Legendele hispanice care susțin că regii Spaniei descind din principi daci reprezintă o poveste fascinantă, care împletește mitul cu istoria medievală. Aceste legende, consemnate în cronicile spaniole din Evul Mediu, au integrat figuri și mituri dacice, precum ZamZamolxis, Deceneu și Decebal, în genealogia poporului hispanic, sugerând o origine nobilă pentru regalitatea spaniolă. Descoperite și studiate de savantul român Alexandru Busuioceanu în arhivele spaniole, aceste legende oferă o perspectivă unică asupra modului în care istoria și mitologia se contopesc pentru a crea narațiuni identitare. Acest articol explorează originile acestor legende, contextul istoric al dacilor și al goților, precum și semnificația lor culturală.

Contextul istoric al dacilor

Cine au fost dacii

Dacii au fost un popor indo-european care a locuit în regiunea cunoscută astăzi drept România, precum și în părți din Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia și Ucraina. Centrată în Munții Carpați, Dacia a fost un regat puternic sub conducerea regilor Burebista (82-44 î.Hr.) și Decebal (87-106 d.Hr.). Dacii, numiți și geți în sursele grecești, vorbeau o limbă tracică și erau influențați cultural de sciți și celți. Ei sunt renumiți pentru rezistența lor împotriva Imperiului Roman, culminând cu cucerirea Daciei de către împăratul Traian în 106 d.Hr., după două războaie intense (101-102 și 105-106 d.Hr.).

După cucerire, Dacia a devenit o provincie romană, iar populația a fost supusă romanizării. Totuși, „dacii liberi” din regiuni precum Crișana, Maramureș și Moldova au rămas în afara controlului roman. În 271 d.Hr., împăratul Aurelian a retras trupele romane din Dacia, iar regiunea a fost ocupată de goți, un popor germanic care a interacționat cu populația locală.

Interacțiunile cu goții

Vizigoții, o ramură a goților, s-au stabilit în Dacia după retragerea romanilor, între 270 și 376 d.Hr., până când au fost alungați de huni și s-au mutat în sudul Dunării, în Imperiul Roman. În această perioadă, este posibil ca vizigoții să fi absorbit elemente culturale și chiar populații dacice, ceea ce a contribuit la confuzia ulterioară dintre geți (daci) și goți în sursele istorice. Ulterior, vizigoții s-au stabilit în Peninsula Iberică, fondând Regatul Vizigot al Spaniei (secolele V-VIII d.Hr.), care a pus bazele istoriei medievale spaniole.

Această prezență a goților în Dacia și apoi în Spania a creat un context în care miturile și legendele dacice au putut fi integrate în istoriografia spaniolă, mai ales datorită confuziei dintre geți și goți în scrierile antice și medievale.

Legendele hispanice și mitul dacic

Cronicile spaniole

Legendele care leagă regii Spaniei de daci apar în cronicile medievale spaniole, scrise de figuri precum Sfântul Isidor de Sevilla, Rodrigo Jiménez de Rada și Alfonso al X-lea. Aceste cronici au fost influențate de surse antice, precum Herodot, Strabon, Platon, Lucan, Seneca, Marțial și Pomponius Mela, care menționau geții și dacii. În timp, aceste relatări au fost adaptate pentru a susține ideea unei origini nobile și antice a regalității spaniole.

Sfântul Isidor de Sevilla

Sfântul Isidor de Sevilla (c. 560-636 d.Hr.), considerat „ultimul savant al lumii antice”, a scris „Etymologiae” și „Historia Gothorum, Wandalorum et Suevorum” (Istoria goților, vandalilor și suevilor). Deși nu există dovezi directe că Isidor a menționat explicit dacii, opera sa a influențat profund cronicarii ulteriori, care au preluat și adaptat mituri antice. În „Historia Gothorum”, Isidor descrie originile goților, iar confuzia dintre geți și goți, perpetuată de autori precum Jordanes în „Getica”, ar fi putut contribui la includerea elementelor dacice în istoriografia spaniolă.

Rodrigo Jiménez de Rada

Rodrigo Jiménez de Rada (c. 1170-1247), arhiepiscop de Toledo, a scris „De rebus Hispaniae” sau „Historia Gothica” (1243), o istorie a Spaniei de la origini până în vremea sa. În această lucrare, el integrează mituri gotice care includ figuri precum Deceneu, preotul dacic al lui Burebista, prezentându-l ca un înțelept gotic. Această confuzie se bazează pe lucrarea lui Jordanes, „Getica”, care atribuie greșit lui Deceneu un rol în istoria goților, deși acesta era o figură dacicą.

Alfonso al X-lea

Alfonso al X-lea, cunoscut ca „El Sabio” (1221-1284), rege al Castiliei și Leonului, a comandat „Estoria de España”, o cronică ce compilează istoria Spaniei. Aceasta include legende și mituri antice, probabil preluate din sursele lui Isidor și Jiménez de Rada. Numele dacice, precum Zamolxis, Decebal și Deceneu, apar în aceste relatări, deși sub forme deformate, ca parte a genealogiei poporului hispanic.

Confuzia dintre geți și goți

Confuzia dintre geți (daci) și goți este un factor cheie în apariția acestor legende. În „Getica” lui Jordanes (secolul al VI-lea), Deceneu este descris ca un înțelept al goților sub regele Buruista, deși istoricii moderni consideră că acesta era Deceneu, preotul dacic al lui Burebista. Această eroare a fost perpetuată în cronicile spaniole, care au integrat figuri și mituri dacice în istoria gotică, sugerând că regii vizigoți, și implicit regii spanioli, aveau origini dacice.

Zamolxis în cronicile spaniole

Zamolxis, zeul dacic al nemuririi, apare în cronicile spaniole ca un filosof sau o figură mitică. Potrivit lui Alexandru Busuioceanu, „Zamolxis, zeul carpatic al nemuririi, coboară în cronicile spaniole până la rangul de filozof, sau se disimulează sub nume deformate în care nu mai poate fi recunoscut; dar mitul rămâne nedespărțit de legenda dacică”. Această adaptare reflectă fascinația medievală pentru figurile antice și dorința de a conecta regalitatea spaniolă cu o moștenire prestigioasă.

Alexandru Busuioceanu și descoperirea sa

Biografia lui Busuioceanu

Alexandru Busuioceanu (1896-1961) a fost un poet, eseist, critic literar, istoric al artei și diplomat român. În 1942, profund afectat de climatul politic din România, s-a stabilit în exil la Madrid, unde a înființat Institutul Român de Cultură și a obținut introducerea limbii române ca materie obligatorie la șapte facultăți spaniole. Pasionat de urmele culturale românești, Busuioceanu a cercetat arhivele spaniole, descoperind referințe la daci în cronicile medievale.

„Zamolxis sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole”

Publicat postum în 1985 de Editura Meridiane și reeditat în 2009 de Editura Dacica, studiul „Zamolxis” explorează modul în care miturile dacice au fost integrate în istoriografia spaniolă. Busuioceanu a identificat referințe la Zamolxis, Deceneu și Decebal în cronicile spaniole, argumentând că acestea au fost adaptate pentru a susține ideea unei origini nobile a regilor spanioli. El notează că „legendele mai arată că regii Spaniei coboară din principi daci, deși numele le sunt schimbate, deoarece le-au luat de la locul unde trăiau, întrucât era mai ilustru ca al strămoșilor”.

Impactul descoperirii

Lucrarea lui Busuioceanu a fost lăudată de istorici precum Mircea Eliade, care a descris-o ca „extraordinară” pentru perspectivele sale asupra miturilor istoriografice medievale. Studiul subliniază influența culturală a dacilor dincolo de granițele lor și contribuie la înțelegerea modului în care istoria este reinterpretată în contexte diferite.

Analiza legendelor

Originea și scopul legendelor

Legendele care leagă regii Spaniei de daci au fost create în contextul medieval, când genealogiile mitice erau folosite pentru a legitima puterea politică. Prin asocierea cu goții, care erau considerați un popor nobil și viteaz, regii spanioli își consolidau autoritatea. Confuzia dintre geți și goți, perpetuată de surse precum „Getica” lui Jordanes, a permis integrarea figurilor dacice în aceste narațiuni. De exemplu, Deceneu, un preot dacic, este prezentat ca un înțelept gotic, iar Zamolxis, zeul dacic, devine un filosof în cronicile spaniole.

Dovezi și controverse

Deși fascinante, aceste legende nu sunt susținute de dovezi istorice solide. Confuzia dintre geți și goți este o eroare istoriografică, iar prezența numelor dacice în cronicile spaniole reflectă mai degrabă influența surselor antice decât o descendență reală. Istoricii moderni consideră că aceste legende sunt construcții mitologice menite să glorifice originile regilor spanioli. Totuși, ele demonstrează fascinația medievală pentru popoarele antice și capacitatea miturilor de a transcende granițele culturale.

Exemple specifice

Din cercetările lui Busuioceanu, reiese că în „Historia Gothica” a lui Jiménez de Rada, Deceneu este integrat în miturile gotice, fiind descris ca un sfătuitor al goților. De asemenea, Zamolxis apare în cronicile spaniole ca o figură filozofică, reflectând influența relatărilor lui Herodot despre zeul dacic al nemuririi. Aceste referințe, deși deformate, păstrează esența mitului dacic, sugerând o invazie a dacilor în Spania care ar fi marcat „o nouă istorie a poporului hispanic”.

Concluzie

Legendele hispanice care susțin că regii Spaniei descind din principi daci ilustrează complexitatea modului în care istoria și mitologia se împletesc pentru a crea narațiuni identitare. Deși bazate pe confuzii istorice, aceste legende reflectă influența culturală a dacilor și fascinația medievală pentru originile antice. Cercetările lui Alexandru Busuioceanu au adus în lumină aceste povești, oferind o perspectivă unică asupra legăturilor culturale dintre Dacia și Spania. Ele subliniază puterea miturilor de a transcende timpul și spațiul, contribuind la bogăția istoriografiei europene.