Adevărul din spatele morții lui Matei Basarab: Finalul unei domnii glorioase

Matei Basarab (1580-1654) rămâne una dintre figurile emblematice ale istoriei românești, un domnitor al Țării Românești care a condus țara timp de 22 de ani, între 1632 și 1654. Domnia sa a fost marcată de stabilitate internă, reforme administrative, victorii militare împotriva otomanilor și, mai ales, de un impresionant număr de ctitorii religioase, depășindu-l chiar pe Ștefan cel Mare în acest sens. Considerat de istoricul Nicolae Iorga drept „cel mai mare domn al Țării Românești”, Matei Basarab a fost un protector al culturii și al tradiției ortodoxe, construind zeci de mănăstiri și biserici, printre care Arnota, Strehaia și Sadova. Totuși, finalul domniei sale, marcat de o moarte subită și suspectă, ascunde un mister care a stârnit dezbateri printre istorici: a fost o moarte naturală sau rezultatul unui complot bine orchestrat? Articolul de față explorează adevărul din spatele acestui eveniment, bazându-se pe surse istorice și analize recente.

O domnie glorioasă: Contextul istoric al lui Matei Basarab

Pentru a înțelege circumstanțele morții sale, este esențial să privim retrospectiv la realizările domnitorului. Matei Basarab a urcat pe tron în 1632, după o perioadă de instabilitate politică în Țara Românească. Provenind din familia boierească a Basarabilor, el a reușit să consolideze puterea internă prin alianțe cu boierii și prin reforme care au îmbunătățit administrația și economia țării. A luptat cu succes împotriva incursiunilor otomane, obținând victorii notabile la Teleajen (1639) și Finta (1653), unde l-a învins pe rivalul său, Vasile Lupu, domnitorul Moldovei. Relațiile tensionate cu Vasile Lupu au fost un element constant al domniei sale, culminând cu conflicte armate care au slăbit ambele țări, dar au consolidat poziția lui Matei ca un lider temut de Poartă.

Pe plan cultural, Matei Basarab a fost un mare ctitor: i se atribuie peste 40 de biserici și mănăstiri, multe dintre ele adevărate capodopere arhitecturale. El a sprijinit tipărirea de cărți religioase și a promovat educația, contribuind la renașterea culturală a Țării Românești. Domnia sa a fost una dintre cele mai longevive din istoria medievală românească, dar, spre deosebire de alți domnitori, nu a fost marcată de războaie majore continue, ceea ce l-a făcut mai puțin vizibil în narațiunile populare. Totuși, finalul său a venit brusc, la vârsta de 74 de ani, într-un context de tulburări interne care ridică semne de întrebare.

Finalul domniei: Răscoala seimenilor și dorobanților

Ultimele luni ale domniei lui Matei Basarab au fost umbrite de o răscoală internă majoră. În martie 1654, mercenarii seimeni (infanteriști) și dorobanți (cavaleriști) s-au revoltat împotriva domnitorului. Acești oșteni, recrutați din rândul țăranilor liberi, erau nemulțumiți de politica de asimilare cu țăranii dependenți și de neplata soldelor promise. Răscoala a început la Târgoviște, capitala țării, unde răsculații au blocat accesul domnitorului în cetate la 20 martie 1654. Matei Basarab a fost nevoit să negocieze, promițând sume mari de bani pentru a-i potoli, dar haosul a escaladat: boieri loiali precum Ghinea Țucală, Radu Vărzaru și Socol Cornățeanu au fost uciși de mulțime.

Această răscoală nu a fost doar o revoltă spontană, ci posibil parte a unui complot mai larg. Istoricul Florin Epure, director al Direcției de Cultură Vâlcea, susține că evenimentele au fost manipulate de boieri rivali care doreau să-l înlăture pe Matei Basarab. Domnitorul, aflat la o vârstă înaintată, plănuia să ceară ajutor tătarilor pentru a înăbuși răscoala, dar moartea sa subită a împiedicat acest plan. Zvonuri alarmiste, precum un atac iminent al cazacilor, au creat panică în populație, contribuind la instabilitate.

Circumstanțele morții: Suspecte și contradictorii

Matei Basarab a murit oficial pe 9 aprilie 1654, la Târgoviște, în loggia palatului domnesc. Potrivit cronicii „Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum”, el s-ar fi aflat afară, la prima oră a dimineții, când a suferit un atac fatal. Totuși, data exactă variază în surse: unele menționează 6 aprilie, altele 9 aprilie, iar Wikipedia indică chiar 25 aprilie, deși majoritatea istoricilor se opresc la 9 aprilie. Epure consideră suspect faptul că un bătrân bolnav ar fi fost lăsat nesupravegheat în frig, sugerând că aceasta ar fi o dezinformare menită să ascundă un asasinat.

Nu există dovezi clare de otrăvire directă în momentul morții, dar antecedente există. În anii anteriori, Vasile Lupu ar fi orchestrat o tentativă de asasinat: medicul polonez al lui Matei Basarab, împreună cu boieri trădători, ar fi încercat să-l otrăvească. Domnitorul a supraviețuit, dar incidentul arată vulnerabilitatea sa. În contextul răscoalei din 1654, este posibil ca un complot similar să fi reușit. Cronicarul Paul de Alep descrie o atmosferă de frică generală, iar scrisoarea lui Gheorghe Rákóczi din 14 aprilie 1654 menționează că moartea era anticipată cu o săptămână înainte, sugerând că decesul ar fi avut loc mai devreme sau că era planificat.

Teorii ale asasinatului: Complot boieresc și succesiune rapidă

Principala teorie susținută de istorici precum Florin Epure este cea a unui complot boieresc. Matei Basarab îl desemnase succesor pe Diicu Buicescu, dar acesta lipsea din capitală în momentul critic, fiind plecat la Buicești din cauza bolii fiului său. Această absență a oferit complotiștilor răgazul să acționeze. Imediat după moarte, boierii l-au ales pe Constantin Șerban (zis „Cârnul”), un rival marcat la nas de Matei Basarab pentru a-l descalifica de la tron – o practică medievală pentru cei considerați nevrednici.

Alegerea s-a făcut rapid, iar ceremonia de înscăunare din 10 aprilie a fost întreruptă pentru înmormântarea grăbită a lui Matei la Biserica Domnească din Târgoviște, contrar dorinței sale de a fi îngropat la Mănăstirea Arnota. Constantin Șerban a recompensat răsculații cu scutiri de taxe și haraci, ceea ce Epure interpretează ca o plată pentru trădare. Mai mult, osemintele lui Matei au fost profanate: au rămas dezgropate trei ani, expuse animalelor, până când nepotul său, Preda Brâncoveanu (bunicul lui Constantin Brâncoveanu), le-a mutat la Arnota.

Alte teorii includ implicarea lui Vasile Lupu în otrăvire, dar acestea par mai degrabă legate de tentative anterioare. Lipsa autopsiilor sau dovezilor medicale din epocă face ca adevărul să rămână speculativ, dar circumstanțele sugerează mai degrabă un asasinat politic decât o moarte naturală.

Consecințe și moștenire

Moartea lui Matei Basarab a marcat sfârșitul unei ere de stabilitate în Țara Românească. Succesorul său, Constantin Șerban, a domnit până în 1658, dar țara a intrat într-o perioadă de instabilitate, culminând cu domnia lui Grigore Ghica. Moștenirea lui Matei rămâne însă vie prin ctitoriile sale, care stau mărturie unei domnii glorioase. Astăzi, la 370 de ani de la moarte, istorici precum Epure continuă să descifreze misterele, subliniind că adevărul din spatele decesului său este legat de luptele pentru putere interne, nu de o simplă boală.

În concluzie, moartea lui Matei Basarab nu a fost doar sfârșitul unui domnitor, ci și al unei epoci. Dovezile sugerează un complot orchestrat de boieri și răsculați, profitând de slăbiciunea sa fizică. Acest eveniment tragic subliniază fragilitatea puterii medievale românești, unde gloria se putea transforma rapid în trădare. Adevărul complet poate nu va fi niciodată elucidat, dar analiza istorică ne apropie de o înțelegere mai nuanțată a trecutului nostru.