„Povestea sucului Brifcor — gustul copilăriei românilor și dispariția sa misterioasă”
Pentru generațiile născute în România anilor ’70 și ’80, Brifcor nu era doar un suc, ci un simbol al copilăriei comuniste. Acea băutură răcoritoare cu gust dulce-acrișor, ambalată în sticle groase de sticlă, evoca amintiri despre veri toride, cozi la magazine și momente rare de răsfăț într-o epocă marcată de lipsuri. Dar ce s-a întâmplat cu Brifcor după Revoluția din 1989? De ce a dispărut brusc de pe rafturi, lăsând în urmă doar nostalgie și speculații? Aceasta este povestea unui brand care a supraviețuit comunismului, dar a fost înghițit de tranziție, pentru a renaște mai târziu sub o formă nouă.
Origini: Nașterea unui substitut românesc
Brifcor a apărut la începutul anilor ’80, în plină perioadă ceaușistă, când România se străduia să devină autosuficientă în toate domeniile, inclusiv în producția de băuturi răcoritoare. Numele său complet era un acronim stângaci, dar patriotic: Băutură Răcoritoare Indigenă Fabricată cu Concentrat Original Românesc. Creat la Institutul de Cercetare pentru Valorificarea și Industrializarea Legumelor și Fructelor (ICPVILF), sub îndrumarea chimistului Ion Jurubiță, Brifcor a fost conceput ca o alternativă locală la sucurile occidentale, inaccesibile majorității românilor din cauza restricțiilor de import.
Inițial, rețeta se baza pe concentrat de portocale obținut prin barter cu Grecia – România exporta vin, iar în schimb primea suc de citrice. Dar resursele erau limitate, așa că Jurubiță a dezvoltat o formulă inovatoare: un concentrat obținut prin macerarea a 14 plante, inclusiv buruieni obișnuite precum pelinul sau coada-calului, cu culoarea galbenă intensă provenită din viță de tomate. Ingredientele de bază includeau acest concentrat autohton, apă, zahăr și acid tartric, rezultând o băutură naturală, fără conservanți artificiali. Gustul? Un amestec răcoritor de citrice, ușor amărui, care amintea vag de Fanta, dar cu o notă unică, “românească”.
Producția oficială se făcea la fabrici din București, dar variante neoficiale au apărut în alte orașe. De exemplu, la Ploiești, se amesteca concentratul BemBem (din morcovi și mere) cu distilat de portocale din fructe alterate, nepotrivite pentru vânzare. Mai târziu, la Oradea, chimistii au descoperit că distilatul de mărar putea imita perfect aroma de portocale, transformând mărarul într-un “produs strategic” pentru regim. Aceste variații neoficiale făceau ca Brifcor să aibă gusturi ușor diferite de la o regiune la alta, dar puțini observau – călătoriile erau rare, iar sucul era oricum o raritate.
Gustul copilăriei: Popularitate în epoca de aur
În anii comunismului, Brifcor a devenit un adevărat hit printre copii și adulți deopotrivă. Alături de Cico, Bem-Bem sau Lămâița (o altă creație a lui Jurubiță, dar mai puțin apreciată), era una dintre puținele băuturi răcoritoare disponibile. Se vindea în sticle de 250 ml la prețul de 5,5 lei, adesea în cofetării sau magazine alimentare, și era o adevărată sărbătoare să bei una. Mulți își amintesc cum luau câte 12 sticle odată, când aprovizionarea permitea.
De ce era atât de iubit? Într-o eră în care Coca-Cola era un vis interzis, Brifcor oferea un gust de “Occident” adaptat realităților locale. Era dulce-amărui, efervescent și, mai ales, accesibil. Pentru copii, reprezenta momente de bucurie simplă: o sticlă împărțită cu prietenii după joacă sau o răcoritoare la petreceri. Adulții îl apreciau ca alternativă la alcool, în vremuri când opțiunile erau limitate. Industria băuturilor răcoritoare românești, inițiată în anii ’60 la cererea lui Ion Ceaușescu (fratele dictatorului), a prosperat, iar Brifcor era unul dintre pilonii ei.
Dispariția misterioasă: Umbrele tranziției
După Revoluția din decembrie 1989, Brifcor a dispărut brusc de pe piață, lăsând în urmă un vid și numeroase întrebări. De ce un brand atât de popular s-a evaporat peste noapte? Răspunsul oficial este legat de tranziția economică: odată cu deschiderea granițelor, sucurile occidentale precum Coca-Cola, Fanta și Sprite au invadat magazinele românești. Românii, dornici de noutate și de “gustul libertății”, au abandonat produsele locale în favoarea importurilor. Fabricile românești, multe dintre ele falimentate sau privatizate haotic, nu au putut concura cu giganții multinaționali.
Dar dispariția are și un aer de mister. Unele surse vorbesc despre “jocuri imobiliare” în care fabricile de sucuri au fost folosite ca monedă de schimb. De exemplu, terenurile valoroase ale vechilor uzine au fost vândute pentru dezvoltări imobiliare, iar producția a fost sacrificată. Alții speculează că rețetele au fost pierdute sau sabotate în haosul post-comunist. Deși nu există dovezi concrete de conspirații, absența bruscă a Brifcor a alimentat nostalgie și teorii: a fost o victimă a capitalismului sălbatic sau pur și simplu o relicvă a unui sistem defunct? Până în 2006, Brifcor părea pierdut definitiv, un capitol închis al istoriei românești.
Renașterea: Brifcor în era modernă
Surpriza a venit în 2006, când Romaqua Group, un gigant al industriei băuturilor (proprietar al brandurilor Borsec, Giusto sau Albacher), a relansat Brifcor ca sub-brand Giusto Brifcor. Motivul? Nostalgia consumatorilor și potențialul de piață. Astăzi, sucul este disponibil în România și chiar în Spania, prin magazine cu produse românești, și face parte dintr-o piață de băuturi răcoritoare care depășește 6 miliarde de lei anual, unde Romaqua deține 12%. Rețeta modernă păstrează esența originală, dar este adaptată standardelor actuale, cu arome naturale și ambalaje moderne.
Totuși, unii fani ai vechii variante susțin că gustul nu mai e același – lipsesc acele note amărui din buruieni sau distilat de mărar. Brifcor a supraviețuit, dar misterul dispariției inițiale rămâne un subiect de discuție în cercurile nostalgice.
Concluzie: O moștenire dulce-amăruie
Povestea Brifcor este o oglindă a României: de la ingeniozitatea comunistă, prin haosul tranziției, până la adaptarea capitalistă. Pentru mulți, rămâne “gustul copilăriei” – un reminder al simplității și al lipsurilor care, paradoxal, creau momente prețioase. Dispariția sa misterioasă nu a fost atât de enigmatică pe cât pare: a fost victima schimbării, dar renașterea sa arată că unele branduri sunt prea înrădăcinate în sufletul colectiv ca să dispară definitiv. Dacă ai crescut cu Brifcor, probabil zâmbești acum, amintindu-ți de acea sticlă rece într-o zi fierbinte de vară. Iar dacă nu, poate e timpul să încerci varianta modernă – cine știe, poate vei descoperi un pic din trecutul României într-un pahar.
