Ro News

AUR anunță procedura de suspendare a lui Nicușor Dan. Ce spune Constituția și ce șanse sunt

Vicepreședintele partidului AUR Adrian Axinia a anunțat, vineri, că dacă președintele Nicușor Dan nu convoacă referendum privind participarea României la o eventuală misiune de menținere a păcii în Ucraina, AUR va declanșa strângerea de semnături necesare suspendării din funcție, notează G4Media.

Europarlamentarul Adrian Axinia îl acuză pe Nicușor Dan că a decis ”unilateral” să participe la Summitul „Coalition of Willing” şi să adere la un plan prin care 26 de state se angajează să ofere garanţii de securitate Ucrainei „printr-o forţă de reasigurare la sol, pe mare şi în aer”, fără să aibă nici un mandat de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Potrivit Articolului 90 din Constituție, preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Procedura de suspendare a președintelui

Conform Constituției României, președintele poate fi suspendat ”în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției”.

Legea spune că preşedintele României poate fi suspendat din funcţie ”de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale”:

”Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”, se mai arată în Constituție.

Pentru ca președintele să poată fi suspendat este nevoie de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor din Parlamentul României. Legislativul 2024-2028 are 464 parlamentari, adică o treime înseamnă 154 de parlamentari.

Structura politică a Parlamentului

În mandatul 2024-2028, partidele extremiste AUR, POT, SOS, care au vorbit despre suspendarea lui Nicușor Dan au, în total, 130 de deputați și senatori, cu 24 mai puțin decât prevede legea. Pe lângă aceștia mai sunt 23 de parlamentari neafiliați, de la POT și SOS, care și-au părăsit formațiunile politice ori acestea au fost desființate (cazul POT sau SOS la Senat).

În cazul în care propunerea de suspendare a președintelui întrunește numărul minimum de voturi și trece de Parlament atunci, în cel mult 30 de zile, se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui.

Mai multe despre procedura de suspendare

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!