Mihai Viteazul (1558–1601), una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei românești, este celebrat pentru realizarea primei uniri a celor trei principate românești – Țara Românească, Transilvania și Moldova – în anul 1600. Deși această unire a durat doar câteva luni, ea a devenit un simbol al unității naționale în istoriografia modernă. Cucerirea Moldovei, realizată în mai 1600, este un moment-cheie al domniei sale, dar motivele din spatele acestei acțiuni sunt complexe și au fost interpretate diferit de-a lungul timpului. Acest articol explorează adevăratul motiv al cuceririi Moldovei, bazându-se pe surse academice și evidențiind dezbaterile privind rolul conștiinței naționale în deciziile lui Mihai.
Contextul istoric
La sfârșitul secolului al XVI-lea, Principatele Române se aflau sub suzeranitate otomană, dar erau influențate și de alte puteri, precum Imperiul Habsburgic și Regatul Poloniei. Mihai Viteazul a devenit domn al Țării Românești în 1593 și s-a alăturat Ligii Sfinte, o alianță creștină condusă de împăratul Rudolf al II-lea, pentru a lupta împotriva Imperiului Otoman în cadrul Războiului Lung (1593–1606). În 1595, a obținut victorii importante împotriva otomanilor la Călugăreni și Giurgiu, consolidându-și poziția ca lider militar.
În 1599, Mihai a cucerit Transilvania, învingându-l pe Andrei Báthory la Șelimbăr și devenind guvernator imperial sub suzeranitate habsburgică. Totuși, poziția sa era amenințată de influența Poloniei, care susținea familia Movilă în Moldova și complota pentru a-l înlocui pe Mihai în Țara Românească cu Simion Movilă. În acest context, cucerirea Moldovei a fost o mișcare strategică pentru a-și securiza poziția și a menține unitatea antiotomană.
Motivele cuceririi Moldovei
Amenințarea poloneză și a lui Ieremia Movilă
Principalul motiv al cuceririi Moldovei a fost eliminarea amenințării reprezentate de domnitorul moldovean Ieremia Movilă, susținut de Polonia. Movilă fusese instalat pe tronul Moldovei în 1595 de hatmanul Jan Zamoyski, scoțând Moldova din Liga Sfântă și aliniind-o cu interesele poloneze, care la acea vreme erau aliate cu otomanii. Polonezii unelteau să-l detroneze pe Mihai și să-l înlocuiască în Țara Românească cu Simion Movilă, fratele lui Ieremia. Această conspirație punea în pericol controlul lui Mihai asupra Țării Românești și Transilvaniei.
Pregătirile lui Sigismund Báthory
Un factor decisiv a fost prezența lui Sigismund Báthory, fostul principe al Transilvaniei, în Suceava, la începutul anului 1600. Acesta pregătea o campanie pentru a recuceri Transilvania, cu sprijinul lui Jan Zamoyski și al lui Ieremia Movilă. Pentru a preveni această alianță ostilă, Mihai a lansat o campanie preventivă în Moldova, începând la 14/24 aprilie 1600, plecând din Alba Iulia și intrând în Moldova prin mai multe trecători, inclusiv Focșani și Oituz. La 10 mai, l-a înfrânt pe Movilă la Bacău, iar acesta a fugit la Hotin, ulterior refugiindu-se în Polonia. Până la 1 iunie, Mihai a ajuns la Iași, unde garnizoana moldoveană s-a predat, iar el s-a proclamat domn al Moldovei.
Consolidarea Ligii Sfinte
Cucerirea Moldovei a avut și scopul de a reactiva flancul sudic al Ligii Sfinte, slăbit de influența poloneză în Moldova. Prin îndepărtarea lui Ieremia Movilă, Mihai a asigurat că Moldova se aliniază cu politica antiotomană, consolidând unitatea militară a principatelor românești. În vara anului 1599, Mihai trimisese soli la împăratul Rudolf al II-lea pentru a obține aprobarea pentru îndepărtarea domnitorilor pro-polonezi din Transilvania și Moldova, arătând că acțiunile sale erau coordonate cu strategia Ligii Sfinte.
„Planul dacic” și unirea principatelor
Unii istorici sugerează că Mihai a urmărit un „plan dacic”, adică unirea celor trei principate românești pentru a crea un pol de putere capabil să reziste otomanilor. Această idee, formulată inițial de generalul Castaldo în anii 1550, a fost pusă în practică de Mihai, care și-a asumat titlul de „domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”. Totuși, unirea a fost mai degrabă o consecință a necesităților strategice decât un obiectiv premeditat de unitate națională.
| Aspect | Detalii |
|---|---|
| Data cuceririi | Mai 1600, campanie începută la 14/24 aprilie |
| Adversar | Ieremia Movilă, susținut de Polonia |
| Motiv principal | Eliminarea amenințării poloneze și a planurilor lui Sigismund Báthory |
| Context strategic | Consolidarea Ligii Sfinte și prevenirea unei alianțe anti-Mihai |
| Rezultat | Mihai proclamat domn al Moldovei, unire temporară a principatelor |
Controverse și interpretări
Există dezbateri privind rolul conștiinței naționale în acțiunile lui Mihai Viteazul. Istoriografia românească din secolul al XIX-lea, influențată de Nicolae Bălcescu, a prezentat unirea ca un precursor al României moderne, subliniind ideea de unitate națională. Totuși, cronicarii contemporani, precum Miron Costin, l-au descris pe Mihai ca pe un cuceritor, „cauza vărsării de sânge între creștini”, iar propriii săi supuși valahi s-au plâns de „domnia războinică” a acestuia. Istorici precum A.D. Xenopol și Petre P. Panaitescu susțin că Mihai nu a fost motivat de un concept național, ci de ambiții politice și militare, evidențiind lipsa integrării administrative a principatelor.
Un alt aspect controversat este măsura în care Mihai a urmărit independența față de Habsburgi. Deși era aliat al împăratului Rudolf al II-lea, cucerirea Moldovei a fost o inițiativă proprie, care a stârnit nemulțumirea nobilimii maghiare din Transilvania și a dus la pierderea controlului asupra acesteia în septembrie 1600.
Impactul cuceririi
Cucerirea Moldovei a permis lui Mihai să-și consolideze temporar puterea, dar unirea celor trei principate a fost de scurtă durată. În septembrie 1600, nobilimea maghiară, susținută de generalul habsburgic Gheorghe Basta, l-a învins pe Mihai la Mirăslău, iar polonezii l-au reinstalat pe Ieremia Movilă în Moldova. În ciuda acestui eșec, acțiunile lui Mihai au rămas un simbol al luptei pentru independență și unitate, influențând generațiile viitoare.
Concluzie
Adevăratul motiv al cuceririi Moldovei de către Mihai Viteazul a fost de natură strategică și politică. El a acționat pentru a elimina amenințarea reprezentată de Ieremia Movilă și de planurile lui Sigismund Báthory, susținute de Polonia, care vizau recucerirea Transilvaniei. Prin cucerirea Moldovei, Mihai a încercat să mențină unitatea antiotomană și să-și securizeze poziția în Țara Românească și Transilvania. Deși unirea principatelor a fost interpretată ulterior ca un act de unitate națională, sursele contemporane sugerează că motivele sale au fost mai degrabă pragmatice. Povestea lui Mihai Viteazul rămâne un exemplu de curaj și strategie, dar și un memento al complexității politice a epocii.
