Dacă vom citi cîteva texte germane vom afla cu stupoare că toți regii geți precum Dromihete, Burebista, Decebal și alții au fost de fapt ”regi goți” – ”Gothen Konig”.
Continuăm să atragem atenția asupra gafelor sau a falsurilor din istoria scrisă.
Există o controversă artificială introdusă în istoria scrisă legată de numele geților de după anii 200-220 d.Hr., cînd geții au fost împărțiți în vizigeți (geții de vest) și ostrogeți (geții de est), cei care au fondat mai tîrziu state succesive puternice în Imperiul Roman, în peninsula Italică și în peninsula Iberică, iar un alt trib de geți, numiți ”vandali” care alături de alani au creat un regat în Nordul Africii, Sardinia și Corsica.
Istoricii de carton se referă la acest fals introdus în textele istorice ca cea mai des intîlnită ”confuzie” dintre geți și goți, cînd afirmă ei, multe dintre faptele geților sînt atribuite fictivilor ”goți”, datorită ”nesiguranței” istoriilor lui Iordanes.
Cu toate acestea, nimeni nu a demonstrat vreodată că această confuzie este reală.
Datorită acestor ”confuzii” inventate, faptele geților, dar mai ales întreaga istorie a geților a pătruns în cărțile de istorie ale unor popoare germanice.
Principala sursă scrisă, dar singura care atestă teoria migrației de la Vistula la Marea Neagră, pentru istoria timpurie a a așa-zis ”goții” este ”Getica” și nu ”Gothica”, cum ar fi trebuit în cazul în care ”Goții” chiar ar fi existat, din ”Getica – De origine actibusque getarum” de Iordanes (terminată în 551), un rezumat al unei istorii a geților în 12 volume scrisă în Italia de Cassiodorus, astăzi pierdută.
Unii autori au presupus că Iordanes nu ar fi avut la dispoziție respectiva lucrare pentru a o consulta, și au tratat lucrarea cu circumspecție.
Cassiodorus era un oficial important al Împăratului Get Teodoric cel Mare, care, se pare că ar fi ascultat unele ”cîntece gotice” (carmina prisca) care vorbeau despre originile lor tradiționale. Studii recente pun serios la îndoială acest fapt.
Un scop al scrierilor lui Cassiodorus ar fi fost să dea un trecut glorios clasei conducătoare ”gotice” – ca replică trecutului familiilor senatoriale romane.
Iordanes identifică pe drept ”goții” cu geții, după mărturia lui Orosius Paulus.
Mai mulți istorici, între care Peter Heather și Michael Kulikowski, au afirmat că “Getica” prezintă o genealogie fictivă a lui Teodoric și o istorie ficțională a ”goților” din motive de propagandă, și pun sub semnul întrebării originea lor scandinavă, presupusele dinastii regale și presupusul regat al lui Ermaneric din secolul al IV-lea.
Există foarte mulți cronicari care nu fac greșeala să’i considere pe așa-zișii ”goți” altceva decît anticii geți vorbind deschis despre identitatea fără echivoc dintre geți și ”goți”.
Numărul cronicilor în care se scrie că goţii nu sînt decît un nume pentru geţi este foarte mare.
Chiar numărul cronicilor publicate care fac această menţiune este considerabil.
Desigur şi din acestea, ca din toate cronicile antichităţii şi Evului Mediu, o mare parte s’au pierdut.
În cele de mai jos vom spicui o parte din acestea, fără o ordine cronologică.
”Scyţii de dincolo de Istru pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi numesc goţi …”
”Ulfila a fost hirotonit episcop al creştinilor din Țara Getică” (Istoria eclesiastică), Philostorgius (368 – 425)
Claudius Claudianus scrie de peste 50 de ori ”getic”, ”cetele getice”, ”cetele blonde ale geţilor” şi o singură dată ”gotic”, în titlu, pe care l’a considerat un alt nume, dar fără semnificaţie proprie.” Claudius Claudianus (Panegiric, 395, ”Împotriva lui Rufinus”, 396 şi De bello Gothico, 402)
Împăratul Iulian – Apostatul (331 – 363), în Cezarii după ce’l pune pe Traian, căruia îi plăcea să cam bea, ceea ce îi slăbea uneori puterea de înţelegere, să se laude: singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit (??????) neamul geţilor, care au fost mai războinici decît oricare dintre oamenii ce au trăit cîndva – şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxio.
Crezînd că nu mor, că doar îşi schimbă locuinţa, ei sînt mai porniţi pe lupte decît ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie.
În elogiul împăratului Constantius, Constantin II (337 – 340), învingînd cu armele pe geţi, ne’a făcut rost de o pace trainică…
Ausonius, aproximativ 310 – aprox. 395, într’o epigramă îl roagă pe împăratul Gratian (367 – 383) să’l oprească pe geticul Marte şi scrie despre geţi unde istoricii s’ar fi aşteptat să scrie ”goţi”.
Prudentius (348 – 405) în Divinitatea lui Hristos, de asemenea nu’i ascultă pe istoricii moderni şi scrie geţi unde aceştia ar fi aşteptat goţi, iar pe Alaric îl numeşte Tiranul Get.
Hieronymus (345 – 420) scrie că există autoritate (îndreptăţire) pentru a’i numi pe ”goţi” geţi (22, p. 37).
În aceste enunţuri se vădeşte că nu’i vorba de nici o confuzie, ci de discernămînt, de reprezentare corectă a realităţii etnice a strămoșilor noștri care au scris pagini groase de istorie în Europa.
În altă parte Hieronymus scrie:
”Et certe Gothos omnes retro eruditi magis Getas quam Gog et Magog appellare consueverunt”/
”Şi în mod cert toţi învăţaţii din trecut au folosit … pentru goţi, numele get, decît Gog şi Magog.”
Ni se explică, deci, că toţi învăţaţii din trecut, indiferent dacă scrierile lor au ajuns sau nu pînă la noi, foloseau pentru goţi numele geţilor, în baza realităţii etnice pe care o cunoşteau.
Eugeniu de Toledo, în Carmina XXXIX
”Hexastichus de inventoribus litterarum 6: Gulfila (sic) promsit Getarum quas videmus ultima (sc litteras)” /
”În şase versuri despre inventatorii literelor: Wulfila a dat la iveală ultimele (litere) pe care le vedem, ale geţilor” (25, p. 165).
Carol Lundius, în Zamolxio, primus Getarum legislator, Uppsala, 1687 scrie: p. 3
”Nempe unam eandemque Gentem Getas et Gothas fuisse” / ”Fără îndoială Geţii şi Goţii au fost una şi aceeaşi naţiune.”
În acest volum această idee este reluată încă de cîteva ori, la ea subscriind cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului: Strălucitul Messenius, Boxhorn, Loccen, Sheringham, Hachenberg şi alţii.
Johann Filstich, în Încercare de istorie rumînească, E.Ş.E., 1979, p. 33, scrie:
Istoricii se ceartă straşnic pentru a hotărî dacă geţii, ”dacii” (altă invenție despre geți) şi ”goţii” sînt un singur popor cu mai multe nume, au ba.
Dintre cei noi arată aceasta Lorenz Toppeltinus, Martin Schmeitzel, cel din urmă încercînd să lămurească acest lucru îndoielnic în Istoria sa scrisă de mînă prin următoarele temeiuri:
(1) Mărturia celor mai vechi scriitori
(2) Întîmplările cele petrecute la fel
(3) Potrivirea felului de trai, a obiceiurilor, a limbii şi a locuitorilor ţării
Se adaugă că nici de unde se trage numele de ”got” nu este limpede (sublinierile ns.).
J. Filstich adaugă: Philipp Cluverius (Klüver, 1580 – 1623) în cartea a treia a cărţii sale Germaniae antiquae libri III spune că au greşit cei care au amestecat geţii cu ”goţii”.
Cum ar fi putut spune altfel cînd el, dar şi alţii, după cum am dovedit, sperăm, şi’au pus toată speranţa într’un semn de întrebare: există goţi independent de geţi şi ar putea ei să le aducă o oarecare identitate?
Bossuet (Discours sur l’histoire universelle, Hachette, 1883): les Goths, autrefois appelés les Getes (p. 97).
Quicherat (Thesaurus poeticus linguae latinae, Hachette, 1899, p. 469):
”Getes, nation scythique établie sur le Danube; postérieurement les Goths.”
Eusebiu din Caesarea (260 – 340) în Constantin către sacra adunare:
”Te întreb pe tine Decius… cînd ai căzut cu toată oştirea pe cîmpiile scitice, conducînd mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geţilor, în bătaie de joc.”
André Thévet (1502 – 1590), călugăr franciscan, în Cosmographie Universelle, cap. De la Valachie, Transylvanie, Bulgarie et Servie scrie:
”Originea poporului acestei ţări în întregime, aşa cum susţin cei mai mulţi, vine de la geţi, numiţi astfel de romani, pe care noi de atunci i’am numit goţi.”
Leibniz, Collectanea etymologica, Hanovra, 1717:
”Cimmerios & Cimbros, Getas & Gothos, Sacas & Saxones, Dahas & Dacos eosdem aut cognatos esse, solis nominibus non temere crediderim” (p.73)
Nu este prima oară cînd se face paralela între așa-zișii ”daci” cu dahii de la Marea Caspică.
Paulo Orosius (spre sfîrşitul sec. IV- sec. V) a scris o Istorie împotriva păgînilor din care s’a inspirat Bossuet:
”Geţii aceia care acum sînt numiţi goţi (Getae illi qui et nunc Gothi, I, 16, 2).”
Bonaventura Vulcanius, scrie la 1597 o carte cu titlul:
”De Literis et Lingua GETARUM sive Gothorum.”
Această carte conţine multe aspecte interesante, dar spaţiul nu ne îngăduie să le prezentăm.
Ele sînt traduse şi au fost publicate bilingv latină / română în “Getica” nr. 5-6 de Gabriel Gheorghe.
Nicolao Petreio într’o carte, tipărită la 1695, care are ca obiect tocmai originea cimbrilor şi ”goţilor”, luîndu’şi în sprijin o serie de autori anteriori, scrie:
1) ”Că geţii au fost după aceea numiţi goţi nu este nici o îndoială.”
”Getas autem Gothos postea nominatos esse non dubium est” (p.78)
2) ”Care de la început au locuit aceeaşi regiune care acum se numeşte Valahia.”
”Walachia dicitur qui progressi tenuerunt eam regionem, quae nunc”
3) ”Geţii au fost mai apoi numiţi goţi”
”Et Philippus I Chron I dicit Getas postea Gothus nominates
4) ”Nu este nici un dubiu că goţii au fost numiţi după (numele) geţilor” (p.80)
”It. I. 2 A Gethis Gothes nominatos non dubium est” (p.80)
Arătări similare, sprijinite pe alţi autori, se găsesc pe mai multe pagini.
Procopius, în Despre războaie III 2, scrie:
2 ”Neamurile gotice erau şi sînt şi astăzi multe la număr … dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sînt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altădată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri getice.”
3 ”Toţi aceştia se deosebeau între ei prin nume (!!), după cum am mai spus, dar încolo sînt în toate la fel.”
4 ”Toţi sînt albi la trup şi cu părul blond, înalţi de statură, frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi.”
5 ”Toţi sînt de credinţa lui Arius şi au o singur limbă, numită gotica”
Înainte de a apărea numele de ”got”, cum se numea oare?
Nu cumva limba getică?
6 ”Acest neam locuia în vechime dincolo de fluviul Istru” (sublinierile ne aparţin).
Noi credem că indiferent de numele inventate în textele istoriei scrise la obîrşie toate triburile se trag dintr’un singur neam, iar mai tîrziu s’au deosebit după numele şefilor care i’au condus.
Genetica modernă a demonstrat că toate aceste triburi au avut haplogrupul R1 care a aparținut Geților Antici, și peste 33 % dintre rumîni îl poartă și azi deci se confirmă că vorbele amestecate, ”cîrtițele” și falsurile intenționate de prin textele istorice nu au reușit să creeze în realitate nici o CONFUZIE:
”Goții” erau geții, strămoșii noștri !
Și cu toate acestea mulți rumîni în naivitatea lor mai cred aceste gogorițe !!!
În Imagine avem dovada că Regii Geților cum a fost și Dromihete, au fost confiscați de istoria germanilor chipurile Dromihete ar fi fost un rege ”GOT” – ”Gothen Konig”, de aceea noi considerăm că principalii vinovați ȘI BINEÎNȚELES BENEFICIARI ai acestei ”CONFUZII” SÎNT NEMȚII…
Oare nu le’ar fi mai simplu germanilor să afirme deschis că sînt și ei urmașii geților, decît să umble cu cioara vopsită?
Sursă: Thraxus Ares
