Misterul Codex Aureus. Cel mai valoros manuscris medieval din România, scris cu litere de aur

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia deține una dintre cele mai valoroase cărți din lume, Codex Aureus, un manuscris medieval scris cu litere de aur. Legenda spune că este atât de valoros încât Nicolae Ceaușescu ar fi gajat cu acesta împrumutul de 1 miliarde de dolari făcut în anii 80 pentru industrializarea României. În presă s-a spus, în repetate rânduri, că manuscrisul ar valora 10 miliarde de dolari!

Codex Aureus este un manuscris scris în jurul anului 810 din porunca împăratului Carol cel Mare. Textul manuscrisului are 238 foi și Tetraevanghelul (adică evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan din Noul Testament).

Lucrarea deținută de bibloteca românească reprezintă prima parte a Tetraevanghelului (respectiv evangheliile lui Matei şi Marcu), respectiv un număr de 111 de foi. Cealaltă parte cu evangheliile lui Luca şi Ioan (124 de foi) se află în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vaticane din Roma. Coperţile 1 şi 4, lucrate în plăcuţe de fildeş, se află la Londra şi Roma.

Manuscrisul, propus în prezent pentru a fi inclus pe lista UNESCO, este scris cu litere de aur, pe foi fine de pergament, cu coperţi din fildeş. Cele 101 file de text (202 pagini) sunt decorate cu chenare policrome. De asemenea, sunt anluminate şi cele 12 pagini ale canoanelor, ca şi cele patru tablouri reprezentând portretul evanghelistului Matei, al evanghelistului Marcu, portretul Mântuitorului (Majestas Domini) şi un frontispiciu reprezentând Genealogia lui Iisus.

Povestea Codicelui de aur (Codex Aureus)

Codex Aureus este cunoscut și sub numele de Evangheliarul de la Lorsch, după numele mănăstirii Lorsch situată în Germania, în apropierea graniței cu Belgia.

În catalogul bibliotecii de manuscrise rare, aflată în mănăstire, este înregistrat sub denumirea: Evanghelium pictum cum auro habens tabulas eburneas (Evanghelie pictată cu aur având legătură din tăblițe de fildeș).

Specialiştii consideră că manuscrisul a fost executat la curtea împăratului Carol cel Mare la Aachen şi apoi a fost donat apoi mănăstirii din Lorsch, pe la 820.

Potrivit Wikipedia, în anul 806 împăratul Carol cel Mare, încheind expedițiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, ajutat de mari intelectuali ai epocii.

La curtea imperială din Aachen a întemeiat Schola Palatina, unde se studia gramatica, retorica, greaca, muzica și scrierea caligrafică.

La îndemnul savantului Alcuin a reformat lectura textelor bisericești și a impus transcrierea în formă artistică a cărților religioase și juridice. Influența Orientului creștin de inspirație grecească, zis și bizantin, îmbinat cu Occidentul creștin de inspirație anglo-saxonă și-a pus amprenta pe specificul național franc de la curtea lui Carol cel Mare.

În această înflorire culturală vechile mănăstiri din jurul Rinului, Carol cel Mare și-a creat o bibliotecă alcătuită din cele mai frumoase manuscrise și a dăruit multe altele. În testamentul întocmit de el în 811, prevedea vânzarea cărților din biblioteca personală iar sumele „să fie împărțite săracilor”.

Paginile din Codex Aurus sunt ilustrate cu motive vegetale, geometrice, dar mai ales cu un veritabil repertoriu ornitologic.

Interesant este că pe ultima pagină a manuscrisului apare chipul Evangelistului Marcu, surprins, în manieră bizantină, în chilia sa.

Ceaușescu l-a pus gaj?

Legenda spune că în anul 1968, guvernul comunist ar fi luat un împrumut de zece miliarde dolari S.U.A. de la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Suma urma să fie folosită pentru realizarea unor mari investiţii în România, inclusiv retehnologizarea industriei. Împrumutul extern ar fi fost garantat de către România și cu Codex Aureus.

Această teorie a fost respinsă însă de reprezentanții bibliotecii, care spun că nu există în analele instituției vreo evaluare care să aibă legătură cu acest demers.

Cum s-a ajuns la fragmentarea cărţii scrise cu litere de aur?

Codex Aureus este dezmembrat în 4 părți, care se află în 3 țări. Acest „dezastru” s-a produs datorită următoarelor fapte: În anul 1555 principele Frederic de Hessen a preluat manuscrisul în propria-i bibliotecă – și anume, biblioteca imperială din Heidelberg.

În anul 1622, în timpul Războiului de 30 de ani, orașul Heidelberg a fost asediat, biblioteca imperială ajungând forțat la prințul Bavariei, Maximilian.

Se presupune că un soldat a rupt manuscrisul în două – în vederea comercializării. Fragmentul I a fost găsit la Viena, în biblioteca arhiepiscopului Christoph Anton Migazzi, cardinalul orașului și, fragmentul II, la biblioteca Vaticanului. În anul 1785 Ignațiu Batthyany, episcopul Transilvaniei, a cumpărat „aere parato” (cu banii jos) întreaga bibliotecă a cardinalului.

” S-a crezut multă vreme că în timpul războiului de 30 de ani, prin 1620, armatele generalului Tilly care au devastat Heidelbergul, au furat manuscrisul, rupt în două cu această ocazie. Cercetările au dovedit că lucrurile stau altfel și că divizarea Codexului a avut loc mult mai devreme, pe la 1472, cu bună știință, legâdu-se separat încă de atunci două volume, iar cele două coperți au devenit prima copertă pentru fiecare volum. Se știe sigur că la începutul sec. al XVIl-lea ambele părți se aflau la Roma, dar numai una în Biblioteca Vaticanului. Cealaltă parte a ajuns, nu se știe prin ce împrejurări, în posesia lui Migazzi, cardinalul Vienei, care a vândut-o, în 1785, episcopului de Alba lulia, Ignațiu Batthyány. Acesta a integrat rarul manuscris, împreună cu altele de mare valoare, în biblioteca sa din Alba lulia. De atunci, manuscrisul a rămas pe meleagurile noastre, constituind o adevărată perlă de valoare inestimabilă, exemplar unic și rarisim, între foarte puținele de acest gen. ” Extras din Codex Aureus, de Prof. Dr., Gheorghe Anghel.

Așa a ajuns Fragmentul I din Codex aureus în proprietatea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, întemeiată în anul 1786 de episcopul bibliofil Ignațiu Batthyany.

Legătura din piele a Fragmentului I, aflat în România, a fost realizată ulterior (sfârșitul secolului al XVIII-lea).

Cu ocazia serbărilor de la Aachen (1965), s-a organizat o expoziție de evocare a epocii carolingiene. Cu această ocazie Codexul (fragmentul I de la Batthyaneum) s-a întâlnit pentru prima oară cu părțile dezmembrate, formând din nou un tot (respectiv fragmentul II și coperțile din fildeș).

Fiind reconstituit, temporar, în expoziția din Aachen, s-a realizat o ediție bibliofilă facsimilată, care ajută la cercetarea integrală a codicelui și implicit a artei grafice carolingiene: „Das Lorscher Evangheliar”. Einleitung von Wolfgang Braunfels. Prestel Verlag Munchen [1967]. Format in folio, pe hârtie satinată.