Anunnaki sunt, în mitologia mesopotamiană, un grup de zeități majore, copiii zeului cerului An (Anu) și ai zeiței Pământului Ki. Cuvântul „Anunnaki” derivă din An și poate fi tradus literal prin „cei de sânge regal” sau „copii princiari”, sugerând statutul lor sacru. Conform surselor vechi, Anunnaki „hotărau soarta omenirii”, funcție reflectată de mituri precum Enki şi porunca lumii, unde zeii din panteonul sumerian se ocupă de ordine cosmică. Enciclopedia Britannica îi numește „clasa de zei” din panteonul mesopotamian și menționează că printre membrii lor se numără Enlil, Enki (Ea), Ninhursag, Sin, Utu și Inanna, cu Enlil (zeul aerului) drept cel mai important dintre ei.

Totuși, Anunnaki au căpătat în epoca modernă o aură fantastică. Începând cu a doua jumătate a secolului XX, ei au fost reinterpretati în sensul unor fiinţe reale, posibili strămoși ai omenirii. De pildă, Zecharia Sitchin a popularizat ideea că Anunnaki ar fi extratereştri de pe o planetă îndepărtată (ipotetica Nibiru), care au colonizat Pământul și au creat genetic specia umană. Astfel de teorii i-au transformat pe Anunnaki în simbolul unei „civilizații antice” îndepărtate, stârnind imaginația publicului larg, deși ele nu au suport științific serios. În mitologia sumeriană clasică însă, Anunnaki apar doar în texte sacre şi epopei (de exemplu în mitul potopului Atra-Hasis sau în Enûma Eliș), ca zeităţi cosmice – nu există vreo mărturie autentică că ar fi o civilizație terestră “ascunsă”.

Sursele istorice și arheologice

Arheologii au descoperit mii de tăblițe cuneiforme în situri ca Nippur, Eridu sau Ur, care includ hymnuri religioase și documente administrative. Aceste texte sunt sursa principală pentru noțiunea de Anunnaki. De exemplu, o tabletă cu mitul potopului (cunoscut și ca Eridu Genesis) menționează că zeii An, Enlil, Enki și Ninhursag au creat omenirea și au înființat marile orașe, indicând rolul de lideri ai panteonului. În scrierile sumeriene Anunnaki sunt reprezentați ca locuind printre oameni și luând decizii divine – poeziile ritualice îi plasează „în mijlocul omului” și spun că ei „hotărăsc soarta” omenirii.
Exemplu de tabletă cuneiformă din templul lui Enlil la Nippur (Irak), care datează din mileniul II î.Hr. Astfel de inscripții redau mituri și liste de zeități precum Anunnaki.
O relatare celebră, poemul „Bovine și Grâul”, arată că animalele (Lahar) și cerealele (Ashnan) au fost create ca hrană pentru Anunnaki, dar zeii „nu le puteau folosi”, astfel încât „a fost creat omul” pentru a le cultiva și hrăni. Pasaje ca aceasta sugerează explicit că, potrivit vechilor sumerieni, oamenii au fost făcuți pentru a sluji zeităților. În ansamblu, sursele istorice cuneiforme nu descriu Anunnaki ca o „civilizație” în sens arheologic, ci doar ca pe zeități cu atribute cosmice; ele există ca personaje mitologice și divine.

Ipoteze ştiințifice

În viziunea academia, Anunnaki sunt interpretate ca zeități din panteonul mesopotamian, nu ca entități fizice istorice. Enciclopedia Britannica subliniază că ei au fost considerați «zei ai panteonului Mesopotamian» (o „clasă de zei”); practic, erau forțe ale naturii sau principii sacre, nu membri ai unei rase extraterestre. În textele sumere tradiționale apar figurele cunoscute ale zeilor – Enlil, Enki, Ninhursag, Sin, Utu, Inanna ş.a., copiii lui An și ai lui Ki – și Enlil este descris ca „cel dintâi dintre Anunnaki”, zeul aerului care a separat cerul de pământ. Atunci când scriitorii antici menționează „Anunnaki”, fac de obicei referire colectivă la acești zei de rang înalt, însă nu există o listă completă de nume sau un șir istoric consemnat. De pildă, cercetătorii semnalează că noțiunea însăși era vagă – nu știm exact câți erau sau unde slujeau – și că de regulă fiecare zeitate avea cultul propriu, nu un cult colectiv al Anunnaki.

Domeniul principal de interpretare al Anunnaki este prin prisma mitologiei: rolul lor primordial era să „hotărască soarta omenirii” și să decidă ordinea cosmică. În mitul Enki și porunca lumii, Anunnaki se închină lui Enki şi primesc misiuni divine, iar în epopeea babiloniană Enûma Eliș zeul Marduk împarte 600 de zei Anunnaki între cer și pământ (300 în cer, 300 pe pământ). Aceste perspective arată un model religios și simbolic – de judecători și administratori divini – care nu presupune prezența lor fizică în istorie. Sumerologii și asiriologii moderni resping ideea că Anunnaki ar fi fost altceva decât zeități figurative: ei tratează Anunnaki ca pe personaje literare și teologice. În general, specialiştii consideră că expresiile ca „zei cereşti” sau „cei de sânge regal” descriu divinitatea şi legitimitatea cosmică, nu narațiuni istorice.

Teorii alternative

Ipotezele alternative – parte din literatura „extratereștrilor antici” – propun o viziune cu totul diferită. Cea mai cunoscută este cea lansată de Zecharia Sitchin în anii 1970. În cărțile sale (de exemplu A Douăsprezecea planetă), Sitchin interpretează textele mesopotamiene astfel încât Anunnaki devin o rasă extraterestră numită Annunaki (cu două n), care ar fi venit pe Pământ dinspre o planetă necunoscută numită Nibiru. El susține că acești extratereștri au colonizat Terra în urmă cu zeci de mii de ani pentru a extrage aur și resurse și, pentru a-și face munca mai ușoară, i-ar fi creat genetic pe primii oameni, explicând astfel „veriga lipsă” din evoluția umană. Conform lui Sitchin, orbită alungită a lui Nibiru ar fi de aproximativ 3600 de ani, iar întoarcerile periodice ar fi declanșat schimbări catastrofale în istorie. Practic, Sitchin transformă miturile sumeriene într-o poveste a unor „pionieri” spațiali care modelează civilizația terestră. El a pretins că a tradus „o parte” din tăblițele sumeriene pentru a susține această teorie. În cultura populară, aceste idei au fost extinse de alți autori de pseudo-istorie și fenomene media, sugerând uneori că Anunnaki ar fi construit piramidele, statuile gigantice sau ar deține secrete tehnologice antice.

Cum s-au propagat aceste idei în cultura pop

Teoria Anunnaki a fost răspândită masiv prin intermediul culturii populare. Cărțile lui Sitchin s-au vândut în milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 25 de limbi, influențând larg publicul pasionat de enigme antice. Emisiuni TV de televiziune (în special Ancient Aliens de pe History Channel) au dedicat episoade subiectului (de exemplu „The Anunnaki Connection” din 2013). Numeroase documentare video, podcasturi și site-uri de tip New Age au preluat noțiunea, iar Internetul e plin de articole și videoclipuri speculative despre Anunnaki. După cum observă arheologul Matthew Peeples, ideile pseudo-ştiinţifice despre influența extraterestră în Antichitate „gained popularity through a deluge of books and TV shows like Ancient Aliens”. Astfel, o avalanșă de media comerciale și forumuri online a prezentat Anunnaki ca pe o „civilizație antică” cu impact real asupra istoriei, alimentând fascinația colectivă.

Analiză critică

În realitate, majoritatea afirmațiilor despre Anunnaki ca fiinţe extraterestre nu stau sub nicio formă în picioare științific. Nu există dovezi arheologice sau lingvistice că sumerienii ar fi vrut să spună altceva decât că aceștia erau zei în povestirile lor. Părerile specialiștilor sunt unanime în a respinge aceste teorii fantastice. De pildă, criticul biblist Michael Heiser subliniază că Sitchin „nu este un specialist în limbile antice” și că traducerile lui sunt inventate, menționând că „cuvintele pe care Sitchin ne spune că ar semnifica rachete sau nave spațiale nu au asemenea înțelesuri în dicționarele mesopotamiene” și că Sitchin „fabrică date, ideile sale nu există deloc în vreun text cuneiform”. În termeni simpli, experții atestă că nicio tabletă autentică nu vorbește despre Nibiru, calendar de 3600 de ani sau inginerie genetică a omului. Wikipedia în engleză precizează că ideile lui Sitchin au fost „categoric respinse de oamenii de ştiinţă, analiștii anticişti şi assiriologi, care le consideră pseudostiință și pseudohistoriografie”. La rândul său, și Wikipedia românească notează că speculațiile sale sunt „ridiculizate” de istorici și arheologi.

Pe de altă parte, există și motive psihosociale pentru popularitatea acestor mituri moderne. Într-un interviu, Peeples atrage atenția că miturile cu extratereștri vând bine și sunt promovate în scop comercial: „Se fac mulți bani din vânzarea ideilor pseudoștiințifice către public”. În plus, astfel de povești oferă explicații simple și grandioase pentru realizări antice misterioase: de ce au fost construite piramidele sau marile temple, de ce oamenii preistorici au creat civilizații complexe? Explicația „au venit zeii din spațiu” e captivantă și conferă un soi de mândrie identitară (de pildă, naționalism sau legende despre strămoși extraterestri). Critici precum jurnalistul Smithsonian Riley Black atrag atenția că show-urile gen Ancient Aliens prezintă „baraj” de afirmații fără dovezi reale: specialiștii invocați „fac pur și simplu afirmația că un eveniment trebuie să se fi întâmplat, dar nu oferă nicio dovadă concretă pentru afirmațiile lor”. Pe scurt, explicațiile cu extratereștri funcționează ca un fel de teorie a complotului pseudostiințific: ele nu rezistă verificării și sunt construite peste imaginația publicului, nicidecum pe date arheologice solide.

Concluzie: între mit, istorie și mister

Anunnaki rămân astăzi figuri „mitice” care inspiră atît studiile ştiințifice cît și speculațiile conspiraționiste. Pentru cercetarea academică, ei nu sunt decât un grup de zei ai panteonului sumerian, fără realitate istorică concretă. Accentul arheologic se pune pe traducerea precisă a textelor cuneiforme şi pe contextualizarea lor în cultura veche – nu pe interpretări senzaționale. În schimb, din punct de vedere cultural, Anunnaki reprezintă un exemplu de „mit postmodern”: credința colectivă în trecutul nostru alungit, adaptată la nevoile contemporane de explicare fantastică. Ele simbolizează dialelctica permanentă dintre mit (imaginea zeilor cerești), istorie (datele efectiv atestate de tăblițe) și mister (dorința de miraculos). În reflecția publică contemporană, Anunnaki au astfel valoarea ilustrativă a modului în care oamenii pot interpreta trecutul fie prin prisma datelor reale, fie prin filtrele imaginației. Realitatea arheologică ne învață prudență: deși miturile sumeriene sunt fascinante şi adevărate din punct de vedere al credințelor antice, ele nu ne conferă informații directe despre vreo „civilizație străveche” extraterestră.