De ce nu era iubit de popor Mihai Viteazul, domnitorul care şi-a angajat mercenari străini şi a făcut averi uriaşe
Campaniile militare ale domnitorului împotriva otomanilor, încununate de succes, nu i-au încălzit cu nimic pe „rumâni”, aşa cum erau numiţi ţăranii ajunşi din ce în ce mai săraci, pe care Mihai Vizeazul i-a legat de glie, favorizând boierii.
Marele domnitor Mihai Viteazul, numit de creştinii din Balcani drept „steaua lor răsăriteană”, sau eliberatorul, datorită campaniilor sale militare de succes, a fost un domnitor nu foarte iubit de popor. Şi asta nu datorită averii sale imense, obţinute într-un timp foarte scurt, din comerţul cu vite şi cu giuvaieruri, ci a eforturilor sale de înzestrare a armatei, cu costuri imense pentru norodul din ce în ce mai sărăcit.
La sfârşitul secolului al XVI-lea, războaiele nu se mai duceau doar cu săbii şi armate formate în majoritate din ţărani, ci apăruseră tehnici moderne, respectiv puşti şi tunuri de precizie, iar soldaţii erau adevăraţi profesionişti, sau mercenari, cum se mai numeau ei, plătiţi să ştie să mânuiască bine armele de foc.
Armată de mercenari
Din acest motiv, Mihai Viteazul şi-a dorit să fie în rând cu lumea civilizată, iar acest lucru a presupus costuri care s-au repercutat asupra stării ţăranilor, din ce în ce mai sărăciţi.
„Mihai Viteazul şi-a purtat războaiele cu boierii din jurul lui, cu cetele pe care aceşti boieri le-au putut aduna de pe anumite moşii, cu câţiva răzeşi, dar mai cu seamă, din păcate, cu lefegii străini, iar aceştia costau scump. Avem păstrate toate statele de plată, ştim exact cine au fost. Ştim câţi mercenari sârbi, albanezi, unguri sau secui a avut Mihai Viteazul”, scrie istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”.
Pe de altă parte, cruciadele duse de acesta împotriva Imperiului Otoman au apărut şi pe un fond destul de apăsător prin care trecea poporul din Moldova şi Muntenia, din ce în ce mai asuprit de turci, prin birurile împovărătoare stabilite de sultanul unui imperiu aflat la rândul său în decădere economică.
Oamenii munceau numai să plătească impozite la „Înalta Poartă”, fără să le mai rămână ceva din recolte, fapt pentru care, căutând o protecţie, ţăranii liberi preferă să devină dependenţi de marii boieri.
„Legătura” lui Mihai Viteazul
Situaţia ţăranilor s-a înrăutăţit şi mai mult la sfârşitul anilor 1595, prin aplicarea unei legi care a creat controversă, numită „Legătura” lui Mihai Viteazul, prin care „rumânii” erau legaţi de glie, care nu schimbă situaţia economică a acestora, ci doar consfinţea din punct de vedere juridic o stare deja existentă.
Practic, ţăranii nu mai puteau să fugă de pe o moşie pe alta, ci erau nevoiţi să rămână acolo unde erau deja, interzicându-li-se să-şi mai caute alţi stăpâni. Era o lege care servea intereselor boierilor, aceştia folosind-o din plin pentru a-şi instaura un regim puternic, bazat pe acumularea de averi.
„Cred că trebuie judecat în contextul epocii şi ţinând cont de ansamblul acţiunilor lui. A legat ţăranii de glie, dar a ţinut şi piept turcilor. A impus dări mai mari pentru a-şi întreţine armata, dar stăpânind pentru scurt timp şi Tara Românească, şi Transilvania, şi Moldova a creat un precedent pe care mai târziu alţii l-au folosit ca simbol al unităţii”, susţine profesorul de istorie Gabriela Obodariu, de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani.
Scos la lumină de Nicolae Bălcescu
Stilul dictatorial al lui Mihai Viteazul şi măsurile lui antipopulare au dus la crearea unei puternici frământări în rândul ţărănimii, care s-a revoltat sub diverse forme, plecând de la nesupunere şi până la alcătuirea de cete de haiduci. Istoricii spun că este foarte posibil ca această stare de tulburare internă, din anul 1600, să grăbească, într-un fel sau altul, sfârşitul său.
Probabil că din această cauză, timp de peste două secole, figura lui Mihai Viteazul nu a fost una pozitivă în istoriografia românească, rolul său important pe care l-a jucat în istorie,m de unificator al românilor, este descoperit de istoricul Nicola Bălcescu, în lucrarea „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”.
Unirea celor trei provincii româneşti, Ţara Românească, Ardealul şi Moldova, înfăptuită de Mihai Viteazul, rămâne, în ciuda, dorinţelor de preamărire a domnitorului, unul dintre cele mai importante etape din istoria României.
„Abia în secolul XIX se pun bazele mitului său de unificator, dar asta nu-i scade din valoarea acţiunilor sale. Cred că e bine să nu încercăm să-l privim pe Mihai Viteazul prin prisma valorilor contemporane şi să fim mai îngăduitori cu el analizând şi epoca în care domneşte. În acelaşi timp nu e bine nici să-i inventăm calităţi doar pentru a susţine mitul unităţii”, mai susţine profesorulfocşănean Gabriela Obodariu.