținutul Secuiesc.
Secuii sunt vorbitori de limbă maghiară, însă, spun mulți specialiști, ei nu sunt unguri, ci o populație distinctă care locuiește de aproximativ 1.000 de ani în apropierea trecătorilor Carpaților, cu obiceiuri, port și tradiții proprii. Au chiar și o simbolistică aparte.
Cine sunt deci secuii? O întrebare la care se poate răspunde cu greu, în mod precis. Sunt o populație misterioasă, în jurul originii căreia s-au țesut mai multe teorii, susținute științific sau mitologic.
Crescătorii de vite care au deschis drumul ungurilor în Europa
Nu se știe care este țara de origine a secuilor. Cert este că învățați sau cronicari unguri precum Bonfinius sau Simon de Keza spuneau despre secui că au venit în Europa, odată cu ungurii – ca avangardă a lor.
Erau probabil trupe de călăreți ușor echipați, rapizi, capabili să execute misiuni de recunoaștere sau de atac prin surprindere. Erau, la fel ca maghiarii, călăreți pricepuți, care trăgeau cu precizie ucigătoare, cu arcul, din goana calului. Erau războinici de elită neînfricați și cu calități deosebite de supraviețuire în teritoriul ostil. De altfel, aceeași cronicari mărturisesc că secuii și ungurii, deși vorbeau aceeași limbă, era triburi diferite, cu obiceiuri diferite.
Secuii au ajuns totuși să vorbească maghiara după secole de conviețuire cu ungurii. De altfel, secuii aveau un sistem aparte de scriere, cu rune, utilizat și astăzi în comunitățile secuiești.
„În decursul secolelor, secuii de origine nemaghiară s-au maghiarizat datorită sarcinilor militare şi au avut un regim aparte în cadrul populaţiei maghiare în general“, preciza academicianul Pal Antal Sandor pentru Radio România Internațional.
Totodată acești războinici călări, cu origine necunoscută, dar vorbitori de limbă maghiară, erau cunoscuți ca buni crescători de vite. Ocupațiile lor principale erau creșterea vitelor, a cailor, dar și războiul. „Erau o comunitate bine organizată de războinici care trăiesc din creşterea vitelor”, spunea specialistul Pal Engel.
Grăniceri la porțile Carpaților, o națiune privilegiată
Secuii apar în documentele cancelariei maghiare în secolul al XII-lea atunci când sunt menționați în zona de sud-est a Transilvaniei, în zona trecătorilor Carpaților Orientali. În anul 1150, pentru a proteja noul teritoriu cucerit, adică Transilvania, dar și pentru a extinde dominația maghiară în zonă, regii unguri îi așează pe secui în comunități bine organizate, cu un statut privilegiat, la fel ca sașii, puțin mai târziu, dar și nobilimea maghiară.
Secuii erau organizați în șapte triburi. Fiecare trib a fost colonizat într-o anumită zonă și au trecut, după model maghiar, de la stilul de viață nomad la sedentarism și la viața bazată pe relații feudale, împrumutat în general de la nemți, prin intermediul maghiarilor.
Ulterior, în loc de șapte triburi, secuii sunt organizați după model medieval în șapte scaune sau comitate. Acesta scaune secuiești se bucurau de autonomie administrativă, judecătorească și militară, dar au fost asimilați politic și lingvistic de maghiari. Și-au păstrat în schimb obiceiurile și tradițiile.
Secuii erau conduși de un comite care răspundea în fața reprezentanților coroanei maghiare. În 1250 sunt deja atestaţi într-o cartă regală maghiară, când participă, conduşi de contele Sibiului, alături de saşi, români şi pecenegi la asediul Vidinului în 1210.
În 1217, secuii participă deasemenea la cruciada a cincea, în armata regelui Ungariei Andrei al II-lea. Secuii au rămas crescători de vite și în general de animale, ca principală activitate. Totodată erau războinici renumiți pentru curajul și priceperea lor mai ales în lupta călare. Tocmai de aceea au servit ca trupe de frontieră.
„Secuiul fiind păzitor de fruntarii, de marcă, însemnată printr-o meta, așezată la marginea țării, se găsește la început nu numari în Ardeal, dar și în alte părți. Și, în vreme ce secuiul este constatat pe cale documentară în Ardeal numai în anul 1210, îl găsim în alte părți cu mult timp înainte. Astfel, îi găsim pe secui la frontiera de vest a Ungariei la Oedenburg și Pressburg, iar în secolele XVI-XVII întâlnim secui chiar ca păzitori ai proprietăților private din nordul Ungariei. Acești secui în calitatea lor de păzitori de hotare, au dispărut din alte părți și s-au menținut numai în Ardeal“, preciza Gheorghe Popa Lisseanu în „Originea secuilor și secuizarea românilor“.
De-a lungul Evului Mediu, secuii au jucat un rol militar important, ridicându-se în câteva rânduri chiar împotriva ungurilor. Ca luptători de frontieră au dus greul în timpul invaziilor mongole dar și în luptele cu turcii. Tocmai de aceea au fost scutiți de taxe. Singurele obligații fiscale le plăteau de trei ori în timpul domniei unui rege maghiar.
„Atât timp cât aveau sarcini militare, ei erau scutiţi de dări. Primele obligaţii fiscale către curtea regală a Ungariei au fost cele care se plăteau de trei ori în timpul domniei unui rege: la întronarea sa, la naşterea moştenitorului şi la căsătoria sa. Acest obicei a fost folosit până în 1555, atunci a fost ultima adunare de acest tip. Din şase boi, trebuia dat ca dar unul. Obligaţii financiare faţă de fisc nu au existat pînă la 1657“, adaugă Pal Antal Sandor.
Din secolul al XVIII-lea, odată cu stăpânirea habsburgică, secuii și-au pierdut importanța militară, stilul lor de luptă fiind considerat depășit. Au rămas însă o națiune privilegiată, în Transilvania alături de unguri și sași. Din punct de vedere religios, secuii inițial, animiști sau șamaniști, s-au convertit la catolicism odată cu ungurii, probabil în secolul al XI-lea. O parte au trecut la protestantism odată cu apariția Reformei în secolul al XVI-lea.
Secuii – urmași ai hunilor, avarilor sau nemților?
Dacă după așezarea lor în Trasilvania, se știe destule despre secui, originea lor este încă învăluită în mister. Nimeni nu știe de unde au venit, care a fost scopul lor inițial și mai ales ce origine au. Evident, au fost elaborate mai multe teorii.
Unii cred că secuii sunt de fapt urmașii hunilor, rămași pe undeva prin stepele nord-pontice, antrenați mai apoi de unguri în mișcarea lor către vest. Cronicarul Simon de Keza, de exemplu, spune că secuii sunt urmașii hunilor, rămași în stepele Pannoniei. „Mai rămăseseră dintre huni trei mii de bărbaţi, care au scăpat cu fuga din războiul Crimildin şi care, temându-se de popoarele din Apus, au rămas tot timpul în câmpia de la Chigla, până în vremea lui Arpad. Aceştia aici nu s-au chemat Huni, ci Zaculi. Căci aceşti Zaculi sunt rămăşiţe ale Hunilor care, când au aflat că Ungurii se întorc din nou în Pannonia, le-au ieşit în cale, când se întorceau, în Ruthenia şi, după ce au cucerit împreună Pannonia, au dobândit o parte din aceasta, însă nu în câmpia Pannoniei, ci, vecini cu blakii, au avut aceeasi soartă în munţi”, scria Simon de Keza.
La rândul său, Iuliu Sebestyen crede că au fost urmași au hunilor și avarilor și că au coborât, abia după venirea ungurilor în Pannonia, din pădurile de la Someș, către Mureș și Podișul Târnavelor.
Alți specialiști unguri și români au avansat ideea că secuii sunt urmași ai avarilor, un neam turcic, de stepă, care au stăpânit un intens imperiu în zona danubiană și central-europeană în secolele VI-VIII d Hr. Învinși de Carol cel Mare, avarii s-au refugiat în zona stepelor euro-asiatice. Unii specialiști cred, însă, că o parte au rămas în zona Pannoniei și aceștia au fi fost cunoscuți drept secui. „Asemeni celţilor neromanizaţi care n-au participat la etnogeneza engleză, păstrându-şi propriul destin, nici aceşti urmaşi ai avarilor, alungaţi din Pannonia în Transdanubia, apoi peste Tisa, la „românii din munţii de zăpadă” (Jans Enikel) de trupele lui Carol cel Mare, nu au luat parte la etnogeneza ungară. Colonizaţi ca aliaţi de regii de la Buda, cu 8-900 de ani în urmă mai întâi în Bihor, apoi în centrul Transilvaniei şi în final, în Carpaţii Orientali pentru a-i dispersa şi neutraliza pe români, ei şi-au păstrat în tot cursul Evului Mediu limba proprie, organizarea socială, tradiţiile, obiceiurile, portul, conştiinţa de sine”, scria profesorul doctor Mircea Dogaru în „Unguri, secui, români, maghiari”.
O altă opinie foarte cunoscută este cea care indică faptul că secuii sunt de fapt un trib maghiar, ajuns ceva mai târziu și pe o altă rută față de grosul hoardei care se îndreptase către Europa. Valentin Homan, precum și istoricul ungur Iuliu Pauler credeau că secuii se înrudesc bine cu ungurii sau sunt unguri de-a dreptul. Iuliu Pauler spune că sub conducerea lui Tuhutum au pornit din pădurile Mureşului către Târvana Mare şi în sud-estul Transilvaniei.
Ladislau Rethy, la rândul său, spunea despre secui că ar fi o ceată de unguri sau pecenegi care s-au despărţit între Prut şi Nistru de grosul armatei maghiare.
Sunt care merg către teorii si mai fanteziste, cum că secuii ar fi urmași fie ai sciților, fie, cum zice preotul Karacsoniy, urmași ai gepizilor, un neam germanic care a trăit aproape două secole în Transilvania.
Un amestec de popoare turcice
Cea mai plauzibilă variantă, și de altfel cea mai bine documentată, arată că de fapt secuii sunt un amestec de triburi turcice. O parte însemnată, inclusiv, a cercetărilor maghiari cred că secuii provin dintr-un grup arhaic bulgaro-turanic care s-a alăturat celor șapte triburi maghiare în nordul Mării Negre.
„Strămoşii lor pot fi decelaţi printre grupurile etnice din ţinuturile chazarilor care, răsculându-se pe la anul 860 împotriva hanatului (de aici, substantivul colectiv „kabar“, adică „răsculat”, „răzvrătit”), s-au alăturat celor şapte triburi maghiare, cu care vor ocupa Bazinul Carpatic. O ipoteză bine fundamentată afirmă că secuii sunt descendenţii grupului etnic bulgaro-turanic ce purta numele de eskil (esekel), cu toate că nu putem trece sub tăcere faptul că problema originii secuilor este una dintre enigmele istoriei ce se pare că nu va putea fi dezlegată cu adevărat”, preciza Jenő Szűcs în „Transilvania văzută în publicistica istorică maghiară”.
Specialiștii arată că secuii s-au maghiarizat în timp, dar și-au păstrat obiceiurile, inclusiv drapelul.
Alți specialiști cred că secuii sunt neamuri turcice de tipul oguz sau ogur sau turci herzmieni.
În secolul al VIII-lea, cronicarul Moise Chorenati aminteşte de o populaţie numită barsili, care se refugiase din calea chazarilor şi care mai apoi s-ar fi unit cu triburile maghiarilor, fiind strămoşii secuilor.
Originea secuilor rămâne, cu toate acestea, un mare mister.
