Domnia lui Ștefan cel Mare (1457–1504) reprezintă una dintre cele mai glorioase perioade din istoria Moldovei, marcată de victorii militare și o diplomație abilă care au asigurat independența principatului în fața marilor puteri vecine. Un moment definitoriu al domniei sale este Bătălia de la Codrii Cosminului din 26 octombrie 1497, în care Ștefan a învins armata poloneză condusă de regele Ioan Albert. Această bătălie a fost o ripost26 octombrie 1497, în Codrii Cosminului, la circa 100 km nord de capitala de atunci, Suceava, între actualele comune Voloca pe Derului și Valea Cosminului din regiunea Cernăuți, Ucraina, a demonstrat nu doar priceperea strategică a lui Ștefan, ci și răspunsul său ferm la trădarea Poloniei, care, sub pretextul unei alianțe, a încercat să-l înlocuiască pe tronul Moldovei cu fratele său, Sigismund.

Contextul istoric

La sfârșitul secolului al XV-lea, Moldova se confrunta cu o amenințare crescândă din partea Imperiului Otoman, care în 1484 a cucerit Chilia și Cetatea Albă, porturi strategice la Marea Neagră, afectând economia și securitatea principatului. Pentru a contracara această amenințare, Ștefan cel Mare a căutat sprijinul Regatului Poloniei, un vecin puternic din nord. În 1485, la Colomeea, Ștefan a depus un jurământămînt de vasalitate față de regele Poloniei, Casimir IV Jagiellon, pentru provincia Pocuția, în schimbul promisiunii de ajutor militar pentru recucerirea celor două cetăți. Pocuția, deși controlată de domnitorii moldoveni între 1387 și 1532, era de drept parte a Regatului Poloniei, iar jurământul de vasalitate era o practică obișnuită în Europa medievală, implicând plata unor taxe și sprijin militar pentru rege.

Cu toate acestea, Polonia a trimis doar 3.000 de soldați, un număr insuficient pentru o campanie de succes, iar Casimir IV a încheiat pace cu sultanul otoman, lăsându-l pe Ștefan fără sprijinul așteptat. Mai mult, în 1489, Polonia a recunoscut anexarea Chiliei și Cetății Albe de către otomani, ceea ce a fost perceput ca o trădare de către Ștefan, tensionând relațiile moldo-poloneze. După moartea lui Casimir IV în 1492, fiul său, Ioan Albert, a urcat pe tron și a început să planifice o invazie a Moldovei, sub pretextul recuceririi Chiliei și Cetății Albe, dar cu scopul real de a-l detrona pe Ștefan și a-l înlocui cu fratele său, Sigismund.

Invazia poloneză

În 1497, Ioan Albert a intrat în Moldova cu o armată de aproximativ 40.000 de soldați, însoțiți de un număr mare de servitori, având ca obiectiv aparent sprijinirea Moldovei împotriva otomanilor. Cu toate acestea, adevăratul scop era de a-l detrona pe Ștefan și de a-l instala pe Sigismund ca domnitor, consolidând astfel influența poloneză în regiune. Ștefan, informat despre aceste intenții, a pregătit o apărare strategică, utilizând tactica pământului pârjolit pentru a priva armata poloneză de provizii. El a trimis soli pentru a negocia, dar aceștia au fost arestați, confirmând ostilitatea polonezilor.

Ștefan a căutat sprijinul altor puteri, obținând 2.000 de soldați otomani și 12.000 de ardeleni care au intrat în Moldova prin pasul Oituz. Aceste alianțe au întărit poziția sa militară, pregătind terenul pentru o confruntare decisivă.

Asediul Sucevei

Pe 26 septembrie 1497, armata poloneză a început asediul Sucevei, capitala Moldovei. Cetatea, bine fortificată, a rezistat atacurilor datorită apărării organizate de Ștefan și a condițiilor dificile cu care s-au confruntat polonezii: foamete, boli și vreme nefavorabilă. Asediul a durat până pe 16 octombrie, dar polonezii nu au reușit să cucerească Suceava. Pe 19 octombrie, Ioan Albert a ridicat asediul, acceptând un acord de retragere pe același drum pe care venise. Totuși, el a ales o rută diferită, prin Bucovina spre Sniatyn, încălcând înțelegerea și oferind lui Ștefan pretextul pentru a acționa.

Bătălia de la Codrii Cosminului

Pe 26 octombrie 1497, armata poloneză, demoralizată și slăbită, a intrat în Codrii Cosminului, o zonă împădurită și deluroasă, ideală pentru o ambuscadă. Ștefan, cu o armată de aproximativ 18.000 de moldoveni, susținuți de 10.000 de valahi și tătari și 500 de ieniceri otomani, a orchestrat o capcană ingenioasă. Oștenii săi au tăiat parțial copacii de-a lungul drumului, astfel încât aceștia să poată fi doborâți la un semnal. Când armata poloneză a intrat în defileul îngust, moldovenii au prăbușit copacii, provocând haos și dezorganizare. Din ascunzișurile pădurii, au atacat cu arcuri, sulițe și arme de corp la corp, exploatând terenul care a împiedicat cavaleria grea poloneză să se desfășoare eficient.

Bătălia a durat trei zile, moldovenii hărțuind constant inamicul. Pe 29 octombrie, un detașament de 600 de cavaleri polonezi trimis ca întărire a fost anihilat la Lențești de forțele conduse de vornicul Sima Boldur, într-un caz excepțional în care Ștefan, grav bolnav, a delegat comanda. Pierderile poloneze au fost estimate între 2.000 și 5.000 de morți și prizonieri, inclusiv numeroși nobili, ceea ce a dus la zicala poloneză „Za króla Olbrachta wyginęła szlachta” („Sub regele Olbracht, nobilimea a pierit”).

Urmările bătăliei

Victoria de la Codrii Cosminului a fost una dintre cele mai importante din domnia lui Ștefan cel Mare, consolidând independența Moldovei și reputația sa de strateg militar. Moldova a capturat mai multe steaguri militare poloneze, inclusiv cele din Cracovia, Lviv și Sandomir, simbolizând umilința suferită de Ioan Albert, care a fost numit „regele sub care cavalerii au fost distruși”. Ștefan a anexat Pocuția, care a rămas sub control moldovean până în 1532, după Bătălia de la Obertyn din 1531.

În primăvara anului 1498, Ștefan, împreună cu aliații săi otomani și tătari, a lansat raiduri devastatoare în sudul Poloniei, în regiunile Rutenia Roșie și Podolia, capturând aproximativ 100.000 de prizonieri și ajungând până la Przeworsk. Aceste acțiuni au fost o pedeapsă suplimentară pentru trădarea polonezilor. În 1499, tratatele de pace semnate la Cracovia (15 aprilie) și Hârlău (12 iulie) au normalizat relațiile, Polonia angajându-se să-l sprijine pe Ștefan împotriva dușmanilor săi, iar Ștefan promițând participarea la un război antiotoman planificat de Polonia și Ungaria.

O legendă populară spune că Ștefan i-a pus pe prizonierii polonezi să planteze stejari în zona bătăliei, creând Dumbrava Roșie. Un stejar, cunoscut ca „Stejarul lui Ștefan cel Mare”, se crede că mai există astăzi, alături de o cruce cu inscripția: „Nu este a mea și nici a voastră, dar este a nepoților și strănepoților noștri”.

Concluzie

Bătălia de la Codrii Cosminului rămâne un simbol al rezistenței și ingeniozității militare a lui Ștefan cel Mare. Prin această victorie, el a pedepsit trădarea Poloniei, care nu doar că nu și-a respectat promisiunile de alianță, dar a încercat să-l înlăture de pe tron. Evenimentul a consolidat poziția Moldovei ca stat independent și respectat în Europa de Est și este celebrat ca una dintre marile victorii ale poporului român. Tactica sa de gherilă și capacitatea de a forma alianțe strategice au demonstrat de ce Ștefan este considerat unul dintre cei mai mari conducători din istoria românească.