Ce notă i-au dat internauții lui Nicușor Dan după trei luni de mandat. Președintele României abia trece clasa
După 100 de zile de mandat ca președinte al României, Nicușor Dan și-a evaluat activitatea. În termeni școlărești, acesta spune că performanța sa merită un 7 sau un 8. Românii s-au arătat mai exigenți pe rețelele sociale, Nicușor Dan fiind notat de internauți cu nota 5.
Președintele României, Nicușor Dan, abia „trece clasa” după 100 de zile de mandat. Cel puțin asta cred o parte a românilor într-o discuție iscată pe rețelele sociale privind nota meritată de Nicușor Dan pentru performanțele sale prezidențiale de până în prezent. Internauții s-au dovedit ceva mai indulgenți cu evaluarea la capitolul politică externă, dar au fost destul de critici privind realizările pe plan intern ale președintelui, mai ales în privința stabilității politice și a vitezei de reformare a României.
„Eu sunt o persoană exigentă, 7-8, așa ceva”
Întreaga discuție în mediul online a apărut după declarațiile făcute de Nicușor Dan la Antena 1. Acesta și-a rezumat primele 100 de zile de mandat și a fost dispus să-și acorde, în termeni didactici, o notă pentru presatația sa ca președinte al României, de la începutul mandantului și până în prezent. Nicușor Dan a mărturisit că este o persoană exigentă, inclusiv cu el însuși. Așa că și-a oferit nota 7 sau 8.
„Eu sunt o persoană exigentă. 7-8, aşa ceva”, a declarat Nicușor Dan. Președintele României spune că s-a punctat pozitiv mai ales la partea de politică externă. „O prezenţă externă care a fost, în opinia mea, consistentă, cu foarte multe prezenţe şi la reuniuni şi în discuţii bilaterale, care era necesară pentru Europa, lumea voia să vadă ce se întâmplă în România, o ţară care a avut nişte alegeri anulate, care este direcţia”, a adăugat președintele.
„Solid 5, mai degrabă”
Declarațiile președintelui au stârnit discuții aprinse în mediul online. Pe platforma Reddit, internauții au dezbătut „autoevaluarea” președintelui. Majoritatea cred că Nicușor Dan s-a supraevaluat. Pentru cei mai mulți, președintele abia „trece clasa” după primele 100 de zile de mandat. Cel mai mult i se reproșează lipsa de eficiență a medierilor în interiorul coaliției și implicit starea de instabilitate din sânul acesteia.
„Solid 5 mai degrabă. Ca prim pas aș recomanda să nu iasă la conferințe de presă și interviuri, și alea foarte rare, atât de nepregătit. Că poate ar trebui să aibă oameni în jur care să îi explice termenul de “exigent” și să îi reamintească de așteptările oamenilor și promisiunile făcute în campanie. Să spui 7-8 dupa aceste trei luni e aroganță de neam prost stil Iohannis. Și să nu și-o mai ardă cu suveraniștii și neolegionarii, ca nu de ăia a fost votat. Și cum ar fi să facem ceva mai multă mediere în coaliție, că în fiecare zi e un alt scandal, sau un pic de colaborare cu premierul pe care și l-a dorit dinainte să își anunțe candidatura la prezidențiale. Și unde e echipa? Unde sunt oamenii din societatea civilă și din mediul de consultanță, experții promiși? Toată treaba pare CDR Constantinescu 1996. Iar extern, Moldova e bare minimum”, precizează unul dintre utilizatorii Reddit.
„Mai spre 5, boss. Singurele lui bile albe sunt în privința politicii externe, unde România mereu a avut oficial vederi pro-europene. E și Dan pe lângă Iohannis”, adaugă un alt utilizator. Alții sunt ceva mai radicali și nu-l văd „trecând clasa” după primele trei luni de mandat. „Nota 4 este suficient. Nu e prezent cu realitatea din România”, comentează un altul. „Nordis… RICHRBT… magistrații fac ce vor… greve in primării… cheltuielile nu scad… taxele cresc… nu pare a fi sub control”, completează un internaut.
Politica externă îi „crește media” lui Nicușor Dan
Majoritatea criticilor îi reproșează lui Nicușor Dan modul în care se implică în politica internă. Mai ales chestiunile legate de stabilitatea din coaliția de guvernare, aducerea specialiștilor promiși pentru a eficientiza România plus lipsa unei atitudini de președinte-jucător necesară în acest context dificil pe plan intern. „Pe plan intern este mai rău ca Iohannis. Nu se implică în discuțiile cu Guvernul și nu are un cuvânt de spus față de anumite măsuri”, afirmă un internaut. „Intern 5.5-6. More balls pls”, adaugă altul. În schimb, Nicușor Dan este mai apreciat pentru politica externă. La acest capitol, președintele României „și-a crescut media”. „Extern : 8! Da! Cam acolo unde îi sunt atribuțiile”, spune un participant la discuțiile de pe Reddit.
„Aș spune sincer pe plan intern 5, pe plan extern 7. Deci overall 6”, își exprimă părerea un alt român. Majoritatea celor care îi dau bile albe lui Nicușor Dan pentru politica externă sunt mulțumiți de faptul că a prioritizat legăturile cu Uniunea Europeană și NATO. „Chiar daca situația este nasoală în continuare, nu avem ce reproșuri grave să îi facem. Se vede clar că el ca președinte a prioritizat restabilirea încrederii UE/NATO în Romania – ceea ce într-adevăr contează foarte mult. Deficitul nu se va duce prea curând. România va mai avea nevoie să se împrumute. O imagine bună în exterior ne permite să rămânem pe linia de plutire încă puțin”, spune un utilizator al platformei Reddit.
„Well, extern face bine legături cu UE dar pierde posibilitatea să facă legături diplomatice mai bune cu țări ca America. Pe plan intern este mai rău ca Iohannis. Nu se implică în discuțiile cu Guvernul și nu are un cuvânt de spus față de anumite măsuri”, precizează un altul.
Între critică extremă și circumstanțe atenuante
Dacă majoritatea participanților la discuție sunt de părere că Nicușor Dan, merită un 7-8 pentru politica externă și un 5 cu indulgență pentru activitatea sa pe plan intern, există și părereri mai radicale. Unii utilizatori nu-i dau nici măcar nota de trecere. Ba chiar îi prevăd un mandat total eșuat. „În ritmul ăsta nu trece anul! Nici Iohannis nu a căzut așa de repede după ce a fost ales”, spune un comentator.
„Dacă nu încep lucrurile să se miște în direcția care trebuie cred că se va sinucide politic atât el cât și Bolojan, cred că are nevoie și de alți consilieri pe lângă el pentru că de multe ori la unele întrebări nu prea știe ce să răspundă”, adaugă un alt participant la discuție. „Nota 4 este suficient. Nu e prezent cu realitatea din România”, suține un utilizator Reddit. De cealaltă parte, sunt și utilizatorii care cred că Nicușor Dan își face bine treaba și că merită măcar un 7-8. Ba chiar îi găsesc circumstanțe atenuante la acuzațiile lansate de alți internauți.
„Voi vă așteptați ca un singur om, care nici măcar nu are putere totală, să salveze România în câteva luni? Bă băieți, trezirea că nu suntem în lumea lui Barbie, nu există om care să ne rezolve nouă problemele. Luați fundul de pe canapea și începeți să faceți ceva pentru voi și pentru viitorul vostru, contribuiți la viitorul vostru și al celor din jurul vostru”, precizează unul dintre participanții la discuție. „Bă, mie încă îmi place de el. A preluat o situație aiurea în țară atât politic cât și economic și nu aveam așteptări prea mari că o să rezolve ceva din primul an, pe extern e foarte bun și asta cred că ne ajută că țara mai mult decât credem. În rest mă amuza gafele lui, e și el un om cu un job stresant. Vrea să se pună bine cu toată lumea, sa împace capra cu varza. Asta e”, îl susține un alt internaut.