În limbajul cotidian al românilor, anumite expresii supraviețuiesc timpului, indiferent de schimbările sociale sau economice. Una dintre ele este „merg la PECO”, folosită pentru a indica o vizită la benzinărie, chiar dacă brandul PECO a dispărut oficial de pe piață în urmă cu 35 de ani, în 1990. Această frază, rostită de generații întregi, inclusiv de tineri care nu au cunoscut epoca comunistă, ridică întrebări despre cum se formează și persistă obiceiurile lingvistice. În acest articol, vom explora istoria PECO, motivele dispariției sale și cauzele culturale care fac ca această expresie să rămână vie în vocabularul nostru.

Istoria PECO: De la un acronim la un simbol național

PECO a fost o întreprindere de stat înființată în 1958, în perioada regimului comunist, și s-a ocupat de comercializarea carburanților, lubrifianților și altor produse petroliere. Acronimul provine de la „petrol, comerț”, deși o interpretare populară, dar eronată, îl leagă de „Produse Etilate cu Cifra Octanică”. Înainte de 1989, PECO reprezenta un pilon esențial al industriei petroliere românești, care era completă: de la extracție (prin Rafirom), transport (Petrotrans, cu 1.800 km de conducte) până la distribuție. România avea peste 580 de stații PECO, iar acestea nu erau doar locuri pentru alimentare cu combustibil. Ele funcționau ca hub-uri sociale: șoferii verificau presiunea în pneuri, adăugau ulei și schimbau vorbe cu angajații, într-un mediu curat, luminat și decorat cu reclame colorate.

În anii ’60-’70, PECO a cunoscut o expansiune rapidă, ajungând la peste 80 de stații în 1965 și aproximativ 500 în 1996. Brandul era echivalent cu Dacia sau țigările Carpați – un simbol al economiei planificate, dar și al mobilității într-o țară unde mașinile personale erau un lux. Produsele includeau benzină (cu sau fără aditivi), motorină, gaz petrolier lichefiat și lubrifianți, servind autovehicule, aeronave și nave. PECO nu era doar o benzinărie; era un reper cultural, integrat în viața de zi cu zi a românilor care călătoreau cu Dacii, ARO-uri sau camioane.

Declinul și dispariția brandului

Anii ’80 au marcat începutul declinului. Raționalizarea carburantului, impusă de criza economică din epoca Ceaușescu, a introdus restricții severe: mașinile circulau alternativ în funcție de numărul de înmatriculare, iar cozile la benzinării au devenit simbolul penuriei. După Revoluția din 1989, tranziția la economia de piață a dus la transformări radicale. În 1991, PECO a devenit societate pe acțiuni (Peco S.A.), iar în 1996 a fost inclusă în Compania Română de Petrol (CRP). Un an mai târziu, a fuzionat cu Societatea Națională a Petrolului „Petrom” (SNP Petrom).

Privatizarea din 2004, când OMV a preluat Petrom, a marcat sfârșitul oficial: PECO a fost integrată în OMV Petrom Marketing și desființată în 2006. Concurența din partea companiilor străine precum Shell, Agip, MOL, Lukoil și OMV a erodat cota de piață, agravată de probleme interne: stații prost amplasate, orare limitate și lipsa modernizărilor. Astăzi, piața românească este dominată de OMV Petrom, Rompetrol și Lukoil, cu afaceri de peste 40 de miliarde de lei în 2021. Logo-ul original PECO, cu culorile sale distinctive, a supraviețuit parțial în designul OMV Petrom, dar brandul ca atare a dispărut.

De ce persistă expresia „merg la PECO”?

Chiar dacă PECO nu mai există de 35 de ani, expresia a devenit un genericum – un termen care desemnează o categorie întreagă, similar cu „Xerox” pentru fotocopiere sau „Kleenex” pentru șervețele. Motivele sunt multiple, împletind lingvistica, cultura și nostalgia.

În primul rând, este o moștenire lingvistică. PECO a fost singurul brand de benzinării în perioada comunistă, când alternativa nu exista. Astfel, a devenit sinonim cu „benzinărie”, transmis generațiilor tinere prin părinți și bunici. Chiar și tinerii care nu au trăit epoca folosesc fraza, deoarece simbolizează mobilitatea și libertatea pe drumuri. Pe platforme sociale precum X (fostul Twitter), discuțiile recente confirmă acest lucru: utilizatori precum @PaulMaior explică istoria și subliniază că PECO a unit țara în jurul experienței comune a călătoriilor.

În al doilea rând, nostalgia joacă un rol cheie. Pentru cei care au trăit în comunism, PECO evocă o epocă simplă, dar familiară – un „mic univers al drumului” cu interacțiuni umane și reclame colorate. Articole recente notează că a devenit un reflex de limbaj, o moștenire culturală care vorbește despre generații și experiențe comune. Similar, în alte țări, expresii precum „merg la Esso” în unele regiuni europene persistă, deși brandul s-a schimbat.

În fine, absența unui înlocuitor cultural puternic a perpetuat termenul. Brandurile moderne precum OMV sau Rompetrol sunt văzute ca entități corporative, fără încărcătura emoțională a PECO. Discuțiile online arată că românii folosesc expresia în contexte variate, de la boicoturi economice la amintiri personale, demonstrând vitalitatea sa.

Exemple similare și implicații culturale

Fenomenul nu este unic României. În SUA, „Coke” înseamnă orice băutură carbogazoasă în unele regiuni sudice, iar în Marea Britanie, „Hoover” înseamnă aspirator. Aceste genericum-uri arată cum brandurile dominante devin parte din limbaj, rezistând schimbărilor. În România, PECO se alătură altor relicve lingvistice comuniste, precum „ARAGAZ” pentru aragaz, reflectând impactul economic asupra culturii.

Această persistență subliniază reziliența culturală a românilor, care păstrează elemente din trecut chiar în era globalizării. Totuși, ar putea indica și o lentoare în adoptarea noului, unde nostalgia umbrește progresul.

Concluzie

„Merg la PECO” este mai mult decât o expresie învechită; este un fir care leagă trecutul comunist de prezentul capitalist, un simbol al continuității lingvistice și culturale. Deși brandul a dispărut în 1990, moștenirea sa trăiește prin cuvinte, amintiri și obiceiuri. Într-o lume în schimbare rapidă, astfel de relicve ne amintesc de unde venim și cum limbajul ne definește identitatea. Poate că, peste alți 35 de ani, expresia va persista, sau va fi înlocuită de un nou genericum – dar până atunci, rămâne un reper familiar pe drumurile României.