Gheorghe Lazăr reprezintă una dintre figurile emblematice ale iluminismului românesc, un erou al culturii și educației naționale, născut în inima Ardealului. Raţiunea de a fi a sa, acel raison d’être care i-a definit existența, la lupta neobosită pentru luminarea poporului român prin educație în limba maternă. Într-o epocă marcată de dominație străină și de lipsa instituțiilor educaționale proprii, Lazăr a devenit un pionier al renașterii naționale, fondând prima școală superioară în limba română din Țara Românească. Acest articol explorează viața, opera și motivațiile profunde ale acestui erou ardelean, subliniind cum destinul său s-a împletit cu aspirațiile unui popor aflat în căutarea identității sale.

Contextul istoric: Ardealul în secolul al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea

Pentru a înțelege raţiunea de a fi a lui Gheorghe Lazăr, este esențial să ne raportăm la contextul istoric al Transilvaniei, regiune supusă Imperiului Habsburgic. Ardealul era un mozaic etnic și cultural, unde românii, majoritari numeric, erau marginalizați social și politic. Iluminismul european, cu ideile sale despre rațiune, educație și egalitate, a pătruns și în spațiul românesc prin intermediul intelectualilor ardeleni. Școala Ardeleană, reprezentată de figuri precum Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior, a pus bazele conștiinței naționale românești, promovând originea latină a limbii și poporului.

În acest mediu, Gheorghe Lazăr s-a născut la 5 iunie 1779, în satul Avrig, lângă Sibiu, într-o familie de țărani înstăriți. Fiu al unui țăran liber, el a beneficiat de o educație timpurie care l-a propulsat spre studii superioare, un privilegiu rar pentru românii din epocă. Ardealul, cu școlile sale catolice și protestante, oferea oportunități limitate, dar Lazăr a reușit să se impună prin inteligență și perseverență.

Biografia timpurie și formarea intelectuală

Copilăria lui Gheorghe Lazăr a fost marcată de o curiozitate nestăvilită față de cunoaștere. Provenind dintr-o familie modestă, dar cu resurse suficiente, el a fost luat sub protecția baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, care i-a facilitat accesul la educație. A studiat inițial la școala din Avrig, apoi la gimnaziul piarist din Sibiu, unde a învățat latina, germana și maghiara. Ulterior, s-a înscris la Universitatea din Cluj, studiind teologia și filosofia.

Cea mai importantă etapă a formării sale a fost perioada petrecută la Viena, între 1806 și 1811, unde a urmat cursuri de teologie, juridice, filozofie și matematică pură și aplicată. Aici, Lazăr a intrat în contact cu ideile iluministe europene, influențat de filosofi precum Kant și Voltaire. Studiile sale nu s-au limitat la domenii umaniste; el a dobândit cunoștințe solide în inginerie și științe exacte, ceea ce l-a făcut un polimat veritabil. Revenit în Transilvania, a devenit profesor la Școala Națională din Sibiu, unde a predat matematică, filozofie și teologie.

Totuși, activitatea sa în Ardeal nu a fost lipsită de obstacole. Ca român ortodox într-un mediu dominat de catolici și sași, Lazăr s-a confruntat cu discriminări. El a militat pentru drepturile românilor, ceea ce i-a atras ostilitatea autorităților habsburgice. În 1815, a fost obligat să părăsească Sibiu după ce a fost acuzat de “agitație națională” pentru promovarea limbii române în educație.

Mutarea la București și fondarea Școlii de la Sf. Sava

Exilul din Transilvania a marcat un punct de cotitură în viața lui Gheorghe Lazăr. În 1816, el a trecut Carpații în Țara Românească, stabilindu-se la București. Aici, sub domnia fanariotă a lui Ioan Vodă Caragea, societatea românească era în plină efervescență culturală, dar lipsea un sistem educațional național. Școlile existente erau în greacă sau slavonă, inaccesibile maselor.

În 1818, cu sprijinul mitropolitului Ignatie și al boierilor patrioți, Lazăr a fondat prima școală superioară în limba română la Mănăstirea Sf. Sava. Aceasta a fost o premieră absolută: un institut unde se preda în română matematică, filozofie, gramatică, geografie și inginerie. Școala a atras rapid elevi din toate provinciile românești, devenind un centru al renașterii naționale. Lazăr însuși a predat cursuri de aritmetică, geometrie și trigonometrie, adaptând manuale europene la limba română.

Contribuțiile sale nu s-au oprit la educație. El a tradus lucrări științifice, cum ar fi “Elemente de aritmetică” și “Geometrie”, creând astfel o terminologie tehnică românească. Prin aceste eforturi, Lazăr a pus bazele învățământului modern românesc, influențând generații de intelectuali, inclusiv pe Nicolae Bălcescu și Ion Heliade Rădulescu, foști elevi ai săi.

Sănătatea precară l-a obligat să se retragă în 1821, revenind la Avrig, unde a murit la 17 septembrie 1823, la doar 44 de ani. Moartea sa prematură nu a șters însă impactul operei sale.

Raţiunea de a fi: Motivațiile profunde ale eroului ardelean

Ce l-a mânat pe Gheorghe Lazăr în această luptă? Raţiunea de a fi a sa se regăsește în convingerea că educația este cheia emancipării naționale. Născut într-o regiune oprimată, el a văzut în luminarea minților românilor singura cale spre libertate și unitate. Influențat de Școala Ardeleană, Lazăr credea că limba română, ca moștenire latină, trebuie promovată pentru a contracara asimilarea culturală.

El nu era doar un pedagog; era un vizionar. În scrierile sale, sublinia importanța rațiunii și a științei pentru progresul societății. “Frângerea” sa interioară, așa cum o descrie un autor contemporan, provenea din conflictul între idealurile iluministe și realitățile opresive. Lazăr a plătit un preț personal mare: exil, boală, sărăcie. Totuși, motivația sa era altruistă – să ridice poporul din ignoranță, să creeze o elită națională capabilă să lupte pentru drepturi.

Ca erou ardelean, Lazăr simbolizează rezistența transilvăneană. El a unit provinciile române prin educație, prefigurând unirea de la 1859 și 1918. Raţiunea de a fi a sa transcende individul: era chemarea unui popor spre modernitate.

Moștenirea lui Gheorghe Lazăr

Astăzi, moștenirea lui Lazăr este vie. Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București poartă numele său, iar școli și străzi din România îi omagiază memoria. El a contribuit la crearea unei culturi științifice românești, influențând dezvoltarea educației naționale. În 2023, la 200 de ani de la moarte, a fost comemorat ca un titan al pedagogiei.

În concluzie, raţiunea de a fi a eroului ardelean Gheorghe Lazăr se rezumă la sacrificiul pentru lumină și identitate națională. Într-o lume întunecată de ignoranță și opresiune, el a aprins o torță care arde și azi, amintindu-ne că educația este fundamentul libertății. Viața sa scurtă, dar intensă, rămâne un model de devotament pentru generațiile viitoare.