Teoria controversată a originii poporului român. Savantul care a susţinut că ţara a rămas pustie secole în şir în Evul Mediu

În secolul XIX-lea mai mulţi istorici austrieci promovau în lucrări devenite faimoase teorii controversate privind originea poporului român, susţinând că dacii au fost nimiciţi sau alungaţi din ţară, iar strămoşii românilor au reapărut peste secole de la sud de Dunăre.

Savantul austriac Eduard Robert Rösler (1836 – 1874), de etnie germană, a rămas în istorie ca autorul uneia dintre cele mai controversate lucrări despre originea poporului român, publicată la mijlocul secolului al XIX şi contestată de-a lungul timpului de marii istorici români.

Roesler a susţinut în cartea sa „Romänische Studien” că poporul român s-a format la sud de Dunăre, de unde o mare parte a populaţiei a emigrat de-a lungul timpului la nord de fluviu, în actualele ţinuturi ale României. A susţinut, de asemenea, că o dată cu invadarea Daciei de către romani, populaţia din ţinuturile ocupate a fost exterminată sau strămutată în masă la sud de Dunăre, unde s-ar fi format limba română şi poporul român.

Au dispărut dacii?

„Teritoriul, care şi-a pierdut cea mai mare şi mai bună parte de populaţie din urma mulţilor ani de războaie amare şi sângeroaseşi prin emigraţii a primit o nouă populaţie romană, colonişti venind din toate provinciile imperiului roman, însă un număr mic din peninsula italică, totuşi. Trebuie să presupunem că elemente dacice supuse s-au ţinut departe de atingerea culturii romane şi că sentimentele lor de ranchiună împotriva Romei s-au menţinut. În 272, goţii au preluat teritoriul părăsit de romani şi populaţia locală dispare de acolo fără urmă. Până în secolul al VI-lea Dacia a fost reşedinţa unor triburi germanice, iar cultura care a fertilizat pământul respectiv între 107 şi 272 a dispărut”, susţinea savantul.

Unul dintre argumentele invocate în celebra „teorie a lui Roesler” a fost că până în secolul al XIII-lea nu ar fi existat izvoare istorice care să ateste prezenţa românilor la nord de Dunăre. Teoria lui Roesler a fost îmbrăţişată de alţi istorici occidentali, un motiv fiind şi oponenţa manifestată faţă de eforturile de emancipare ale românilor din Transilvania şi Banat, în secolul al XIX-lea, într-o perioadă în care populaţia românească nu era încă recunoscută ca naţiune.

S-au retras în munţi

Teoria lui Roesler a fost demontată de istorici ca Alexandru Xenopol, Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan. Argumentele prezentate de academicieni au arătat că poporul român s-a format la nordul şi sudul Dunării de-a lungul secolelor, prin amestecul daco-romanilor cu migratorii slavi, că majoritatea toponimelor arhaice au origine dacă şi că după retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia, localnicii au rămas „pe peticul lor de pământ”, susţinea Vasile Pârvan.

„Chiar bogaţii când fugeau din Dacia, încă nu o părăseau fără gândul de a se întoarce, căci greu se deslipeşte omul de ceea ce a agonisit, dovadă mulţimile de comori îngropate, găsite pe pământul vechii Dacii. Dar încă sărmanul. El se retrăgea întotdeauna în preajma locuinţei sale, sperând că se vor linişti vremurile şi că va putea să-şi revadă aşezarea şi casa. Dar timpul trecea şi izvorul barbarilor nu mai seca. Necontenit se împrospăta trimiţând în locul celor sătui pe alţii flămânzi. Timpul trecea şi o generaţie se stingea după alta în creierii munţilor, încât cei născuţi la umbra înaltelor piscuri se deprinseră în curând a găsi aici o nouă patrie”, scria academicianul Alexandru Xeneopol, în „Teoria lui Roesler”, pentru a explica locurile unde se retrăgrau localnicii din calea invaziilor migratorilor.