Ecaterina a II-a, cunoscută drept Ecaterina cea Mare, a fost una dintre cele mai influente figuri ale istoriei ruse, o împărăteasă care a transformat Imperiul Rus într-o putere europeană majoră prin reforme interne și expansiuni teritoriale agresive. Născută în 1729 ca Sophie Friederike Auguste von Anhalt-Zerbst, o prințesă germană, ea a ajuns pe tronul Rusiei în 1762 printr-o lovitură de stat împotriva soțului ei, Petru al III-lea. Domnia ei, care a durat până în 1796, a fost marcată de un amestec de iluminism, autoritarism și ambiții imperiale. Printre cele mai intrigante aspecte ale politicii sale externe se numără așa-numitul “Proiect grec”, un plan secret care viza destructurarea Imperiului Otoman și reconfigurarea Balcanilor, cu implicații profunde pentru popoarele din regiune, inclusiv pentru români. Acest plan, deseori învăluit în mister și speculații, a inclus ideea creării unui stat independent numit “Dacia”, format din Principatele Române – Moldova și Valahia – ca un tampon strategic între Rusia și Austria.

În contextul secolului al XVIII-lea, Europa de Est era un câmp de luptă între marile puteri: Imperiul Otoman, aflat în declin, Imperiul Habsburgic (Austria) și Imperiul Rus, în ascensiune. Principatele Române, aflate sub suzeranitate otomană și conduse de domnitori fanarioți, erau adesea folosite ca monedă de schimb în conflictele dintre aceste imperii. Războaiele ruso-turce, precum cel din 1768-1774, încheiat cu Tratatul de la Kuciuk-Kainarji, au permis Rusiei să obțină influență asupra creștinilor ortodocși din Balcani, inclusiv asupra românilor. Acest tratat a marcat începutul unei ere în care Rusia se poziționa ca protectoare a ortodocșilor, dar cu interese teritoriale evidente.

Proiectul grec: Origini și ambiții

Proiectul grec, denumit astfel datorită intenției de a restaura un imperiu bizantin modern sub influență rusă, a fost conceput în anii 1780, în principal de Ecaterina cea Mare și de favoritul ei, prințul Grigori Potemkin. Ideea nu era complet nouă, dar Ecaterina a transformat-o într-un plan strategic amplu. Potrivit corespondenței secrete, proiectul viza împărțirea posesiunilor europene ale otomanilor între Rusia și Austria, cu scopul de a elibera popoarele creștine de sub dominația turcă și de a asigura Rusiei acces liber la Marea Mediterană prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Potemkin, un comandant militar cheie în războaiele împotriva otomanilor, a încorporat simbolism bizantin în noile teritorii cucerite, numind orașe precum Odesa (după Odessos) sau Herson (după Chersonesus) pentru a evoca moștenirea greacă antică.

Planul maxim al Ecaterinei includea crearea unui nou imperiu grec, cu capitala la Constantinopol, condus de nepotul ei, marele duce Constantin Pavlovici, născut în 1779 și educat special în limba greacă pentru acest rol. Rusia urma să anexeze teritorii precum Crimeea (deja cucerită în 1783), părți din Caucaz și zone de la Marea Neagră, în timp ce Austria ar fi primit părți din Serbia, Bosnia, Herțegovina și Dalmația. Acest proiect nu era doar o utopie iluministă, ci un instrument de expansiune imperială, motivat de dorința de a slăbi Imperiul Otoman și de a controla rutele comerciale vitale.

Implicațiile pentru români: Regatul Daciei

Unul dintre cele mai fascinante aspecte ale planului secret al Ecaterinei a fost propunerea de a uni Principatele Române într-un stat independent numit “Dacia” sau “Noua Dacie”, evocând moștenirea antică a dacilor. Acest regat urma să cuprindă Moldova, Valahia și Basarabia (teritoriul dintre Dunăre și Nistru, cunoscut și ca Bugeac), servind ca stat tampon între Rusia și Austria pentru a evita conflicte directe de frontieră. Ecaterina a insistat ca noul stat să fie condus de un principe ortodox, independent de ambele imperii, dar în realitate, influența rusă ar fi fost dominantă. Unele surse sugerează că Potemkin însuși era vizat ca domnitor al Daciei, deși acest lucru rămâne speculativ.

Ideea a fost promovată chiar de boieri români, care în 1772 au înaintat un memoriu pentru unirea principatelor într-un singur stat. În contextul proiectului grec, Dacia ar fi avut granițe bine definite: Nistrul și Marea Neagră la est (spre Rusia), Dunărea și râul Olt la vest (spre Austria). Acest plan ar fi accelerat unificarea românilor cu un secol înainte de evenimentele din 1859-1866, oferind o independență formală, dar sub protectorat rus. Totuși, el reflecta interesele geopolitice ale Rusiei, care vedea în principate o poartă spre Balcani și o sursă de resurse.

În timpul Războiului ruso-turc din 1787-1791, Potemkin a susținut propaganda pentru un “regat românesc independent” prin publicația “Le Courrier de Moldavie”, iar Ecaterina a vizitat teritoriile noi cucerite, trecând pe sub un arc triumfal inscripționat “Drumul spre Bizanț”. Cu toate acestea, planul nu s-a materializat integral; doar Basarabia a fost anexată Rusiei în 1812, după un alt război.

Alianța secretă cu Iosif al II-lea

Planul secret a fost negociat intens cu împăratul habsburgic Iosif al II-lea, fratele Mariei Antoaneta și co-regent al Imperiului Habsburgic. În mai 1781, a fost semnat un tratat de alianță ruso-austriac cu caracter anti-otoman, prin care Austria recunoștea cuceririle ruse din 1774, iar Rusia susținea pretențiile austriece în Balcani. Corespondența din 1782 este esențială: pe 10 septembrie, Ecaterina i-a propus lui Iosif două variante de partaj – minim și maxim – incluzând crearea Daciei și restaurarea imperiului grec sub Constantin.

Iosif a răspuns pe 13 noiembrie, acceptând în principiu, dar cu rezerve: el dorea Hotinul, părți din Valahia până la Olt, Serbia de Nord și ieșire la Adriatica. Ecaterina s-a arătat dezamăgită de pretențiile exagerate ale Austriei într-o scrisoare din ianuarie 1784. Relația lor a fost amicală, culminând cu vizita comună din 1787 în Crimeea, dar opoziția Mariei Tereza (mama lui Iosif), care se temea de instabilitatea adusă de noi provincii “nesănătoase și necultivate”, a întârziat proiectul. Moartea lui Iosif în 1790 și Tratatele de la Iași (1792) și Sistova (1791) au pus capăt ambițiilor.

Motivații, obstacole și eșec

Motivațiile Ecaterinei erau multiple: iluminismul o făcea să se vadă ca protectoare a creștinilor, dar ambițiile teritoriale erau primordiale. Proiectul servea expansiunii ruse spre sud, controlului asupra Mării Negre și slăbirii otomanilor. Obstacolele au fost majore: opoziția Marii Britanii și Prusiei (Frederick cel Mare a cerut oprirea războaielor anti-otomane), Revoluția Franceză din 1789 care a distras atenția Europei, și dezacordurile interne ruso-austriece. Planul a rămas utopic, dar a influențat viitoarele politici ruse în Balcani.

Impactul asupra istoriei românești și moștenire

Deși nerealizat, proiectul grec a avut un impact indirect asupra românilor. A crescut influența rusă în principate, ducând la protectoratul din 1829-1856 și anexarea Basarabiei. Ideea unirii principatelor a fost plantată, inspirând mișcări naționale ulterioare. Moștenirea Ecaterinei în România este ambivalentă: văzută ca eliberatoare de sub otomani, dar și ca expansionistă care a divizat teritoriile românești.

În concluzie, planul secret al Ecaterinei cea Mare pentru români, integrat în Proiectul grec, reprezintă o pagină fascinantă de istorie contrafactuală. Dacă s-ar fi realizat, harta Europei de Est ar fi arătat diferit, cu o Dacie independentă sub umbra rusă. Totuși, eșecul său subliniază complexitatea jocurilor de putere din epocă, unde ambițiile imperiale au fost temperate de realitățile geopolitice. Astăzi, acest plan ne amintește de rolul României ca pivot în Balcani, între Est și Vest.