Vama Veche, acel colț de paradis de pe litoralul românesc al Mării Negre, este astăzi sinonim cu libertatea, muzica rock, nopți albe și spiritul boem. Turiști din toată țara și din străinătate vin aici să se bucure de plajele sălbatice, de corturi improvizate și de atmosfera unică, departe de aglomerația stațiunilor luxoase. Dar puțini știu că în spatele acestui nume modern se ascunde o legendă veche, plină de mister, curaj și elemente supranaturale. Este povestea unui loc blestemat de șerpi veninoși, întemeiat de un popor nomad și viteaz: găgăuzii. Să ne adâncim în această legendă, bazată pe relatări istorice și folclorice, care transformă Vama Veche dintr-un simplu sat pescăresc într-un simbol al rezistenței umane în fața naturii sălbatice.
Originea Numelui și Contextul Istoric
Numele actual al satului, Vama Veche, provine din perioada otomană, când aici exista un punct de vamă la granița cu Imperiul Rus. Dar înainte de asta, locul era cunoscut sub un nume mult mai sinistru: Yilanlâk, care în limba turcă înseamnă “Șerpăria” sau “Locul Plin de Șerpi”. Legenda spune că această denumire nu era o simplă metaforă, ci o realitate crudă. Ținutul, aflat la doar câțiva kilometri de granița cu Bulgaria, era o zonă mlăștinoasă, acoperită de vegetație densă și infestată cu șerpi veninoși. Vipere, șerpi de apă și alte reptile făceau din acest teritoriu un adevărat infern pentru orice călător imprudent.
Istoria ne duce înapoi în anul 1811, în plin Război Ruso-Turc (1806-1812). Dobrogea, regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră, era un câmp de luptă între imperiile rivale. Găgăuzii, un popor de origine turcică, dar creștini ortodocși, cu rădăcini în triburile oguze, erau aliați ai rușilor. Ei fuseseră aduși din Basarabia și din alte zone ale stepelor pentru a lupta împotriva otomanilor. Spre deosebire de turci, găgăuzii erau loiali țarului rus, atrași de promisiuni de pământ și libertate. După victorii importante, cum ar fi asediul cetății Silistra în mai 1811, mulți dintre acești războinici au primit pământuri în Dobrogea ca recompensă.
Arslan, Eroul Găgăuz și Blestemul Șerpilor
În centrul legendei stă figura legendară a lui Arslan, un viteaz găgăuz care a condus un grup de câteva sute de compatrioți spre aceste meleaguri. Potrivit relatării transmise pe cale orală și consemnate de istorici precum Cristian Cealera în “Poveștile Mării Negre”, Arslan era un războinic neînfricat, descendent din nomazii stepelor. El și tovarășii săi, obosiți de lupte, au primit de la țar ordinul să se așeze în sudul Dobrogei, lângă mare. Dar când au ajuns acolo, au găsit un ținut sălbatic, unde șerpii mișunau la tot pasul.
Legenda povestește că, în prima noapte petrecută în Yilanlâk, Arslan și oamenii săi au fost atacați de o hoardă de șerpi. Se spune că șerpii erau atât de numeroși încât pământul părea să se miște sub picioarele lor. Mulți au fost mușcați, iar veninul a făcut ravagii în tabără. Arslan, însă, nu s-a dat bătut. Într-o viziune nocturnă – sau poate într-un vis profetic – i s-a arătat un sfânt ortodox, probabil Sfântul Gheorghe, luptătorul cu balaurul. Inspirat de această apariție, Arslan a condus un ritual de exorcizare: au aprins focuri uriașe în jurul taberei, au cântat imnuri creștine și au stropit pământul cu apă sfințită adusă din Basarabia. Dimineața, șerpii dispăruseră ca prin minune, lăsând în urmă doar piei uscate și o pace neașteptată.
Această victorie asupra naturii ostile a fost văzută ca un semn divin. Găgăuzii s-au așezat definitiv aici, construind primele case din lemn și piatră, cultivând pământul arid și pescuind în apele Mării Negre. Satul a crescut încet, dar sigur, devenind un refugiu pentru nomazi și refugiați. Totuși, legenda avertizează că blestemul șerpilor nu a dispărut complet: chiar și astăzi, localnicii povestesc despre apariții rare de vipere, ca un memento al trecutului sălbatic.
Viața Găgăuzilor în Yilanlâk
Găgăuzii au adus cu ei o cultură unică, un amestec de tradiții turcice și creștine. Ei vorbeau o limbă asemănătoare turcei, dar își practicau credința ortodoxă cu fervoare. În Yilanlâk, au ridicat o mică biserică de lemn, unde se adunau să mulțumească pentru pământul nou. Agricultura era dificilă din cauza solului nisipos și a climei aspre, dar ei s-au adaptat, crescând oi, capre și culturi rezistente. Pescuitul a devenit o sursă principală de hrană, iar legenda spune că șerpii, odată înfrânți, au devenit aliați simbolici – pieile lor erau folosite pentru a face talismane de protecție.
Cu timpul, satul a fost abandonat parțial de găgăuzi, care s-au mutat spre nord, în Basarabia sau în alte zone. Locul a fost repopulat de români, bulgari și alți etnici, iar în perioada interbelică, Vama Veche a devenit un punct de frontieră. După Al Doilea Război Mondial, sub regimul comunist, satul a fost neglijat, devenind un refugiu pentru artiști și intelectuali disidenți, care au dat naștere spiritului rebel de azi.
Vama Veche Astăzi: De la Legendă la Realitate
Astăzi, Vama Veche păstrează puține urme din trecutul său legendar. Biserica veche a dispărut, iar șerpii sunt o raritate, grație dezvoltării turistice. Totuși, dacă vorbești cu localnicii – cei puțini rămași printre vilele moderne și barurile aglomerate – vei auzi fragmente din vechea poveste. Ei îți vor spune despre Yilanlâk ca despre un loc magic, unde curajul uman a învins forțele naturii.
Legenda satului Vama Veche ne amintește că fiecare loc are o istorie ascunsă, plină de lupte și miracole. Este o poveste despre migrație, adaptare și rezistență, care transformă un simplu sat de coastă într-un simbol al spiritului uman. Data viitoare când vei sta pe plajă, ascultând valurile, gândește-te la Arslan și la găgăuzii săi – cei care au îmblânzit șerpăria pentru ca noi să ne bucurăm de libertate.
