Ștefania Mărăcineanu (1882–1944) a fost o fiziciană și chimistă română de renume internațional, recunoscută pentru contribuțiile sale în domeniul radioactivității și pentru pionieratul în inducerea ploii artificiale. În 1931, în regiunea Bărăgan, ea a realizat ceea ce multe surse românești consideră a fi prima ploaie artificială din lume, utilizând săruri radioactive pentru a stimula precipitațiile. Această realizare a marcat un moment semnificativ în istoria meteorologiei, demonstrând potențialul științei de a aborda probleme precum seceta. Deși contribuțiile sale au fost umbrite de contemporani, iar recunoașterea internațională a fost limitată, munca sa a pus bazele tehnicilor moderne de modificare a vremii. Acest articol explorează viața, cercetările și impactul durabil al invenției sale revoluționare.

Viața Timpurie și Educația

Ștefania Mărăcineanu s-a născut pe 18 iunie 1882, la București, într-o familie modestă. Viața sa timpurie a fost marcată de dificultăți, inclusiv o copilărie petrecută parțial la orfelinatul „Elena Doamna”. În ciuda acestor obstacole, a demonstrat o pasiune și un talent remarcabil pentru științe. A absolvit Facultatea de Științe Fizico-Chimice a Universității din București în 1910, cu o lucrare de licență despre interferența luminii, care i-a adus un premiu de 300 de lei. După absolvire, a predat fizica și chimia la Școala Centrală de Fete din București, inspirând tinerele eleve și pregătindu-se pentru o carieră în cercetare.

În 1919, datorită unei burse acordate de Ministerul Științelor din România, Mărăcineanu a plecat la Paris pentru a-și continua studiile. Acolo, s-a înscris la cursurile de radioactivitate susținute de celebra Marie Curie la Institutul Radium, un centru mondial de excelență în acest domeniu. Această oportunitate a marcat începutul contribuțiilor sale majore în știință.

Cercetările la Paris

La Institutul Radium, sub îndrumarea lui Marie Curie, Mărăcineanu a început să lucreze la teza sa de doctorat, intitulată „Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux”. Susținută în 1924 la Universitatea Sorbona, teza a primit calificativul „Très Honorable” și a fost prezentată la Academia Franceză de Științe de către Georges Urbain. În timpul cercetărilor, Mărăcineanu a observat că timpul de înjumătățire al poloniului varia în funcție de metalul pe care era plasat, ceea ce a condus-o la ipoteza că razele alfa ale poloniului pot transforma atomii metalului în izotopi radioactivi. Această observație a fost un precursor al descoperirii radioactivității artificiale, deși recunoașterea oficială a fost acordată soților Frédéric și Irène Joliot-Curie, care au primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1935.

Mărăcineanu a exprimat public dezamăgirea sa față de faptul că Irène Joliot-Curie a utilizat observațiile sale fără a-i acorda credit. În 1936, ea a scris fizicienei Lise Meitner, subliniind contribuția sa la descoperirea radioactivității artificiale, care fusese semnalată încă din 1924. Deși Academia de Științe din România i-a recunoscut munca în 1936, controversa a contribuit la izolarea sa în comunitatea științifică internațională.

Întoarcerea în România și Invenția Ploii Artificiale

După ce a petrecut câțiva ani la Observatorul din Paris, Mărăcineanu s-a întors în România în 1930, unde a devenit colaboratoare a profesorului Dimitrie Bungențianu la Universitatea din București. Aici, a înființat primul laborator de radioactivitate din țară, folosind fonduri proprii pentru a achiziționa echipamentele necesare. Fascinată de legătura dintre radioactivitate și fenomenele meteorologice, ea a început să exploreze posibilitatea de a induce ploaia artificială.

Într-un interviu din 1935, Mărăcineanu a povestit cum, în timpul cercetărilor sale asupra radioactivității plumbului pe acoperișurile Observatorului din Paris, a observat că expunerea substanțelor radioactive la soare părea să atragă formarea norilor. „Ploaia nu este decât o consecință imediată a influenței solare în radioactivitate. Am făcut constatarea că un încăpățânat ghinion mă urmărea, cerul acoperindu-se cu nori ori de câte ori lucram pe acoperișuri. Am ajuns curând la concluzia că nu era o simplă coincidență, ci că expunerea unor substanțe radioactive la soare atrăgea condensarea norilor,” a declarat ea.

Această observație a inspirat-o să dezvolte o metodă de inducere a ploii artificiale. În vara anului 1931, în regiunea Bărăgan, o zonă agricolă afectată frecvent de secetă, Mărăcineanu a realizat un experiment revoluționar. Cu sprijinul profesorilor Dimitrie Bungențianu și Nicolae Vasilescu-Karpen, și al pilotului Constantin „Bâzu” Cantacuzino, ea a folosit un avion pentru a dispersa săruri radioactive în nori joși, creând centre de condensare care au facilitat formarea precipitațiilor. Experimentul a fost un succes, marcând, conform surselor românești, prima ploaie artificială din lume.

Pe 10 iunie 1931, Mărăcineanu a depus o cerere de brevet la Direcțiunea Proprietății Industriale din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, sub numărul 18547, intitulată „Un mijloc de a provoca ploaia”. Deși brevetul nu a fost larg recunoscut internațional, experimentul său a demonstrat potențialul manipulării vremii pentru a sprijini agricultura și gestionarea resurselor de apă.

Metoda sa, care utiliza săruri radioactive, era diferită de tehnicile moderne de însămânțare a norilor, care folosesc substanțe precum iodura de argint. Totuși, experimentul său a fost un pas important în dezvoltarea tehnologiilor de modificare a vremii. Ulterior, Mărăcineanu a fost invitată de guvernul francez să efectueze experimente similare în Algeria, în 1934, pentru a combate seceta din regiunile deșertice.

Viața Ulterioară și Moștenirea

După succesul experimentului din Bărăgan, Mărăcineanu a continuat să cerceteze legătura dintre radioactivitate și fenomenele naturale. Ea a observat o creștere a radioactivității în zona epicentrului unui cutremur înainte de producerea acestuia, o descoperire care a anticipat cercetările moderne în seismologie. În 1942–1943, a prezentat aceste rezultate la Academia Română, dar lucrările sale nu au fost publicate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1937, Mărăcineanu a fost aleasă membru corespondent al Academiei de Științe din România, iar în 1941 a fost promovată la gradul de profesor asociat. Cu toate acestea, cariera sa a fost întreruptă în 1942, când a fost pensionată obligatoriu la vârsta de 60 de ani. Sănătatea sa s-a deteriorat din cauza expunerii prelungite la radiații, iar pe 15 august 1944, a murit la București, probabil de cancer.

Deși contribuțiile sale nu au fost pe deplin recunoscute în timpul vieții, moștenirea sa a fost redescoperită în ultimele decenii. În 2013, Romfilatelia a emis o marcă poștală în onoarea sa, deși inițial a fost utilizată din greșeală imaginea lui Marie Curie. În 2022, Google a dedicat un Doodle aniversării a 140 de ani de la nașterea sa, subliniind importanța contribuțiilor sale. În plus, un document al Curții de Conturi din România din 2023 a menționat cercetările sale în contextul combaterii efectelor climatice în agricultură, propunând chiar ca Autoritatea Națională pentru Creșterea Precipitațiilor să poarte numele său.

Controverse și Recunoaștere

Controversa privind recunoașterea contribuțiilor sale la radioactivitatea artificială rămâne un subiect sensibil. Deși Mărăcineanu a fost prima care a observat fenomenul, soții Joliot-Curie au fost cei care au demonstrat fizic și matematic procesul, ceea ce le-a adus Premiul Nobel. În 1934, Irène Joliot-Curie a recunoscut într-un articol din ziarul austriac Neues Wiener Journal că Mărăcineanu semnalase descoperirea radioactivității artificiale în 1924, dar comitetul Nobel nu i-a acordat credit.

În ceea ce privește ploaia artificială, sursele românești o creditează pe Mărăcineanu ca fiind prima care a indus cu succes precipitații în 1931. Totuși, sursele internaționale atribuie adesea prima însămânțare reușită a norilor lui Vincent Schaefer, în 1946, care a folosit gheață uscată și iodură de argint. Această discrepanță poate fi atribuită lipsei de diseminare internațională a rezultatelor lui Mărăcineanu sau diferențelor în metodele utilizate. Este posibil ca experimentul său să fi fost un precursor al tehnicilor moderne, dar să nu fi fost replicat pe scară largă din cauza utilizării sărurilor radioactive, considerate astăzi riscante.

Concluzie

Ștefania Mărăcineanu a fost o figură remarcabilă în știința secolului XX, ale cărei contribuții au depășit barierele de gen și obstacolele personale. Invenția sa a ploii artificiale, realizată în 1931 în Bărăgan, a demonstrat potențialul științei de a aborda provocări practice, precum seceta, și a deschis calea pentru dezvoltarea tehnologiilor de însămânțare a norilor. Deși nu a primit recunoașterea internațională meritată în timpul vieții, moștenirea sa este astăzi celebrată, inspirând noi generații de oameni de știință. Povestea sa subliniază importanța recunoașterii contribuțiilor tuturor cercetătorilor, indiferent de gen sau origine, și necesitatea de a continua explorarea soluțiilor inovatoare pentru provocările globale.