Sumerienii au ocupat teritoriul dintre Tigru şi Eufrat, considerat leagănul civilizaţiei umane. În sudul Mesopotamiei (actualul Irak), pe teritoriul numit în Biblie „Șinar”, s-a dezvoltat între mileniile IV–II î.Hr. cea mai veche cultură urbană cunoscută. Deşi miturile lor au supraviețuit în legende (de ex. potopul lui Noe este paralel cu mitul sumero-babilonian), civilizația sumeriană a rămas complet necunoscută până în secolul al XIX-lea, când arheologii au dezgropat ruinele templelor şi ale bibliotecilor de la Ur, Uruk, Nippur ş.a. abia atunci readucând la lumină o cultură extrem de avansată. Descoperirea lor a fascinat publicul şi specialiştii prin multitudinea de „prime” inventate de sumerieni – scrierea cuneiformă, roata, un sistem complex de măsurare a timpului (ziua împărțită în 12 ore de câte 60 de minute) etc. Sumerienii „au inventat timpul” împărțind ziua în 12 ore şi minutele în 60 de secunde. În consecință, istoricii consideră Sumerul drept adevăratul cradle of civilization.
Originea sumerienilor
Originea exactă a sumerienilor rămâne un mister. Ei înșiși se numeau „capete negre” (sag-gig-ga) – o expresie atestată în textele cuneiforme – şi vorbeau o limbă aglutinantă izolată, fără rude cunoscute (limba sumeriană nu seamănă cu limbile semitice sau indoeuropene). Majoritatea istoricilor cred că, încă din mileniul al V-lea î.Hr., teritoriul sud-mesopotamian a fost colonizat de cultura Ubaid (proto-eufraţienii), dar adevărata civilizaţie sumereană apare în jurul anului 3300 î.Hr. odată cu așezarea unui popor vest-asiatic necunoscut anterior. Ipotezele despre originea lor sunt variate: unii sugerează migraţii din nordul Africii (o Sahară verde preistorică) sau din zona Caucazului, alţii evocă legende despre civili doi din Dilmun (posibila insulă Bahrain) ca „pământ ancestral” al sumerienilor. Totuşi, dovezile arheologice și studiile genetice recente încă nu confirmă nicio teorie migratorie certă. Se pare că sumerienii au fost în mare măsură indigeni în Mesopotamia de Sud, aşadar originile lor exacte rămân încă nedesluşite.
Organizarea societății
Sumerienii au construit o societate urbană organizată în orașe-stat autonome. Cele mai vechi orașe cunoscute (Eridu, Uruk, Ur, Lagash, Kish, Nippur etc.) apăruseră încă din mileniul IV î.Hr. Ele erau centre economice şi religioase puternice, înconjurate de ziduri de apărare și legate prin canale de irigații ce aduceau apă fertilă din Tigru și Eufrat. Inima fiecărui oraș era templul patronal, unde preoţii aduceau jertfe și stabileau ritualuri. În mileniul III î.Hr. a apărut şi instituţia monarhiei: orașul-stat era guvernat de un rege numit lugal (literal „om mare”) sau ensi, figura principală a conducerii locale. Lugalul supraveghea agricultura, colecta impozitele și era văzut ca reprezentantul zeului tutelar al orașului pe pământ. În realitate, puterea politică era împărțită între regele-orator și consiliul de preoţi sau nobili, dar rivalităţile dintre oraşe au făcut ca influența regală să crească treptat. De pildă, regii lagashieni şi urukieni (Eannatum, Lugalzagezi) s-au luptat pentru dominația Sumerului în jurul anului 2500–2300 î.Hr. – marcând începutul unor prime tentative de unificare. Familia regală controla prin alianţe şi succesiune, iar descoperirile arheologice (lista regilor Sumerieni) îmbină legendă şi istorie: un erou semimistic ca Gilgameș apare ca rege al Urukului, iar dinastiile adevărate încep cu Enmebaragesi (cca. 2700 î.Hr.). Lumea sumeriană era astfel una de orașe în competiție, fiecare diriguit de un rege / înalt preot, în permanentă legătură cu templul patronal.
Religia și mitologia
Religia sumeriană era politeistă și ocupa un rol central în viaţa de zi cu zi. Fiecare oraș-stat avea propriul zeu tutelar, căruia îi era dedicat un templu monumental. Panteonul sumerian includea zeități principale cu funcții cosmologice: An (cerul suprem), Enlil (vântul și furtuna), Enki (apele, înțelepciunea şi creația), Ninhursag (pământul și fertilitatea), Utu/Shamash (soarele și dreptatea) și Nanna/Sin (luna). Zeița Inanna (echivalentă cu akkadiana Iștar) era deosebit de venerată ca zeița iubirii, războiului și adevărului. Templul era inima orașului: sumerienii construiau inițial sanctuare modeste, iar mai târziu temple complexe în trepte – zigurate – cu sanctuar în vârf. De exemplu, mari zigurate centralizau cultul și stocurile comunităţii; preoţii administrau templele și dirijau agricultura în numele zeilor. Mitologia sumeriană conține primele versiuni cunoscute ale unor teme universale: epopeea „Geneza de la Eridu” (cca. 2300 î.Hr.) descrie potopul trimis de zei și supraviețuitorul Ziusudra (paralel al lui Noe). După aceste scrieri, după potop zeii decid să impună moartea şi boala oamenilor, pentru a controla populația. În general, sumerienii credeau că oamenii trăiesc ca „ajutor al zeilor” pentru a menține ordinea cosmică. Elemente din religia lor au influențat culturi vecine: conceptul că zeii locuiesc în temple a inspirat ulterior egiptenilor piramidele ca „munte sacru” al zeilor, iar multe teme sumere au ajuns în mitologia greco-romană și în textele biblice. Tradiția astrologică sumeriană – zeități asociate cu planetele – a fost preluată de babilonieni și transformată în astrologia clasică. În ansamblu, cum observa un istoric modern, nu a existat „niciun domeniu al civilizației unde sumerienii să nu fi contribuit într-un fel”.
Scrierea cuneiformă și contribuții culturale
Sumerienii au inventat scrierea cuneiformă, unul dintre cele mai vechi sisteme de scriere ale omenirii. Cuneiforma apare la Uruk în jurul anilor 3400–3200 î.Hr. sub formă de pictograme pentru contabilitate. Inițial folosită la evidența comerțului și a recoltei, scrierea a evoluat rapid într-un sistem cu sute de semne convenționale, capabil să transcrie cuvinte și silabe. Aceasta le-a permis sumerienilor să consemneze legi, poezii religioase și istorie. Spre sfârșitul mileniului III î.Hr., cuneiforma a dat naştere literaturii sumere. Cel mai celebru text este Epopeea lui Ghilgameș (în versuri sumeriene și akkadiene, cca. 2100 î.Hr.), considerată cea mai veche epopee păstrată. Imnul către zei de către Enheduanna (fiica lui Sargon, prima autoare cunoscută pe nume) şi alte mituri, proverbe şi legende au fost înscrise pe tăblițe de argilă. Prin aceste scrieri, ideile sumerienilor au traversat timpului – elemente ale miturilor sumere („potopul lui Ziusudra”, „grădina Zeilor de la Eridu”) apar ca versiuni timpurii ale poveștilor religioase din Biblie sau din mitologia elenă.
Contribuțiile matematice şi astronomice ale sumerienilor au fost la fel de remarcabile. Ei au dezvoltat un sistem numeric sexagesimal (bază 60), din care provine modul nostru de a împărți timpul și unghiurile. Astfel, ziua era împărțită în 12 ore, fiecare oră în 60 de minute şi fiecare minut în 60 de secunde. Preoții-astronomi sumerieni au studiat cerul: au identificat constelații, planetele şi au păstrat tabele cu mișcări astrale pentru agricultură. Panteonul sumerian era strâns legat de astronomie – de pildă, zeul-lună Nanna şi zeița-soare Utu erau asociați cu fenomene astronomice. În scrierile cuneiforme au rămas însemnări astronomice care au stat la baza dezvoltărilor ulterioare (astronomia babiloniană). Folosirea sistemului sexagesimal persistă şi azi în măsurarea timpului (60 minute/oră) şi a cercului (360°).
Ilustrație infografică a Epopeii lui Ghilgameș, cea mai veche creație literară complexă cunoscută (tablă cuneiformă de Akhad, cca. 2000 î.Hr.). Scrierea sumeriană a permis comunicarea informației și învățăturilor culturale de-a lungul mileniilor.
Realizări tehnologice și arhitecturale
Sumerienii au fost inventatori în multe domenii tehnice. Ei au inventat roata cu butuc, utilizată la vehicule şi la olărit (cca. 3500 î.Hr.), o inovație ce a revoluționat transportul și meşteșugurile. Agricultura lor a fost susținută de irigații complexe: au săpat sisteme de canale şi lacuri de acumulare pentru a controla revărsările Tigru-Eufrat și a uda eficient câmpurile. Aceasta le-a asigurat recolte bogate şi, implicit, dezvoltarea orașelor mari. De asemenea, sumerienii foloseau unelte metalice avansate (bronze), au perfectat olaritul, prelucrarea metalelor și a textilelor. Comerțul lor se extindea prin bărci cu pânze pe râu și caravane pe uscat, făcând legătura cu Asia Mică, Valea Indusului și Levantul.
Ziguratul din Ur (Neo-Sumerian, c. 2100 î.Hr.), templu în trepte dedicat zeului lunii. Arhitectura sumero-neosumeriană se deosebește prin astfel de construcții impozante: fundații şi scări masive din cărămidă arsă şi noroi, construire în trepte spre cer. Ziguratele aveau funcție religioasă şi simbolică – ele reprezentau „muntele sacru” şi legătura directă cu divinitatea. Ele formau centrul economic al orașului (în trepte erau depozitate ofrande şi se conducea viaţa urbană). Alături de acestea, sumerienii au ridicat palate regale, castele şi au inventat tehnici de construcție a digurilor şi podurilor. Construcțiile lor cu cărămidă arsă rezistă și azi în siturile arheologice, ilustrând măiestria inginerilor mesopotamieni.
Dispariția civilizației sumeriene și moștenirea
În a doua jumătate a mileniului II î.Hr., Sumerul a fost asimilat de puteri noi. Invaziile popoarelor semitice din nord – amoriții și babilonienii – au luat controlul Mesopotamiei de Sud, iar după cca. 1900 î.Hr. „sumerienii și-au pierdut identitatea distinctă”. Totuși, dispariția lor politică nu a însemnat dispariția culturii lor. Urmașii semitici (Akkad, Babilon) au preluat limba scrisă cuneiformă şi religia sumeriană, transformând-o. Contribuțiile sumero-babiloniene au devenit fundațiile Orientului Apropiat: primele coduri de legi ale lumii (codul lui Ur-Nammu, Legea lui Hammurabi), sistemele de irigații, roțile vehiculelor, calendarul solar-lunar și alfabetul (indirect, prin alfabetul fenician). După cum subliniază Britannica, Sumerienii „au lăsat lumii primele vehicule cu roți și rotițe de olar, primul sistem de scriere cuneiformă, primele coduri de legi și primele orașe-stat”. Cultura lor a fost venerată pentru secole: în epoca Neo-Sumeriană (Ur III, cca 2100 î.Hr.) s-au încercat restaurarea orașelor sumere, iar limba sumeriană a rămas limbă literară și sacră. Astfel, moștenirea sumeriană a supraviețuit prin Babilonul clasic şi până în antichitate, făcând din Sumer fundamentul civilizației mesopotamiene.
Misterele și întrebările nerezolvate
În ciuda unor informații vaste, multe aspecte ale Sumerului rămân enigmatice. Originea lor exactă este necunoscută: absenţa vreunei relații lingvistice cu alte limbi şi lipsa izvoarelor istorice originale fac imposibilă stabilirea unui neam-mamă cert. Unele studii genetice moderne indică că populaţiile din sudul Irakului (arabi marsh) – descendenţi probabili ai sumerienilor – au un profil în mare „levantin” (Y-haplogrupul J1-Page08), sugerând că sumerienii fuseseră în mare parte autohtoni în Mesopotamia de Sud, fără urme evidente de migrație dinspre India sau din Sahara. Dacă este adevărată această ipoteză, atunci Sumerul însuşi s-ar fi dezvoltat din populațiile locale vechi. În lingvistică, sumeriana rămâne o limbă izolată (nu se înrudește clar cu nicio familie cunoscută), ceea ce complică reconstrucția originilor etnice ale poporului. Cauza dispariției finale este, de asemenea, neclară: invaziile străine au subjugat Sumerul, dar factorii de mediu (salinizarea solurilor de irigație, războiul ori bolile) ar fi putut contribui la declin. În plus, încă nu știm pe deplin cum s-au transmis cunoștințele sumerienilor: de exemplu, existența unei elite de scribi cu limba sumeriană în epoca babiloniană târzie ridică întrebări despre continuitatea culturală. Cercetările arheologice, lingvistice și genetice continuă să aducă noi date, dar enigmele sumeriene – de unde au apărut, cum și-au formulat ideile, de ce au dispărut – vor rămâne un subiect de interes şi dezbatere pentru mult timp de acum înainte.
Concluzie
Civilizația sumeriană este cu adevărat un reper în istoria umanității: aici au înflorit primele oraşe şi arte ale scrierii, s-au conceput primele legi și etice ale societății, s-au spus primele poveşti epice despre viaţă și zei. Mulţimea realizărilor lor în ştiinţă, artă și administrativ a modelat traiectoria civilizației orientale pentru milenii. Faptul că atât de multe întrebări rămân încă deschise – de la originile poporului până la schimbările de mediu care le-au slăbit regatele – adaugă farmecul istoriei lor: a fi primii nu înseamnă a fi şi total cunoscuţi. Sumerienii rămân, prin cercetările în curs, un mister captivant pentru publicul larg și pentru experți deopotrivă.
Bibliografie selectivă: studii arheologice și surse de specialitate, inclusiv lucrări ale enciclopediilor academice și rezultatele descoperirilor arheologice mesopotamiene.
