Ro News

Băsescu dezvăluie culisele discuției de 20 de minute cu Călin Georgescu, de când își dorea să fie premier. „Dacă Ciolacu intra în turul doi, alegerile nu se anulau”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat duminică, 21 septembrie, că nu știe motivele pentru care s-au anulat alegerile în 2024, însă crede că nu s-ar fi ajuns la această decizie dacă Marcel Ciolacu intra în turul doi.

„Dacă aș ști, v-aș fi spus de mult de ce s-au anulat alegerile. Personal, nu cred că există o motivație și tot timpul am spus că, dacă Ciolacu ar fi intrat în turul doi, alegerile nu s-ar fi anulat, este opinia mea.

Pe de altă parte, vedem că a apărut un rechizitoriu, nu l-am citit, dar va ajunge în fața unor judecători, care vor constata dacă sunt sau nu probe pentru acuzare, nu numai a lui Călin Georgescu, ci a celor 22. Sunt niște lucruri pe care le-am văzut toți: toți am văzut armele găsite la Potra, banii, aurul, exact ca la cel care era în Rusia și a făcut explozie cu avionul, tot un mercenar”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.

Băsescu spune că nu este convins că Georgescu este „un joc al Moscovei”.

„Acest document, care nu e definitiv, nu exista pe data de 6 decembrie și atunci rămâne să ne întrebăm în ce bază au fost anulate alegerile. Din punctul meu de vedere, încă nu sunt atât de convins, precum par unii, că este un joc al Moscovei acest Călin Georgescu. Eu cred că s-a agățat de un joc dâmbovițean. Este creația structurilor statului român, s-a învârtit în foarte multe instituții ale statului, inclusiv în Ministerul de Externe”, a adăugat fostul președinte.

Traian Băsescu a dezvăluit că a avut o discuție cu Călin Georgescu în anul 2012, când acesta se oferea să preia funcția de premier.

„Am avut o discuție cu el, cred că în 2012, când se oferea să fie premier. A venit la mine, l-am primit la insistența unor colegi care spuneau că e un om extraordinar. După o jumătate de oră mi-am dat seama că este un tip care enunță 1000 de probleme, dar nu are soluții pentru ele. Ceea ce m-a făcut, după 20 de minute, să nu îmi mai pierd timpul. Este talentat, e un om talentat pentru a atrage, a convinge, a explica superficial lucrurile. Nu o să-l vedeți abordând profund problemele”, a mai declarat Traian Băsescu.

 

 

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!